poze festivalul george enescu 2017 program

Festivalul George Enescu 2017 – PROGRAM

Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 2 Septembrie 2017

Categorii: Festivaluri , Muzica si Concerte

Un număr de 35 de lucrări de George Enescu vor fi interpretate în cadrul ediției 2017, în timp ce „Oedip”, cea mai cea mai cunoscută și apreciată operă a marelui compozitor român, va deschide Festivalul, în versiune concertantă, într-un moment cu valoare de simbol. Sub bagheta lui Vladimir Jurowski, care va dirija London Philarmonic Orchestra, și cu o distribuție care îl include și pe apreciatul tenor român Marius Vlad Budoiu.



Simfonia a III-a de George Enescu va fi interpretată în ediția 2017 de prestigioasa Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia, sub bagheta dirijorului Antonio Pappano. Ediția 2017 marchează o altă premieră care stă sub semnul dezvoltării internaționale: aceeași lucrare enesciană care va fi prezentată în cadrul ediției 2017 a Festivalului Enescu de Orchestra Națională a Franței, Simfonia Concertantă pentru Violoncel și Orchesta de George Enescu,va face parte și din programul concertului de deschidere a stagiunii 2017 Orchestrei Naționale a Franței, la Paris.

Doi dintre cei mai mari artiști ai momentului vor fi prezenți în premieră în ediția 2017: celebrul pianist de origine chineză Lang Lang – un superstar al muzicii clasice –, și tenorul Jonas Kaufmann, un reper al interpretării muzicii de operă la nivel mondial.

Printre artiștii internaționali care au confirmat prezența pentru ediția 2017 se numără baritonii Dmitri Hvorostovsky și Thomas Hampson, precum și violoniștii Maxim Vengerov, Julian Rachlin,Nikolai Znaider, Leonidas Kavakos, Renaud Capucon, Michael Barenboim, David Garrett, Peter Frank Zimmermann, violonceliștii Misha Maisky și Gautier Capucon, pianiștii Martha Argerich, Nikolai Lugansky, și Boris Berezovski. La București vor fi prezenți și unii dintre cei mai mari dirijorii ai lumii: Richardo Chailly, Zubin Mehta, Antonio Pappano, Daniele Gatti, Valery Gergiev, Charles Dutoit și Michail Pletnev. Celebra Orchestră Scala di Milano va reveni în Festivalul Enescu și va interpreta inclusiv Rapsodia Nr.2 de George Enescu. Printre orchestrele care vor fi prezente la București se numără, de asemenea, Orchestra Royal Concergebouw Amsterdam, Munchener Philharmonicși Orchestra Dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia.

În premieră în România vor fi interpretate pe scena Festivalului Enescu 2017 opera “Mathis der Maler”, de Hindemith, în versiune concertantă a Orchestrei Națională Radio, sub bagheta lui Lawrence Foster, cu cea mai bună distribuție internațională a momentului, “La Damnation de Faust”, de Berlioz, cu Corul și Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijor – John Nelson, precum.

O altă premieră a ediției 2017 a Festivalului este în cadrul seriei „Work-shop – Muzica Secolului 21”, unde vor fi prezentate publicului unele dintre cele mai reprezentative lucrări de compoziție contremporane. Cu această ocazie, unii dintre cei mai importanți compozitori în plan internațional se vor afla la București, pentru a se întâlni cu publicul Festivalului – printre aceștia: Sir James MacMillan, Jorg Widman, Iain Bell Nimrod Borenstein, Sven Helbig, Zygmund Krautze și Rolf Martinsson.

Prezențele românești includ cele mai importante orchestre din București și din țară, precum Orchestra Filarmonicii George Enescu, Orchestra Națională Radio, dar și filarmonicile din Cluj, Iași, Timișoara, Bacău șiBrașov. Printre dirijorii români invitați se numără nume precum: Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Tiberiu Soare, Cristian Macelaru, Cristian Oroșanu, Cristian Lupeș, dar și soliști reprezentativi ca Vlad Budoiu, Cosmin Ifrim, Adrian Sampetrean, Szabo Balint, Gabriela Istoc.

Mai mulți laureați ai Concursului Internațional George Enescu vor fi de asemenea prezenți în cadrul ediției 2017, printre aceștia numărându-se violoncelistul de origine română Valentin Răduțiu, pianiștii Mihai Ritivoiu și Viniciu Moroianu. De asemnea, câștigătorii = ediției 2016 a Concursului Enescu vor susține concerte în Festival. În premieră,Andrei Ioniță, unul dintre cei mai promițători violonceliști de origine română în plan internațional, câștigătorul ediției 2015 a prestigiosului Concurs Ceaikovski (Rusia) va urca pe scena Festivalului Enescu alături de Munchener Philharmonic, sub bagheta renumitului Valery Gergiev.

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 4146
Cuvinte cheie: Bucuresti
miriam miriam

Adaugat in urma cu 2854 zile, 26 Mai. 2016

Adaugat de Valpro

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 3593

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
concert ville valo

Concert Ville Valo

Bucuresti, Bucuresti. Luni 8 Aprilie 2024
  • Ai ceva de zis?

    .