poze adaptarea la schimbare

Adaptarea la schimbare

Bucuresti , Bucuresti. Joi 24 Septembrie 2015 19:00
Europa Royale Hotel, str. Franceză, nr 60 (Piaţa Unirii, lângă Hanul lui Manuc)

Categorii: Conferinte si Seminarii

În lumea formelor, totul se află într-o continuă mişcare şi, implicit, schimbare. Tocmai de aceea, adaptarea la schimbare poate conduce negreşit la transcendere şi eliberare. Adaptarea la schimbare este chiar o emanaţie a renunţării la control. Aşadar, în trezire nu mai există cel care doarme, dar nici cel care se trezeşte. Fara cel care se adaptează, adaptarea are loc de la Sine. În lipsa subiectivităţii rămâne claritatea. Autonomă şi nefabricată.

Lumea formelor este o întruchipare a lumii energetice. În ceea ce priveşte planul energetic, totul se află într-o continuă mişcare şi, implicit, schimbare. Tocmai de aceea, adaptarea la schimbare este o practică spirituală care poate conduce negreşit la transcendere şi eliberare.

Adaptarea la schimbare nu face referire neapărat la adaptarea la ceea ce poate fi perceput şi detectat de privirea grosieră. Adaptarea la schimbare implică renunţarea la control şi, bineînţeles, lipsa identificării cu produsul unei deveniri. Aşadar, adpaptarea la schimbare nu este un şablon, ci o contopire firească cu fluxul vital şi cu tendinţele de mişcare ale lumii manifestate.

În ceea ce priveşte metodele de adaptare - acestea nu există, din simplul motiv că această adaptare este chiar o emanaţie a eliberării din capcana controlului. Ataşamentul faţă de imaginea pe care omul o are despre sine, nu îi permite acestuia să meargă dincolo de rigiditatea propriei temniţe mentale.

Schimbarea există doar în lumea formelor. Însă, dincolo de ceea ce poate fi perceput şi cuantificat, există o Prezenţă Atemporală, liberă de orice conţinut, care nu este influenţată de ceea ce se întâmplă în lumea conţinutului/lumea formelor. Odată cu scufundarea conştientă în această Prezenţă Unică şi Impersonală, are loc o eliberare spontană de sub dominaţia sinelui egotic, care pretinde suveranitate şi autonomie în realitatea individuală.

Aşadar, aceasta nu este o invitaţie la o anumită metodă sau tehnică. Acesta nu este un nou sistem. Adaptarea la schimbare nu este o acţiune înfăptuită, ci, mai degrabă, adaptarea la schimbare are loc natural în clipa în care nu mai există raportarea identităţii la cel care se adaptează.

Şi, paradoxul constă în faptul că odată cu transcenderea formei, parcursul formei va fi unul lin şi clar. Odată ce nu mai există un sine care să controleze sensul de curgere, totul curge de la Sine. Cu alte cuvinte, adaptarea la schimbarea din lumea formelor are loc odată cu scufundarea conştientă la Prezenţa Impersonală, care se exprimă printr-o formă personală.

Dacă pare greu de înţeles, acest fapt este o oglindire a controlului. Cel care controlează este frustrat deoarece nu poate folosi înţelegerea pentru a o utiliza în perspectiva atingerii unei noi deveniri. În Esenţă, nu este nimic de înţeles. În clipa în care are loc renunţarea la nevoia de a înţelege, rămâne o privire lipsită de subiectivitate şi de raportarea la deveniri. Iar în această privire se citeşte lipsa totală de control şi, implicit, o claritate nefabricată.

Mai multe detalii: http://catalin-manea.com/eliberarea-energiilor-stagnante-cluj-iasi-brasov-galati-timisoara/

Pret bilet: 30 Lei

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 500
sandra ofra

Adaugat in urma cu 3139 zile, 19 Sep. 2015

Adaugat de Sandra14427

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 93

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
metalhead meeting 2024 bucure ti

Metalhead Meeting 2024 București

Bucuresti, Bucuresti. 17 Iul 2024 - 20 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .