poze caravana daruieste timp doneaza sange sun plaza

Caravana “Dăruieste timp, donează sânge” - Sun Plaza

Bucuresti , Bucuresti. Vineri 9 Octombrie 2015 09:00 - Duminică 11 Octombrie 2015
Sun Plaza, CALEA VACARESTI NR. 391, Bucureşti

Categorii: Alte Evenimente

Numar min/max participanti: 100/1000

Zeci de bucureşteni sunt aşteptaţi la intrarea principală a Sun Plaza Shopping Center să doneze sânge în cadrul campaniei organizate de către Sun Plaza şi Asociaţia React, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Bucureşti şi Regina Maria. Acţiunea se desfaşoară în perioada 09 – 11 octombrie 2015, intre orele 09:00 - 13:00.

Din cauza crizei actuale din spitale, în ceea ce priveşte cantitatea de sânge, prea puţini oameni primesc sângele de care au nevoie. Uneori, în cazul unei intervenţii chirurgicale, pacientul alege să-si autodoneze sânge. Deseori, cei care donează sunt rude sau prieteni ai pacientului.

Sângele donat cu aceasta ocazie va fi folosit pentru salvarea pacienţilor supuşi unor intervenţii chirurgicale sau pentru cei care au nevoie de transfuzii de sânge.

Pe parcursul celor trei zile ale campaniei „Dăruieşte timp, donează sânge” vor putea dona simultan cate doua persoane la fiecare 30 de minute în unitatea mobilă şi alte două persoane în spaţiul amenajat în policlinica Regina Maria. Recoltarea de sânge va fi realizată de personal specializat, medici şi asistente de la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, in condiţii de siguranţă şi folosind instrumente de unică folosinţă. La fiecare donare se vor recolta aproximativ 450 de ml de sânge, care vor fi ulterior utilizaţi in spitalele din Bucureşti pentru pacienţii supuşi unor intervenţii chirurgicale sau pentru cei care au nevoie de transfuzii de sânge.

La finalul procesului, Sun Plaza va pune la dispozitie donatorilor si o zona special amenajata, pentru a se reface, langa unitatea mobila amplasata pe esplanada Sun Plaza de la intrarea principala, din Soseaua Oltenitei. Înainte de a dona, celor interesaţi li se recomandă consumarea unui mic dejun normal cu legume şi fructe, fără multe proteine şi grăsimi.

Este dovedit faptul că donarea de sânge, pe langă principalul beneficiu de a salva vieţile omeneşti, contribuie şi la îmbunătăţirea sănătatii donatorului. În urma donării, sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte, iar riscurile de paralizie şi de accident vascular se reduc cu aproximativ 30%.

Campania „Dăruieşte timp, donează sânge" face parte din strategia de CSR a Sun Plaza Shopping Center şi se adresează tuturor bucureştenilor interesaţi să contribuie printr-un gest umanitar la salvarea vieţilor omeneşti.

Mai multe despre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a dona, dar şi despre beneficiile donatorilor, gasiti pe www.sun-plaza.ro şi www.facebook.com/Sun.Plaza.Shopping.Center si pe www.pentruviata.com.

Mai multe detalii: https://www.facebook.com/Sun.Plaza.Shopping.Center?fref=ts

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 866
ioana marin

Adaugat in urma cu 3121 zile, 07 Oct. 2015

Adaugat de ioana marin

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 117

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
metalhead meeting 2024 bucure ti

Metalhead Meeting 2024 București

Bucuresti, Bucuresti. 17 Iul 2024 - 20 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .