poze  festivalul bujorului de munte la sibiu

“Festivalul Bujorului de Munte”.la Sibiu

Sibiu , Sibiu. Joi 1 Iulie 2010

Categorii: Festivaluri

un bun prilej de a cunoaşte tradiţia populară românească

Primăria şi Consiliul Local Gura Râului, împreună cu Asociaţia de înfrumuseţare a comunei Gura Râului organizează în zilele de 3 şi 4 iulie sărbătoarea “Festivalul Bujorului de Munte”. Manifestarea este un bun prilej de a cunoaşte tradiţia populară românească, valorile unităţii noastre de neam, limbă şi credinţă şi a degusta produsele gastronomice tradiţionale. Organizatorii au pregătit un interesant program artistic pentru cele două zile, dar şi foarte multe surprize, aşa cum ne–au obişnuit în ultimii ani.

Festivalul Bujorului de Munte se află în acest an la cea de-a VII-a ediţie. Festivalul este un produs turistic apărut în 2004, în ideea că, turismul rural este strâns legat de păstrarea şi valorificarea tradiţiilor populare. Acest festival este specific zonei noastre şi se desfăşoară pe intervalul a două zile, în acest an în 3-4 iulie 2010. În cele două zile se face prezentarea produselor culinare specifice stânii, program artistic realizat cu cântăreţi de muzică populară, foc de stână, foc de tabără, excursii în Cheile Cibinului. La această manifestare, la ediţiile precedente, au participat aproximativ 8000 – 10 000 de persoane, în fiecare an, din ţară şi străinătate. Acesta se desfăşoară în partea de sus a comunei, după sărbătoarea “Sânchetrului”, în primul sfârşit de săptămană din luna iulie, când bujorul de munte (rododendronul), înflorit la Iezerele Cindrelului, dă culoarea roz şi un parfum suav acestei căldări glaciare. La acest festival participă atât formaţii de muzică populară şi dansatori din comună cât şi din alte localităţi. De fapt, festivalul are două părţi. Prima parte, unicat, specifică numai festivalului din Gura Rîului, în care, sâmbată seara se organizează o „Cină ca la stână”, cină care se încheie cu foc de tabără ce durează până spre dimineaţa zilei de duminică. „Cină ca la stână” este un produs turistic ce înglobează muzică populară, foc de tabără, produse tradiţionale (cocoloş cu brânză, tocană la ceaun, pâine de casă ), prezentate şi oferite de gospodari îmbrăcaţi în costume populare specifice localităţii noastre. Cea de-a doua parte reprezintă festivalul propriu-zis, când pe la amiază, duminica, la poarta de intrare în comună, musafirii sunt aşteptaţi de autorităţile locale, de unde sunt aduşi în centrul comunei cu trăsuri şi căruţe împodobite, flancate de călăreţi îmbrăcaţi în port popular. În centrul comunei, după ieşirea din biserică, se asistă la „Jocul junilor”, după care continuă deplasarea, în mod tradiţional (cu trăsuri şi căruţe împodobite), până la locul de desfăşurare a festivalului. Aici, după cuvântul de deschidere, începe manifestarea artistică, unde fiecare formaţie îşi desfăşoară programul. Este de menţionat faptul că musafirii sunt găzduiţi în comună la pensiunile de turism rural. Festivalul Bujorului este un eveniment care se bucură de foarte mare succes pe plan local, judeţean şi naţional, cu un puternic impact mediatic la nivel naţional şi tinde să devină o emblemă a comunei Gura Rîului.
Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec susţine şi protejează tradiţiile şi valorile româneşti

Orice astfel de acţiune este însă însoţită şi de o parte mai puţin plăcută şi anume generarea unei mari cantităţi de deşeuri. Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec a decis să sprijine organizarea acestui festival prin lansarea unei campanii de mediu care să ajute publicul participant să păstreze curăţenia zonei în care se desfăşoară evenimentul. „Acţiunea noastră este menită să minimizeze impactul pe care deşeurile produse cu un astfel de prilej îl pot avea asupra ecosistemului din Mărginimea Sibiului. Dorim să generăm o campanie care să informeze şi să conştientizeze participanţii la festival asupra protejării mediului, în aşa fel încât să nu arunce gunoiul pe pajiştile, spaţiile verzi din întreaga zonă sau în râul Cibin”, afirmă Liviu Popeneciu, preşedintele Asociaţiei RoRec.
Acţiunea de mediu derulată de Asociaţia RoRec împreună cu Primăria Gura Râului are doua componente: una de colectare de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) – ce se va desfăşura în perioada 2-4 iulie la centrul provizoriu de colectare instalat în centrul comunei Gura Râului şi una de conştientizare şi informare a participanţilor la festival asupra protejării ambientului în care se desfăşoară evenimentul, cu scopul de a nu arunca deşeurile la întâmplare, ci în locurile special amenajate în zona festivalului (3-4 iulie).
Activitatea de colectare DEEE se va desfăşura în zilele de 2-4 iulie, între orele 10-18, atât la punctul provizoriu de colectare, cât şi prin preluare la domiciliu, pentru cetăţenii care vor apela echipa de call-center la numărul 0744 661 810 şi va oferi deponenţilor posibilitatea de a participa la o tombola cu premii ce constau în aparate electrice şi electrocasnice oferite de compania Romanel, membru afiliat RoRec.
Pentru participanţii la festival ce vor avea grija să lase curat locul în care au petrecut şi vor fi „prinşi” că pun gunoiul la punctele special amenajate, patrula de voluntari RoRec are pregătite premii instant, ce constau în materiale promoţionale oferite de Asociaţia RoRec. Acestui demers s-au alăturat Asociaţia Bioplastic – ce va oferi saci şi mănuşi de plastic pentru a ajuta publicul spectator să adune şi să arunce gunoiul unde îi este locul, precum şi compania Petrom – ce va oferi 2000 de scrumiere ecologice, pentru că niciun chiştoc de ţigară să nu rămână pe pajişti ale Gurii Râului.
Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec este o organizaţie colectivă non-profit având ca membri fondatori zece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de electrocasnice cu activitate în România. Misiunea RoRec este de a contribui activ la realizarea obiectivelor europene pentru conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a sănătăţii umane, pentru utilizarea raţională a resurselor naturale, prin servicii complete de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi implicit prin reintroducerea în sectorul economic de materii prime. (C.P.)

Programul festivalului „Bujorul de munte”

Sâmbătă, 03 iulie 2010
Ora 17:00 „Turismul rural”- dezbatere – organizatori Primăria Gura Râului şi GAL „Mărginimea Sibiului”, în sediul Primăriei Gura Râului.
Ora 18:00 „Cină ca la stână” – program folcloric local, ( în aval de Baraj): Formaţia de fluieraşi Gura Râului, Marcel Părău, Traian Stoiţă, Camelia Cosma, Stoiţă Brad, Ilie Medrea, Gabriela Tuţă, Mariana Anghel, Vasile Conea, Orchestra „Cindrelul”, Ansamblul „Ceata Junilor”, Sibiu, Ansamblul „Cibinul” Sibiu, Ansamblul folcloric din Vaideeni
Ora 21:30 Foc de tabără

Duminică, 04 iulie 2010
Ora 11:30 Primire tradiţională la poarta de intrare în comună – deplasare la Baraj
13:00 Cuvânt de deschidere
13:30 Program folcloric Ansamblul de fluieraşi Gura Râului, Fanfara din Jina, Ansamblul Profesionist „Cindrelul Junii Sibiului”, Viorica Telcean, Nelu Albu, Daniel Rosalim, Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Alina Pinca, Cristian Pomohaci, Nineta Popa, Cornelia şi Lupu Rednic, Nicoleta Voica.
www.rezervarisibiu.ro

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 1304
Cuvinte cheie: Sibiu
pop puiu

Adaugat in urma cu 1488 zile, 28 Iun. 2010

Adaugat de Puiutt

Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 904

Alte Evenimente din Sibiu
expert accesare fonduri ue curs acreditat anc sibiu

EXPERT ACCESARE FONDURI UE-curs acreditat ANC, Sibiu

Sibiu, Sibiu. 30 Iul 2014 - 2 Aug 2014
inspector resurse umane curs acreditat anc sibiu

INSPECTOR RESURSE UMANE - curs acreditat ANC, Sibiu

Sibiu, Sibiu. 2 Sep 2014 - 17 Sep 2014
artmania festival 2014 la sibiu

ARTmania Festival 2014 la Sibiu

Sibiu, Sibiu. 4 Aug 2014 - 10 Aug 2014
astra film festival 2014 la sibiu

Astra Film Festival 2014 la Sibiu

Sibiu, Sibiu. 6 Oct 2014 - 12 Oct 2014
  • Ai ceva de zis?

    .