poze targ cu mesteri si produse traditionale
poze targ cu mesteri si produse traditionale poze targ cu mesteri si produse traditionale poze targ cu mesteri si produse traditionale

Târg cu meşteri şi produse tradiţionale

Bucuresti , Bucuresti. Vineri 1 Aprilie 2016 10:00 - Duminică 3 Aprilie 2016
str. Monetăriei nr. 3 (MŢR)

Categorii: Targuri

Eveniment repetitiv: Lunar

În perioada 1 – 3 aprilie 2016 este organizat “Târg cu meşteri si produse tradiţionale ”, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din Bucureşti, Bd. Kiseleff, nr. 3.

Intrarea este liberă, iar accesul se face din strada Monetariei nr. 3.
La mijlocul postului Paştelui, pricepute încondeietoare de ouă vin să ne încânte cu lucrările lor şi să ne povestească, în dulcele grai bucovinean, despre închistritul ouălelor. Publicul larg este aşteptat să viziteze târgul, unde meşteşugarii expun ceramică de Corund, de Horezu sau de Marginea, icoane, obiecte din lemn pentru gospodărie, crestate cu motive populare, ii cu mătase minuţios lucrate, brâie şi chimire, podoabe tradiţionale făcute cu multă migală şi cu mult suflet.
Artişti plastici şi artizani fac dovada ingeniozităţii lor prin decoraţiuni pascale, vestimentaţii din lână împâslită sau din bumbac pictate manual, bijuterii din alamă sau din piele naturală, împletituri din in şi din lână, obiecte din sticlă şi ceramică pictată, sculpturi în marmură, tablouri din flori naturale presate, hăinuţe unicat pentru copii, cămăşi şi accesorii cu un design deosebit, haine din piele, cosmetice făcute doar cu ingrediente naturale.
Producătorii vin cu brânzeturi proaspete şi afumate, miere, vin de Panciu şi ţuică de prune din Argeş, fructe autohtone şi zarzavaturi proaspete, sucuri naturale şi conserve pe alese, plăcinte boiereşti, turtă dulce de Covasna, prăjituri de casă, cozonaci bucovineni şi alivenci.
Pentru cei care apreciază obiectele vechi şi traditiile, anticarii prezenţi la târg vor fi pregătiţi cu costume populare autentice din toate zonele etnografice ale ţării, lăzi de zeste, blidare, dulăpioare, roţi de tors, bancuri de tâmplărie, vârtelniţe, putineie, pristolnice şi covoare ţesute la război.
Preparate calde vor fi gătite pentru toate gusturile: sărmăluţe cu carne sau de post, fasole bătută înfăţoşată cu ceapă călită, ghiveci de legume cu orez, precum şi o gama variată de produse din peşte. La grătar se va frige scrumbie de Dunăre, păstrăv şi crap, iar la ceaun va fierbe la foc mic de lemne un borş pescăresc cu mămăliguţă.
Pentru că şi în această sâmbătă se face pomenirea celor adormiţi, moldovence pricepute vor frământa aluat de post pentru poale-n brâu. De asemenea vor coace colaci din aluat dospit din făină de grâu, colaci având formă de cerc, reprezentând continuitatea dintre noi şi cei dragi mutaţi la cele veşnice.
Program: zilnic între orele 10:00-19:00

Organizatori eveniment:
Fundaţia Kogaion 115 şi Soram Consult
Persoană de contact: Ligia Marica
Mobil: 0722 274 803

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 2014

Eveniment postat de organizator

fundatia kogaion 115

Adaugat in urma cu 2949 zile, 29 Mar. 2016

Adaugat de kogaion115

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 138

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
metalhead meeting 2024 bucure ti

Metalhead Meeting 2024 București

Bucuresti, Bucuresti. 17 Iul 2024 - 20 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .