poze jazz compas live in sala arcub

Jazz Compas Live in Sala ArCub

Bucuresti , Bucuresti. Vineri 31 Ianuarie 2014 20:00

Categorii: Muzica si Concerte , Spectacole si Filme

Seara de concert la Sala ArCub din capitala

Două spectacole în aceeaşi seară,

ELENA MÎNDRU Q-TET feat. Tuomas J. Turunen (RO/FIN)

CĂTĂLIN MILEA – „Hammond TRIP” (NL/RO)

Se vor desfăsura pe scena Sălii Arcub din Bucureşti, Str. Batişte Nr. 14.

După cele 2 concerte vă invităm la un Jam Session PARTY în foyerul Sălii Arcub!

Cele două recitaluri vor avea loc pe 31 ianuarie 2014, orele 20:00 şi 21:00.
‘Jazz Compas Live’ va continua apoi până la miezul nopţii cu un party şi Jam Session!



ELENA MÎNDRU Q-TET feat. TUOMAS J. TURUNEN (RO/FIN)
Câştigătoare a două premii la prestigioasa competiţie de la Montreux, Elena Mîndru a cucerit cu prezenţa şi muzicalitatea ei atât publicul cât şi juriul prezidat de Quincy Jones, celebrul jazzman, compozitor şi aranjor, producător aflat în spatele carierei unor staruri precum Michael Jackson sau Frank Sinatra. În prezent stabilită în Finlanda, la Helsinki, experienţele muzicale ale Elenei încep cu studiul pianului şi al vioarei încă din copilărie, studii de compoziţie la Cluj, oraşul ei natal, apoi la Arhus, Stockholm şi Helsinki. Aici începe colaborarea cu pianistul Tuomas Juhani Turunen, invitatul din Finlanda al quartetului. Tuomas este absolvent al celebrei Academii Sibelius din Helsinki iar colaborările sale ca pianist, aranjor sau compozitor includ proiecte precum Tribute to Ella, Nina Mya, The Fifth Avenue. Avându-i pe Tavi Scurtu la baterie şi Michael Acker la contrabas – doi muzicieni nelipsiţi de pe scena românească – grupul Elena Mîndru Q-tet feat.Tuomas J. Turunen va oferi un recital de poveste spus în limbajul internaţional de jazz şi având drept cuvinte cheie : compoziţie, improvizaţie, atitudine şi rafinament.
Ora de începere 20:00

***

CĂTĂLIN MILEA HAMMOND TRIP (NL/RO)
Inspiraţ din întâlnirea sau colaborările cu muzicieni de top ai scenei modiale de jazz precum David Liebman, John Ruocco, Ari Hoenig, Dick Oatts, Eric Revis, Nasheet Waits, proiecte precum “European Big Band Academy” (Peter Herbolzheimer), European Contemporary Orchestra (E.C.O.), saxofonistul Cătălin Milea este probabil unul din cei mai creativi muzicieni ai generaţiei sale. Astfel, colaborarea cu organistul Adi Stoenescu şi bateristul Tavi Scurtu porneşte un nou grup ce urmează o direcţie proprie în încercarea de a descoperi sonorități noi ale orgii Hammond – instrument pus în valoare de muzicieni ca Joey De Francesco, Jimmy Smith sau Larry Goldings. Muzica trioului aduce combinații sonore inedite prin compoziţiile şi sound-urile individuale ale membrilor grupului. Hammondistul Adi Stoenescu, un muzician inventiv şi versatil, discipol al lui Marius Popp, Tavi Scurtu un adevărat “must-see-to-believe”, unul din cei mai solicitați bateriști de la noi, cu un număr impresionant de colaborări, şi saxofonistul Cătălin Milea – vă iau cu ei într-o călătorie în care aduc un amalgam de jazz, funk, rock, muzică spectrală, noise, serialism, pentru a străbate teritoriile unei muzici ne-imaginate încă. Groove-ul, melodiile, improvizația, levitația armonică și o multitudine de alte manevre sonore sunt vehicolul în care cei trei muzicieni se aruncă, călătorind fără cale de întoarcere într-un peisaj sonor suprarealist. Take the C.M. Hammond Trip!
Ora de începere 21:00
Accesul publicului în sală se va face începând cu orele 19:30
Biletele intre 38 si 138 de lei.

Mai multe detalii: http://www.eventim.ro/

Pret bilet: 38 Lei

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 668
popadriana

Adaugat in urma cu 3759 zile, 09 Ian. 2014

Adaugat de popadriana

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 12566

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
metalhead meeting 2024 bucure ti

Metalhead Meeting 2024 București

Bucuresti, Bucuresti. 17 Iul 2024 - 20 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .