poze goodwine comes downtown

GoodWine comes downtown!

Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 13 Mai 2017 - Duminică 14 Mai 2017
Athenee Palace Hilton , Strada Episcopiei 1-3

Categorii: Alte Evenimente

Vino la Athenee Palace Hilton, o locație care nu mai are nevoie de nici o prezentare și vei gasi timp de doua zile cele mai bune vinuri din oferta celor 18 producători și importatori prezenți la eveniment.

Avem peste 150 de vinuri de mare calibru si asa cum v-am obisnuit deja, evenimente de clasă ce se vor desfasura în paralel cu expoziția.

Si de parca asta nu ar fi de ajuns, ti-am rezervat si un loc în Bubbles & Rosé Lounge care te așteaptă efervescent pe terasa de la etajul 1.
Iar dacă gasești și un vin interesant pe care l-ai lua acasă, pe tot parcursul evenimentului vom avea un magazin cu prețuri speciale, unde vor fi disponibile toate vinurile expuse.

Ce spui? Mergem la un vin în centru?
Te așteptăm între 13-14 mai 2017 la Athenee Palace Hilton, etajul 1, salile: Enescu 1, 2 și 3.

La achizitia unui bilet, ai un voucher de 20 RON valabil in cadrul magazinului oficial al evenimentului.



MASTERCLASS Parlez Alsace? – The story of unique wines! 13 mai 2017, ora 14:30.



Masterclass prezentat de Elod Adam CWE, Institute of Masters of Wine candidate și Metro New York Manager @ Kobrand Wine And Spirits Corporation

*masterclass susținut în limba engleză



Ce produce confluența dintre rigoarea germană și flerul fracez?

În Alsacia, vinuri albe cu adevărat deosebite… dintre care doar 4% ajung să fie Grand Cru.

Sunt vinuri albe a căror personalitate se naște din particularitățile terroir-ului și nu prin baricare. Cu toate aceastea ele ”îmbătrânesc frumos” și sunt căutate de pasionați tocmai pentru acest atribut. Un alt atu important este și cantitatea de alcool peste medie care contribute esențial la dezvoltarea unui caracter și a unor arome distincte.

Ar mai fi multe de spus despre ele, dar cel mai bine o va face Elod Adam, speaker-ul nostru.

Vă așteptăm să-i ascultați povestea captivantă în compania unei selecții de vinuri reprezentative:

Grand Cru Vorbourg Riesling – Dopff & Irion 2011

Alsace Grand Cru Schoenenbourg Riesling Château de Riquewihr – Dopff & Irion 2011

Grand Cru Goldert Gewurztraminer – Dopff & Irion 2013

Sélection Grains Nobles Pinot Gris – Dopff & Irion 2009

Grand Cru Goldert Riesling – Pfaff 2009

Grand Cru Steinert Pinot Gris – Pfaff 2011

Grand Cru Steinert Gewurztraminer – Pfaff 2012



MASTERCALSS DAVINO: The Wine, The Brand, The Icon! 13 mai 2017 - ora 16:30

Un brand de vinuri nu poate rezista doar prin promovare, chiar dacă are o strategie perfectă. Vinul din sticlă are mereu ultimul cuvânt. 5, 10, sau 20 de ani? Cât rezistă vinurile DAVINO? Aceasta este întrebarea…

….iar răspunsul îl veți afla chiar de la Dan Balaban, unul dintre cei doi parteneri fondatori care au construit și transformat DAVINO într-un brad devenit etalon pe piața vinurilor premiumdin Romania.Veți afla ce înseamnă să gândești în perspectivă. Veți afla cum privește el procesul maturării și cum îl pune în aplicare pentru a rezista testului timpului.

Cine este Dan Balaban? Pe scurt: un vizionar. Devenit în 1999 cel mai mare distribuitor de vinuri din România, cu peste 500 de vinuri în portofoliu, el a avut curajul să renunțe la această afacere extrem de lucrativă. Pentru ce? Pentru un ideal. Voia să facă vinuri cum nu mai fuseseră făcute până atunci în România. Timpul ne-a dovedit că a reușit, DAVINO este acum un nume care impune constant respect pentru vinurile sale.

Vinurile care vor susține prezentarea și care demonstrează foarte bine un traseu de maturizare aproape ideal sunt:



Domaine Ceptura Rouge 2006

Domaine Ceptura Rouge 2011

Flamboyant 2006

Flamboyant 2011

Rezerva Rouge 2011



MASTERCLASS Monsters of Wine by Vin&Co – Grands Crus Classés - 14 mai 2017, ora 14:30.

*masterclass susținut în limba engleză

Masterclass prezentat de Imre Szakacs-Orha, trainer autorizat WSET şi CEO & Wine Educator la Wine-in-Business.

Cele mai bune vinuri franțuzești vă dezvăluie secretele, moleculă cu moleculă, într-un masterclass suținut Imre Szakacs-Orha, un trainer a cărui autoritate în evaluarea vinurilor este recunoscută și atestată internațional.

Când vorbim de ”cele mai bune vinuri frantuzești” nu o facem punând stilul înaintea substanței.

Grands Crus Classés este o clasificare unde se regăsesc cele mai bune domenii din regiunea Bordeaux. Istoria acestei distincții începe în 1855, la Expoziția Universală din Paris, sub numele de Les Grands Crus Classés de 1855, fiind girată de Napoleon III.

Încă extrem relevantă, ea reprezintă și astăzi marca unor vinuri care respectă terroir-ul și tradiția. Ca o recunoaștere suplimentară a valorii acestui sistem, ulterior și alte zone din regiunea Bordeaux au introdus astfel de clasificări, devenind și ele repere. Graves (în 1953) și Saint-Émilion (în 1955) sunt printre cele mai reprezentative.

Subiectul captivant, vinurile deosebite care îl ilustrează, dar și Imre Szakacs-Orha, fac din acest masterclass un eveniment care trebuie bifat de toți cei care vor să cunoască marile vinuri.

Vinurile care așteaptă să le degustați sunt:

Château Canon – Saint-Émilion Grand Cru 2014

Punctaj Robert Parker: 93-95 pct



Château Cos d'Estournel / Les Pagodes de Cos – Saint-Estèphe 2010

Punctaj Robert Parker: 93 pct



Château Margaux Palmer Alter Ego 2012

Punctaj Robert Parker: 93 pct



Château Pontet-Canet – Pauillac 2012

Punctaj Robert Parker: 93 pct



Domaine de Chevalier – Pessac-Leognan Rouge 2006

Punctaj Robert Parker: 93 pct



Château Rieussec – Sauternes 2009

Punctaj Robert Parker: 93 pct

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 1021
lavi

Adaugat in urma cu 2543 zile, 04 Mai. 2017

Adaugat de v.tach

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 3349

Alte Evenimente din Bucuresti
teatru pentru copii la restaurant dines

Teatru pentru copii la Restaurant Dines

Bucuresti, Bucuresti. 21 Apr 2024 - 21 Apr 2024
weekend live la dines in parcul carol

Weekend Live la Dines in Parcul Carol!

Bucuresti, Bucuresti. 19 Apr 2024 - 21 Apr 2024
live music afternoon

Live Music Afternoon!

Bucuresti, Bucuresti. 20 Apr 2024 - 21 Apr 2024
italian lounge nights

Italian Lounge Nights

Bucuresti, Bucuresti. 19 Apr 2024 - 21 Apr 2024
  • Ai ceva de zis?

    .