poze concerte in aer liber din 2 septembrie la pia a festivalului

CONCERTE ÎN AER LIBER DIN 2 SEPTEMBRIE LA PIAȚA FESTIVALULUI

Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 2 Septembrie 2017 20:00 - Duminică 10 Septembrie 2017
Piata George Enescu

Categorii: Muzica si Concerte , Festivaluri

Sâmbătă, 2 septembrie încep concertele de muzică clasică în aer liber la Piața Festivalului George Enescu. Evenimentul debutează la ora 20:00 cu un concert extraordinar susținut de Orchestra Simfonică București, sub bagheta dirijorului francez Benoît Fromanger. Primul weekend al festivalului continuă duminică, 3 septembrie, ora 20:00, cu Orchestra Națională Radio, alături de dirijorul Cristian Oroșanu și violonistul Roman Patočka.

Piața Festivalului face parte din seria de proiecte dedicate Festivalului George Enescu, al treilea cel mai important eveniment muzical din lume, după BBC Proms și Festivalul din Lucerna. Festivalul este organizat pentru a oferi publicului accesul gratuit la concerte de muzică clasică. Astfel, între 2 și 24 septembrie, în Piața George Enescu, spectatorii vor avea ocazia să asculte cele mai bine cotate orchestre, ansambluri și dirijori din România, alături de generația nouă de muzicieni, soliști și instrumentiști internaționali.

Piața Festivalului înseamnă 19 mari orchestre, ansambluri și soliști din 10 țări care vor concerta live între 2 și 10 septembrie în Piața George Enescu. Repertoriul acestei ediții trece de la Anotimpurile lui Vivaldi în versiunea Symphactory Orchestra (luni, 4 septembrie), la muzica lui Mozart și Ceaikovski în versiunea Orchestrei de Cameră Radio (marți, 5 septembrie), la tangoul argentinian al lui Piazzola interpretat la vioara Stradivarius Elder de Alexandru Tomescu (miercuri, 6 septembrie), la lucrările baroc ale instrumentiștilor de la Bucharest Baroque Ensemble (joi, 7 septembrie).

De asemenea, spectatorii sunt invitați să participe, între 2 și 10 septembrie, la tombola Piața Festivalului George Enescu, dedicată participanților peste 18 ani. Premiile sunt oferite de Ama Travel, MIO România și Pegas, iar regulementul oficial al tombolei poate fi găsit aici. Rezultatele concursului vor fi publicate luni, 11 septembrie pe arcub.ro.

Programul Piața Festivalului continuă și în perioada 11 – 24 septembrie cu recitaluri zilnice susținute de elevi și studenți din toată țara, urmate de transmisiuni în direct ale concertelor de la Sala Mare a Palatului, din cadrul Festivalului George Enescu. În intervalul 17:00 – 19:00, pe scena din fața Ateneului urcă tinerii muzicieni de la școli, licee și universități din București, Cluj Napoca, Sibiu, Tulcea, Timișoara, Galați, dar și SUA. Transmisiunile live încep de la ora 19:30, în zilele de luni, marți și miercuri, iar joi, vineri, sâmbătă și duminică de la ora 20:00 unde poate fi ascultată muzica marilor compozitori în interpretarea unor orchestre legendare precum Royal Philarmonic Orchestra, Filarmonica della Scala, Israel Philharmonic Orchestra, Orchestre National de France.

Programul complet https://arcub.ro/eveniment/piata-festivalului-george-enescu-revine-septembrie-la-bucuresti/

Accesul la toate concertele din cadrul Pieței Festivalului George Enescu este gratuit.

Parteneri media: Europa FM, RFI România, Radio România Cultural, Radio România Internațional, BIZ, România Pozitivă, orasulm.eu, inoras.ro, urban.ro, iconcert.ro.

Sponsori: Ama Travel, MIO România, Pegas, KAWAI.

Mai multe detalii: https://arcub.ro/eveniment/concerte-aer-liber-din-2-sptembrie-la-piata-festivalului-george-enescu/

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 2598
Cuvinte cheie: Bucuresti
arcub

Adaugat in urma cu 2400 zile, 01 Sep. 2017

Adaugat de ARCUB

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 250

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
concert ville valo

Concert Ville Valo

Bucuresti, Bucuresti. Luni 8 Aprilie 2024
  • Ai ceva de zis?

    .