poze targul de craciun oradea editia 2016

Targul de Craciun Oradea , editia 2016

Bihor , Oradea. Miercuri 30 Noiembrie 2016 12:00 - Luni 12 Decembrie 2016
Piata Unirii 1, Oradea

Categorii: Targuri

„Târgul de Crăciun Oradea”, aflat la editia a doua, își va deschise porțile în data de 30 Noiembrie, în Piața Unirii, într-un decor de poveste

Târgul de Crăciun Oradea este organizat de Primăria Municipiului Oradea prin Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR), în Piața Unirii, pe perioada 30 noiembrie – 31 Decembrie.

DISTRACȚIE ȘI ACTIVITĂȚI LA TARGUL DE CRACIUN ORADEA

Piața Unirii va reprezenta în acest an punctul de atracție al sărbătorilor de iarnă, atât prin înfățișare cât și prin activități. Programul evenimentului va include o serie de activități și momente specifice sărbătorilor de iarnă, de la concerte de colinde, la ateliere pentru copii sau căsuțele cu cadouri pentru cei dragi. Vizitatorii vor putea admira bradul de Crăciun în mijlocul celor 40 de căsuțe de lemn, la o cana de vin fiert sau la o gustare. Nu vor lipsi nici activitățile pentru cei mici, ei vor avea parte de multe surprize, pe lângă activitățile tradiționale, Atelierul Moșului, Ieslea sau Căsuța lui Moș Crăciun.

CADOURI

Pentru că ne dorim ca vizitatorii Târgului de Crăciun să poată să aleagă cele mai frumoase și inedite cadouri de Crăciun, săptămâna viitoare îi invităm pe cei mai creativi și cei mai buni producători să participe la licitația publică pentru ocuparea celor 40 de căsuțe cu cadouri. Licitatiile vor fi lansate in data de 24 octombrie, pe site-ul Primariei

Mai multe pe: http://infooradea.ro/targul-de-craciun-oradea-2016-va-incepe-pe-30-noiembrie-ce-surprize-ne-pregatesc-organizatorii/

Mai multe detalii: http://infooradea.ro/targul-de-craciun-oradea-2016-va-incepe-pe-30-noiembrie-ce-surprize-ne-pregatesc-organizatorii/

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 2572
infooradea

Adaugat in urma cu 2745 zile, 19 Oct. 2016

Adaugat de infoOradeaRo

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 18

Alte Evenimente din Oradea
targul de paste oradea 2024

Targul de Paste Oradea 2024

Bihor, Oradea. 26 Apr 2024 - 6 Mai 2024
festivalul copiilor oradea 2024

Festivalul Copiilor Oradea 2024

Bihor, Oradea. Sâmbătă 1 Iunie 2024
sounds of oradea festival 2024

Sounds of Oradea Festival 2024

Bihor, Oradea. 14 Iun 2024 - 16 Iun 2024
festivalul medieval din oradea 2024

Festivalul Medieval din Oradea 2024

Bihor, Oradea. 5 Iul 2024 - 7 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .