poze solaris medita ie despre om

Solaris: meditație despre om

Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 12 Iunie 2021 17:00
Happy Cinema Bucuresti

Categorii: Festivaluri

Vino să vezi Solaris (regia: Andrei Tarkovski, 1972) la Classy Film Festival și participă la întâlnirea cu Dana Barangea.

◾ Bazată pe reflecție și dialog, în cadrul acestei întâlniri, vor fi abordate câteva dintre temele fundamentale pe care filmul Solaris le anunță, în contextul mai larg al întregii opere cinematografice tarkovskiene.
◾ Împreună cu Dana Barangea veți descoperi multiplele orizonturi hermeneutice spre care filmul se deschide, precum și punțile pe care le leagă cu literatura, muzica sau pictura.
◾ Discuția va avea ca punct de plecare următoarele considerații ale regizorului rus: „Solaris-ul meu nu este propriu-zis științifico-fantastic. Ceea ce contează aici este omul, alcătuirea lui, legătura lui trainică cu Pământul, responsabilitatea față de vremurile în care trăiește. Nu-mi place genul science-fiction tipic, nu-l înțeleg, nu cred în el. Adevărul este că, atunci când lucram la Solaris, mă interesa aceeași temă ca în Rubliov. Ființa umană.” (fragm. de interviu, în Ekran, 1980).
◾ Am putea numi noi sute de motive pentru care să participi la acest eveniment, dar vrem să știm care este motivul tău. Completează cu inspirație și pasiune acest formular https://forms.gle/zB8JYmaQrDdbFpd97 până la data de 1.06.2021 și noi te vom anunța dacă te afli printre participanți, până pe 6.06.2021, fiind necesară confirmarea de participare.
Masca este obligatorie pe durata workshop-ului. Vă mulțumim pentru respectarea măsurilor de siguranță împotriva Sars-CoV-2.
-----------------------------------------------------------------------------
Sponsori : Happy Cinema, Ingram Micro România
Parteneri : Centrul Rus de Știință și Cultură, Ambasada Suediei la București
Parteneri media : Cinefilia, Cinemagia, Cinemap, DIN FILME, Eva.ro, Filme-Cărți, HotNews, Igloo, Iqads, Life.ro, Movienews.ro, Nine O’Clock, Observatorul Cultural, SMARK, The Institute, Zile și Nopți.
Văzut de Radio Guerrilla

Mai multe detalii: https://www.facebook.com/events/582171606503796

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 557
Cuvinte cheie: Bucuresti

Eveniment postat de organizator

happycinema

Adaugat in urma cu 1065 zile, 26 Mai. 2021

Adaugat de happycinema

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 109

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
metalhead meeting 2024 bucure ti

Metalhead Meeting 2024 București

Bucuresti, Bucuresti. 17 Iul 2024 - 20 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .