poze revelion 2014 la congress hall iasi

Revelion 2014 la Congress Hall Iasi

Iasi , Iasi. Marţi 31 Decembrie 2013

Categorii: Petreceri , Muzica si Concerte

Revelion de neratat la Congress Hall din Iasi

Un Revelion de poveste, aşa cum nu a văzut Parisul, este opţiunea ideală pentru cei care doresc să petreacă noaptea dintre ani într-un mod unic. Atmosfera efervescentă a celui mai romantic oraş din lume, decoruri de o eleganţă desăvârşită, momente artistice captivante şi specialităţi culinare rafinate sunt doar o parte dintre elementele care vor reda spiritul „belle époque” pentru invitaţii Congress Hall.
Melodiile care au marcat viaţa de noapte a Parisului vor fi interpretate de formaţia Cross Medio, oferindu-le celor prezenţi o seară de neuitat, în stilul „la vie en rose”. Din program nu vor lipsi nici dansurile „burlesc”, momentele de cabaret şi alte surprize de „bon ton”.
Eleganţa unei petreceri speciale se remarcă şi în meniul de Revelion. Congress Hall propune preparate sofisticate şi gustări rafinate, gătite după reţete selecte. Cea mai cochetă şi distinsă ţinută pariziană va fi premiată, iar la finalul petrecerii va fi desemnat şi câştigătorul unei excursii în doi, la Paris.

Pret bilet: 320 Lei

Comenteaza pe Facebook
popadriana

Adaugat in urma cu 3765 zile, 07 Dec. 2013

Adaugat de popadriana

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 12566

Alte Evenimente din Iasi
rocanotherworld 2024 ia i

Rocanotherworld 2024 Iași

Iasi, Iasi. 20 Iun 2024 - 23 Iun 2024
targul de carte gaudeamus la iasi 2024

Targul de carte Gaudeamus la Iasi - 2024

Iasi, Iasi. 18 Sep 2024 - 22 Sep 2024
  • Ai ceva de zis?

    .