poze orasul nostru premiera

ORAŞUL NOSTRU - premiera

Timis , Timisoara. Vineri 4 Martie 2011 19:00
Teatrul National Timisoara, Sala 2

Categorii: Spectacole si Filme

ORAŞUL NOSTRU de Thornton Wilder

Traducerea Radu Lupan

Distribuţia
Alina Reus, Romeo Ioan, Valentin Ivanciuc, Ana Maria Cojocaru, Adrian Jivan, Daniela Bostan, Alecu Reus, Benone Viziteu, Călin Stanciu jr., Mălina Manovici, Bogdan Spiridon, Cristian Szekeres, Paula Maria Frunzetti, Ioan Strugari, Ana-Maria Pandele, Nicolae Pârvulescu, copiii Sabina Reus, David Popa şi Filip Tatu şi, un debut interesant, baritonul Cristian Rudic în primul său rol de teatru, cărora li se alătură scenografele Geta Medinski (decoruri) şi Stela Verebceanu (costume), muzicianul Horea Crişovan şi video-designerul Marius Mateşan.


Autorul
Thornton Wilder s-a născut în 1897 în Madison, Statul Wisconsin, într-o familie de intelectuali reputaţi. A studiat la Yale şi Princeton. Este unul dintre cei mai importanţi romancieri şi dramaturgi ai Americii secolului al XX-lea. Opera lui explorează punctul de întîlnire dintre locul comun şi dimensiunea cosmică a experienţei umane. Tradus şi jucat în întreaga lume, Thornton Wilder este singurul scriitor căruia i-a fost decernat premiul Pulitzer atît pentru proză (pentru Puntea sfîntului Ludovic, roman care stă, de altfel, la baza filmului omonim cu Robert de Niro şi Harvey Keitel în rolurile principale) cît şi pentru dramaturgie – pentru Oraşul nostru(1938) şi pentru Prin urechile acului (1942). O altă creaţie cunoscută a lui Thornton Wilder este The Matchmaker, piesă care a stat la baza celebrului musical Hello, Dolly. Ca prozator, este cunoscut publicului român mai ales pentru romanele Idele lui martie şi Ziua a opta.


Povestea
Oraşul nostru explorează relaţia dintre doi tineri, Emily Webb şi George Gibbs, vecini în Grover’s Corners, un orăşel pierdut în New Hampshire. În lipsa lor de tonuri acute, ei rezonează perfect cu lumea care populează începutul de secol XX, în bucuriile şi spaimele ei, în descoperirile şi ignoranţa ei, în inocenţa şi obtuzitatea ei. Într-un fel foarte simplu şi direct, piesa lui Wilder oferă terenul propice experienţei umane universale. Simpla poveste de iubire este mereu şi mereu redescoperită întrucît pune întrebări despre lume, viaţă, iubire şi moarte care sfidează timpul, ca şi despre barierele sociale cărora li se schimbă doar numele, nu şi semnificaţia

Regizorul
Ion-Ardeal Ieremia e dependent, ca regizor în orice caz, de poveste, de histoire, o spune chiar el. Dovadă stau spectacolele pe care le-a semnat – Despre sexul femeii…, Invective, Pastramă-Trufanda, O făclie de Paşti, Anonimul veneţian, Un prietin de demult, Fete de mătase artificială, Aeroport etc. - aproape toate „victime” ale spiritului său iute, ludic, sceptic, sardonic, mereu treaz, mereu prezent. Asumîndu-și textele pe care le lucrează cu o intensitate care aproape că le ”deposedează” de autor, Ion-Ardeal Ieremia este un regizor preocupat de inedit.

Mai multe detalii: http://www.tntimisoara.com

Comenteaza pe Facebook
valentin

Adaugat in urma cu 4802 zile, 01 Mar. 2011

Adaugat de roadrunner

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 4966

Alte Evenimente din Timisoara
targul de paste timisoara 2024

Targul de Paste Timisoara 2024

Timis, Timisoara. 31 Mar 2024 - 6 Mai 2024
zilele studen ilor timi oarei 2024

Zilele Studenților Timișoarei 2024

Timis, Timisoara. 14 Mai 2024 - 16 Mai 2024
street food festival timisoara 2024

Street Food Festival Timisoara 2024

Timis, Timisoara. 5 Sep 2024 - 8 Sep 2024
  • Ai ceva de zis?

    .