poze introducere in istoria religiilor mituri ritualuri magie

Introducere în Istoria Religiilor - Mituri, ritualuri, magie

Bucuresti , Bucuresti. Miercuri 8 Mai 2019 19:00 - Miercuri 8 Mai 2019
str. C. A. Rosetti 47, et. 1, Fundația Calea Victoriei

Categorii: Conferinte si Seminarii , Alte Evenimente

Unii credeau că Lumea a fost creată printr-un strănut, alții că ar fi fost suficientă rostirea unor cuvinte. Exista și varianta că tot ce ne înconjoară a apărut ca urmare a unei lupte între zei sau a sacrificării unei creaturi mitice – hindușii aveau credința asta. Vezi cât suntem de diferiți?

Și ăsta e doar începutul! Din 8 mai, la Fundaţia Calea Victoriei, afli tot ce vrei să știi despre cele mai importante mituri și superstiții vechi și actuale ale omenirii, la cursul Introducere în Istoria Religiilor.

Cursul te ajută să înțelegi mai uşor fenomenul mistic şi impactul pe care îl are asupra lucrurilor care se întâmplă azi în lume, dar și a ideilor aparent noi care circulă în mediile avangardiste.

Vei afla de la lectorul Cristian Vechiu lucruri interesante din istoria credinţelor religioase, de la contextul cultural la cel social-politic. Pe parcursul întâlnirilor, veţi discuta despre tradiţii religioase care au marcat profund lumea şi care au configurat spaţii culturale şi civilizaţii.

De unde vin și cum funcționează miturile asociate anumitor tradiţii religioase, a riturilor, dar şi a unor tabuuri de ordin religios este unul dintre lucrurile pe care ți le vei lămuri la acest curs. Îți vei putea explica mai clar, la final, cum de oamenii practică încă, în diverse forme, gândirea magică, de unde vine interesul crescut al prietenilor tăi pentru diferite religii de inspirație asiatică sau în ce fel se aseamănă creștinismul cu iudaismul și islamul.

Temele celor șase întâlniri:

1. Tradiţii religioase arhaice şi câteva noţiuni fundamentale: sacru, sacrificiu ritualic, totem, şamanism, interdicte religioase, gândire magică.

2. Miturile babilonienilor şi povestea potopului din Epopeea lui Ghilgameş. Discutăm despre miturile cosmologice ale egiptenilor, locurile sacre construite de ei şi promisiunea vieţii de apoi. Ajungem în final la „reforma” religioasă a lui Zoroastru în Imperiul Persan.

3. Cele trei tradiţii abrahamice: iudaism, creştinism, islam – periodizare, profeţi şi texte sacre. Geneza şi semnificaţia păcatului originar. Mântuirea şi caracterul universal al mesajului hristic. De la pecetea profeţilor la misterioasele tradiţii sufite.

4. Panteonul infinit al hinduismului şi ciclul reîncarnărilor. Krishna (avatarul zeului Vishnu) şi filosofia din Bhagavad Gita. Povestea prinţului Gautama Siddhartha (Budha) şi „Calea cu opt braţe”. Vorbim despre numeroasele şcoli budiste, de la principiile şcolii Theravada la budismul tibetan.

5. Analizăm formele religioase politeiste din spaţiul european în perioada antică, care incită şi cunosc forme noi în prezent: miturile vechilor greci şi romani; pagânismul celtic şi ritualurile enigmatice ale druizilor; runele şi simbolurile sacre ale nordicilor.

6. Religiile indigene ale Africii şi ale spaţiului nord şi sud american. Vom lua contact cu unele dintre cele mai exotice tradiţii religioase caracterizate îndeosebi prin oralitate. Vom vedea cât de animiste sunt religiile africane şi cum era integrată natura în religiile amerindieniilor.

Lector: Cristian Vechiu
Data începerii: 8 mai 2019; Oră: 19:00
Număr de ateliere: 6, frecvența: săptămânal, miercuri

Cost: 360 de lei; Cost redus (card fidelitate, studenți, pensionari): 330 de lei
Loc desfășurare: Fundația Calea Victoriei - Str. C. A: Rosetti 47, etaj 1
Înscriere la CONTACT@VICTORIEI.RO

------------

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 10 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

Ne mândrim cu peste 50 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 2000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate). Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toți acești ani: Cercul Militar Național, Grand Hotel Continental, Universitatea Națională de Muzică din București, Banca Națională a României, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni.

Mai multe detalii: https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/introducere-in-istoria-religiilor/

Pret bilet: 360 Lei

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 764

Eveniment postat de organizator

calea victoriei

Adaugat in urma cu 1841 zile, 16 Apr. 2019

Adaugat de Calea Victoriei

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1116

Alte Evenimente din Bucuresti
teatru pentru copii la restaurant dines

Teatru pentru copii la Restaurant Dines

Bucuresti, Bucuresti. 5 Mai 2024 - 5 Mai 2024
duminica live cu ovidakis

Duminica Live cu Ovidakis!

Bucuresti, Bucuresti. 5 Mai 2024 - 5 Mai 2024
ambiental music

Ambiental Music

Bucuresti, Bucuresti. 5 Mai 2024 - 5 Mai 2024
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
  • Ai ceva de zis?

    .