poze smart kids academy

Smart Kids Academy

Brasov , Brasov. Marţi 11 Noiembrie 2014

Categorii: Alte Evenimente

Program de dezvoltare a inteligentei emotionale la copii 6-11 ani

Îți dorești reușita în viață a copilului tău?

Atunci te invităm să-ți înscri copilul la Smart Kids Academy!
Diferența dintre un om deștept și un om isteț este dată de gradul de dezvoltare al inteligenței emoționale. Cu siguranță ai vazut copii care la școală au avut rezultate excepționale dar pe parcurs s-au pierdut. La fel ai vazut și copii care abia reușeau să obțină o notă de trecere, dar după terminarea școlii au ajuns oameni de succes. Diferența constă în capacitatea numită inteligența emoțională. Desigur că inteligența cognitivă care este genetică are rolul ei bine stabilit în dezvoltarea și evoluția noastră, însă inteligența emoțională care include autocontrolul, capacitatea de automotivare, zelul și perseverența se poate educa și dezvolta ajutându-i pe copii să le fie mult mai bine în viață. Toate aceste atitudini le vor fi insuflate copiilor pe parcursul cursului nostru fapt care le va acorda o șansă mai mare, independent de potențialul primit pe linie genetică (IQ).

Un EQ (inteligență emoțională) ridicat este cel putin la fel de important ca un IQ (coeficient de inteligență) ridicat. Conform studiilor din ultimii ani, copiii care au abilități specifice inteligenței emoționale sunt mai fericiți, mai încrezători și au rezultate mai bune la școală. Formarea acestor abilități de la vârste fragede îi ajută pe copiii noștri să devină adulți responsabili, echilibrați, productivi și afectuoși.
La Smart Kids Academy copiii își vor îmbunătăți abilitățile emoționale și sociale care le vor fi folositoare la înțelegerea stărilor, sentimentelor, atitudinilor proprii și a celor din jurul său, la controlul asupra propriului eu în situații normale sau deosebite (conflicte, situații stresante, etc), la rezolvarea și depășirea dificultăților în interacțiunea cu ceilalți pe tot parcursul vieții.
Prin participarea la programul de dezvoltare a intelegenței emoționale, copiii își vor dezvolta anumite trasături emoționale care le va îndrepta pașii către succes:
Exprimarea și înțelegerea sentimentelor
Independența
Empatia
Adaptabiliatatea
Controlarea temperamentului
Respecul față de sine dar și față de ceilalți
Rezolvarea problemelor interpersonale
Asumarea responsabilității
Construirea și menținerea relațiilor
Perseverența
Controlul furiei
Amabilitatea
Corectitudinea
Capacitatea de a fi o persoană plăcută, sociabilă
Pe parcursul a 10 întâlniri, prin jocuri, exerciții, tehnici de relaxare și vizualizare, tehnici specifice Programării neuro-lingvistice, povestiri, copiii vor învăța:
Să conștientizeze stările emoționale proprii și să le transmită în așa fel încât să se facă înțeleși
Să recunoască și să ințeleagă stările emoționale ale celor din jur, să rezoneze cu ele și să reacționeze adecvat
Să comunice cu cei din jur intr-un mod adecvat stărilor emoționale identificate
Să lucreze în echipă
Să exprime cerințe și rugăminți adaptate anumitor contexte
Să interpreteze mesajele nonverbale (mimica feței, gesturile, etc.)
Să aibă încredere în propria persoană
Să respecte reguli de politețe, igienă, ordine pentru o bună interacțiune cu cei din jur
Să fie responsabili
Să fie sociabili și să își facă prieteni ușor
Să fie sinceri cu sine și cu cei din jurul lui
Să se ierte pe sine dar și pe ceilalți
Să transforme greșelile în oportunități
Să aplaneze și să rezolve conflicte
Să iși stabilească obiective în funcție de nevoile și dorințele lor și să le ducă la bun sfârsit pe baza unui plan dinainte stabilit
Participanți: Copii cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani
Orele de desfăsurare: 17:30-19:30
Datele de desfășurare: În fiecare zi de marți, începând cu 11 noiembrie 2014 până în 27 ianuarie 2015
Locul de desfășurare: va fi comunicat telefonic sau prin email în timp util celor înscriși la curs.

Investiție: 50 lei întâlnirea / 500 lei 10 întâlniri

*Plata se poate face în două rate egale.

Promoţii

Pentru plata integrală , beneficiaţi de o reducere de 20%, astfel costul cursului va fi de numai 400 lei.
Pentru fiecare prieten recomandat şi înscris la curs beneficiaţi de o reducere de 10%.
Frățiorii și surioarele se bucură de o super ofertă , unul plătește preț întreg, al doilea doar jumătate.

Reducerile nu se cumuleaza!

Ce include taxa de participare

Activitatea de susținere a cursului
Fise de lucru
Apă, ceai, fructe servite copiilor în pauza
Facilitator: Laura Cobilici
Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să ne contactaţi la telefon 0732. 435.698

Vă așteptăm !

Mai multe detalii: http://training4you.ro/index.php/cursuri/cursuri-copii/smart-kids-academy

Pret bilet: 400 Lei

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 1496

Eveniment postat de organizator

training 4 you

Adaugat in urma cu 3480 zile, 09 Oct. 2014

Adaugat de Training 4 you

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 6

Alte Evenimente din Brasov
rockstadt extreme fest 2024

Rockstadt Extreme Fest 2024

Brasov, Brasov. 31 Iul 2024 - 5 Aug 2024
concert trooper

Concert Trooper

Brasov, Brasov. Sâmbătă 25 Mai 2024
targ de arta mestesugareasca editia a 36 a

Targ de Arta Mestesugareasca Editia a 36-a

Brasov, Brasov. 1 Mai 2024 - 5 Mai 2024
targul de paste brasov 2024

Targul de Paste Brasov 2024

Brasov, Brasov. 29 Apr 2024 - 29 Mai 2024
  • Ai ceva de zis?

    .