poze festivalul kurban bayram

FESTIVALUL KURBAN BAYRAM

Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 19 Octombrie 2013 12:00
Parcul Herastrau, Charles de Gaulle

Categorii: Festivaluri

Numar min/max participanti: 15000/25000

Parcul Herăstrău, loc de sărbătoare, pe 19 octombrie 2013

Sâmbătă, 19 octombrie a.c., în Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle) are loc Sărbătoarea Sacrificiului - „Kurban Bayram”, specifică culturii musulmane.
Evenimentul, organizat de Fundatia TUNA cu sprijinul Primariei Generale a Capitalei, va incepe la ora 12:00 şi aduce în centrul atenţiei sărbătoarea de origine musulmană în cadrul căreia conform tradiţiei, în această perioadă a anului, musulmanii sacrifică un animal: batal, oaie sau vită şi dăruiesc carnea vecinilor, celor nevoiaşi şi familiei. Astfel, în Parcul Herăstrău, pe ritmuri tradiţionale orientale, publicul este aşteptat să primească ceea ce musulmanii împart şi anume bunătăţi pe bază de carne, döner kebab şi sandwich kebab.
Festivalul din acest an aduce în prim plan şi un concurs savuros şi anume concursul de mâncat baclavale.
Va fi primul concurs de acest gen desfăşurat în România, un eveniment în care pofta de baclavale a participanţilor se va ridica la nivelul premiilor puse în joc.
Organizatorii s-au pregatit, astfel, pentru a întâmpina peste 25.000 de persoane cu preparate culinare.Cei mici, vor avea şi ei parte de diverse activităţi distractive şi concursuri cu premii.
Conform cutumelor turceşti, "kurban" înseamnă "apropiere", iar din punct de vedere a terminologiei islamice semnifică sacrificarea unui animal, care întruneşte anumite condiţii, pentru mulţumirea lui Allah, în zile specifice şi respectând regulile impuse.
Sărbătoarea „Kurban Bayram” comemorează gestul profetului Ibrahim de a-şi confirma devoţiunea faţă de Divinitate. Tradiţia îi obligă pe musulmani ca în această perioadă să sacrifice un animal, fie batal, oaie sau vită, iar după ce împart carnea în trei părţi, trebuie să o dăruiască vecinilor şi celor nevoiaşi, dar să păstreze o parte şi pentru familie . În acest sens, sacrificiul este calea apropierii de Dumnezeu , este prilejul solidarităţii unuia faţă de celălalt.
În spiritul obiceiului musulman, in perioada Kurban Bayram, Fundaţia Tuna va dona familiilor nevoiaşe din Muntenia si Dobrogea peste 4.000 de pachete cu carne de vită.
Evenimentul încearcă să contribuie la intensificarea relaţiilor de prietenie dintre România şi Turcia.
Despre: Fundaţia Tuna reprezintă o instituţie înfiinţată în anul 1995 prin asocierea oamenilor de afacere turci, desfăşurându-şi activitatea în parteneriat cu instituţiile statului român, în diverse activităţi din domeniul socio-cultural. Fără să facă discriminare de rasă, religie şi limbă, Fundaţia Tuna oferă sprijin în multe activităţi educative şi culturale.
Intrarea la Festivalul Kurban Bayram este liberă.

Mai multe detalii: http://www.tuna.ro

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 1265
Cuvinte cheie: Bucuresti

Eveniment postat de organizator

tuna

Adaugat in urma cu 3850 zile, 10 Oct. 2013

Adaugat de fundatiatuna

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 2

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
metalhead meeting 2024 bucure ti

Metalhead Meeting 2024 București

Bucuresti, Bucuresti. 17 Iul 2024 - 20 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .