poze descopera calea victoriei

Descoperă Calea Victoriei

Bucuresti , Bucuresti. Vineri 14 Ianuarie 2022 19:00
str. C. A. Rosetti, nr 47, et. 1

Categorii: Conferinte si Seminarii

Dacă vrei să descoperi frumuseţea caselor și a monumentelor de pe Calea Victoriei şi să afli povestea oamenilor care le-au construit, rezervă-ți un loc la evenimentul Descoperă Calea Victoriei din 14 ianuarie, de la ora 19:00, organizat de Fundația Calea Victoriei. În această expediţie culturală online, vei afla de la istoricul Anita Sterea care au fost momentele memorabile petrecute pe această cale regală.

Calea Victoriei este una din cele mai vechi artere ale Bucureştiului. Înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din Bucureşti, numele ei fiind Drumul Braşovului şi era formată doar din segmentul dintre Cercul Militar şi Piaţa Victoriei. Porţiunea cuprinsă între Piaţa Naţiunilor Unite (fostă Piaţa Senatului) şi bulevardul Regina Elisabeta era cunoscută în acea vreme sub numele de Uliţa Mare spre Sărindar pentru că ducea către biserica Sărindar (astăzi, Cercul Militar Naţional).

Drumul, rezultat din unirea dintre Drumul Braşovului si Uliţa Mare spre Sărindar, a fost deschis în anul 1692, de către domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, sub numele de Podul Mogoşoaiei. Uliţa nou formată era pavată cu trunchiuri de copaci. Străzilor astfel pavate li se spunea poduri, motiv pentru care şi noua cale primeşte denumirea de „Pod”, Podul Mogoşoaiei. Noua stradă a fost construită pentru a asigura o cale de legătură între moşia voievodului – Mogoşoaia şi palatul domnesc, amplasat în apropierea Curţii Vechi. Artera devine drumul principal al capitalei, de-a lungul ei construindu-se case boiereşti, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux, cafenele şi instituţii de stat.
Casele şi palatele despre care vom povesti şi pe care le vom admira la acest tur ghidat prin Bucureşti sunt: Casa Cesianu, Palatul Cantacuzino, Casa Dissescu, Casa Vernescu, Palatul Ghika-Grădişteanu, Academia Română, Casa Monteoru-Catargi, Palatul Romanit, Palatul Ştirbei, Grand Hotel Continental, Athenee Palace, Muzeul Theodor Aman, Ateneul Român, Palatul Regal, Biblioteca Centrală Universitară, Biserica Creţulescu, Palatul Telefoanelor, Teatrul Odeon, Casa Capşa, Cercul Militar Naţional, Biserica Sărindar, Hotel Boulevard, Pasajul Macca-Villacrosse, CEC, Palatul Poştelor, Biserica Stavropoleos şi Caru’ cu Bere.

Vă propunem să cunoaştem mai bine locurile frumoase din Bucureşti şi istoria lor pentru a putea înţelege ce este valoros în oraş şi merită să fie protejat de invazia blocurilor de sticlă şi de ignoranţă.

Dacă ai întrebări sau vrei să faci cadou participarea la acest eveniment, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.

Evenimentul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, evenimentele nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veți primi un link cu ajutorul căruia veţi accesa evenimentul pe Zoom.us.

Lector: Anita Sterea
Data: 14 ianuarie 2022
Ora: 19:00
Ateliere: 1
Cost: 60 de lei

Mai multe detalii: https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/descopera-calea-victoriei/

Pret bilet: 60 Lei

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 239

Eveniment postat de organizator

calea victoriei

Adaugat in urma cu 387 zile, 06 Ian. 2022

Adaugat de Calea Victoriei

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1116

Alte Evenimente din Bucuresti
evenin jazz

Evenin` Jazz

Bucuresti, Bucuresti. Duminică 23 Iulie 2023
curs design interior prezentari arhitecturale

Curs design interior, prezentari arhitecturale

Bucuresti, Bucuresti. 25 Ian 2023 - 7 Feb 2023
petexpo targul dedicat animalutelor

PetExpo - targul dedicat animalutelor

Bucuresti, Bucuresti. 19 Mai 2023 - 21 Mai 2023
workshop de dezvoltare personala prin pictura de mandale la sed

WORKSHOP DE DEZVOLTARE PERSONALĂ PRIN PICTURĂ DE MANDALE – LA SED

Bucuresti, Bucuresti. Duminică 19 Februarie 2023
  • Ai ceva de zis?

    .