poze namaste india 2018 oradea

Namaste India 2018 - Oradea

Bihor , Oradea. Marţi 3 Iulie 2018 19:00
Teatrul Regina Maria, Piaţa Regele Ferdinand, nr. 6

Categorii: Festivaluri , Spectacole si Filme

Festivalul “Namaste India”, ediția a X-a, aduce la Oradea un spectacol de muzică clasică și dans clasic prezentat de două generații de artiști excepționali.

În aceeași seară, veți putea asculta o fascinantă îmbinare a două instrumente de suflat, clarinetul și flautul de bambus, în interpretarea duetului tată-fiu, Gopal și Bhaskar Das. În a doua parte a serii, Kuchipudi, unul din cele opt stiluri de dans clasic indian, va fi prezentat pentru prima dată la noi în țară de maestra Vyjayanthi Kashi, însoțită de patru studenți ai școlii de dans Shambhavi, printre care și fiica ei, Prateeksha Kashi.

Dansul Kuchipudi provine din regiunea Andhra Pradesh și este interpretat pe muzică clasică carnatică, specifică Sudului Indiei. Avându-și originea în dansurile sacre de templu și bazându-se pe tratatul antic de dramaturgie, Natya Shastra, acest stil captivant se remarcă prin frumusețea costumelor, grația și energia mișcărilor, precum și prin demonstrații de acrobație și de măiestrie tehnică, cum ar fi interpretarea unor bătăi ritmice cu picioarele așezate pe un platou metalic.

ARTIȘTII
VYJAYANTHI KASHI este una dintre cele mai respectate interprete de dans clasic din India, cu o carieră ce cuprinde un spectru impresionant de domenii - spectacol, coregrafie, pedagogie, actorie, cercetare și organizare de evenimente. Creațiile sale au fost prezentate în festivaluri naționale și internaționale din peste 28 de țări. Vyjayanthi este apreciată nu doar pentru înțelegerea ei profundă a artei dansului Kuchipudi, ci și ca actriță de televiziune și teatru și pentru munca ei în calitate de coregraf, profesor și terapeut.

Tatăl său a fost director de teatru și unul dintre pionierii dramaturgiei în limba kannada. După o pregătire inițială în dansul Bharatanatyam și teatru, Vyjayanthi a ales ulterior dansul Kuchipudi, perfecționându-se cu maeștri legendari precum Bharathakala Prapoorarna Korada Narasimha Rao, Padmashree Vedantham Satyanarayana Sharma și C R Acharya.

A coregrafiat peste treizeci de producții de dans și a adăugat în repertoriul solo al stilului Kuchipudi numeroase teme noi, care au câștigat atenția presei, aprecierea publicului și a criticilor. A fost distinsă cu prestigiosul premiu Sangeet Natak Academy, cea mai înaltă recunoaștere oferita artiștilor indieni de către Academia Națională de Muzică, Dans și Teatru. A fost onorată cu Premiul Rajyothsav din partea statului Karnataka, premiul Kala Shree de la Academia Sangeeta Nritya din Bangalore, Premiul Zee Astitva, oferit de postul de televiziune Zee TV femeilor care se remarcă printr-o contribuție de excepție la societate, premiul pentru excelență profesională oferit de Rotary International, premiile Arya Bhatta, Alva Nudisiri Puraskar, ș.a.

Vyjayanthi este membră a Academiei Sangeet Natak din New Delhi, fost președinte al Academiei Sangeet Nritya din Karnataka și fondatoarea Școlii de Dans Shambhavi din Bangalore. De-a lungul carierei sale extinse, a susținut spectacole, workshop-uri și demonstrații în SUA, Australia, China, Italia, Marea Britanie, Israel, Germania, Dubai, Singapore, Japonia și multe alte țări.

PRATEEKSHA KASHI a fost introdusă în arta dansului încă de la frageda vârstă de cinci ani. Pe lângă talentul nativ în domeniul dansului, pe care și l-a perfecționat sub îndrumarea mamei sale, continuând apoi studiile cu sprijinul unei burse naționale și bucurându-se de recunoașterea juriului la numeroase concursuri, interesele ei se extind și spre alte domenii. A excelat în mediul academic și a obținut o diplomă în ingineria informaticii, a apărut în filme artistice și de televiziune, jucând rolul principal în lung metrajul “Priyamanasam” (2015), al treilea film sanscrit din lume, precum și în filmul kannada “Prakruti” (“Natura”), câștigătorul unui premiu național pentru cel mai bun scenariu, în 2013.

Pandit GOPAL DAS este unul din pionierii și rarii interpreți ai muzicii clasice indiene la clarinet, instrument occidental modificat pentru a putea reda emoția stilului Hindustani. Născut în străvechiul oraș Prayag, la confluența râurilor sacre Ganga, Yamuna și Sarasvati, Gopal a fost introdus în muzică chiar de tatăl său. A studiat cu marele maestru Pandit Bhola Nath Prasanna, profesorul celui mai desăvârșit flautist indian contemporan, Hariprasad Chaurasia, și cu Pandit Gouri Shankar, de la care a învățat nuanțele subtile ale lui muzicii clasice Hindustani la clarinet.

Recipient al premiului "Sur Mani" oferit în 1981 de Sur Singar Samsad, Gopal Das a participat la numeroase festivaluri de muzică precum Banaras Mahotsav, Lucknow Mahotsav, Taj Mahotsav, Jhansi Mahotsav, Gwalior Mahotsav, Saptak Ahmedabad etc. Pandit Gopal Das a fost pentru mulți ani parte din echipa postului național de radio din Allahabad, unde a colaborat cu diverși artiști din toată India.

BHASKAR DAS este unul dintre tinerele talente ale muzicii clasice indiene la instrumentul Bansuri, flautul indian din bambus. Crescând într-o atmosferă artistică, călătoria lui Bhaskar în lumea muzicii a început la vârsta de trei ani, tatăl său fiind primul său guru. La vârsta de opt ani, Bhaskar a avut primul concert public, iar până în prezent a avut numeroase concerte în India și în străinătate, atât ca solist, cât și ca parte a unui grup. Bursier național și deținătorul unei diplome de masterat de la Universitatea din Varanasi, Bhaskar îl are a primit îndrumare și de la Pt. Udhai Mazumdar, compozitor și interpret la tabla, discipol al renumitului Pt. Ravi Shankar.

Încadrat în lista de artiști ai ICCR (Consiliul Indian pentru Relații Culturale), Bhaskar a fost recunoscut ca artist de clasă "A" de All India Radio & Doordarshan. A primit, de asemenea, numeroase premii la concursuri naționale de muzică iar în 2017 a avut privilegiul de a concerta în cadrul unui eveniment privat, pentru premierul indian Narendra Modi și regele Philippe al Belgiei. Relocat în Mumbai, Bhaskar continuă să studieze și să interpreteze muzica clasică, colaborând în același timp cu studiourile de înregistrări și directorii din industria de film.

Născut la Calcutta, SANDIP BANERJEE, cântă la tabla din 1973, fiind recunoscut pentru stilul său echilibrat și matur de acompaniament, demonstrând o combinație rară de talent, dedicare și sensibilitate. Artist de clasă A, bursier de stat, Sandip s-a format sub îndrumarea maeștrilor Pt. Kanai Dutta, Pt. Sanjoy Mukherjee (timp de mai bine de 20 ani) și Pt. Sankha Chatterjee. În prezent, Sandip călătorește frecvent în Europa pentru concerte și cursuri. Este, de asemenea, autorul cărții “Le Tabla”, publicată de editura ID Music, Franța.

DETALII SPECTACOL ORADEA
03 iulie - Teatrul "Regina Maria"
Spectacolul începe la ora 19:00 și are durata de 2h 30 minute, cu pauză.

BILETE
cat. I - 45 lei
cat. II - 35 lei
cat. III - 25 lei

Biletele pot fi cumpărate din librăria Humanitas (str. Republicii 11), de la Casieria Teatrului de Stat Oradea sau online, de pe

EVENTBOOK.ro: https://goo.gl/Y1YuTo
BILETMASTER.RO: https://goo.gl/ZF4Twm

ORGANIZATORI
Eveniment organizat de Centrul Cultural “Rabindranath Tagore”, cu sprijinul ICCR (Consiliul Indian pentru Relații Culturale, Ministerul Culturii din India) și susținerea Ambasadei Indiei la București.

Contact:
0731 659 165
contact@namasteindia.ro
www.namasteindia.ro

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 964
Cuvinte cheie: Oradea
lavi

Adaugat in urma cu 2133 zile, 27 Mai. 2018

Adaugat de v.tach

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 3349

Alte Evenimente din Oradea
curs tai chi chen taijiquan chen pentru incepatori

Curs tai chi Chen - taijiquan Chen pentru incepatori

Bihor, Oradea. Marţi 2 Aprilie 2024
concert parazitii bazooka macanache

Concert Parazitii, Bazooka, Macanache

Bihor, Oradea. Sâmbătă 30 Martie 2024
targul de paste oradea 2024

Targul de Paste Oradea 2024

Bihor, Oradea. 26 Apr 2024 - 6 Mai 2024
festivalul copiilor oradea 2024

Festivalul Copiilor Oradea 2024

Bihor, Oradea. Sâmbătă 1 Iunie 2024
  • Ai ceva de zis?

    .