poze bela fleck abigail washburn in concert la sala radio

Béla Fleck & Abigail Washburn în concert la Sala Radio

Bucuresti , Bucuresti. Joi 5 Noiembrie 2015 20:00

Categorii: Muzica si Concerte

Béla Fleck, unul dintre deținătorii recordului la premiile Grammy concertează în premieră la București.




Americanul care a reinventat banjo-ul vine la Sala Radio pe 5 Noiembrie 2015 împreună cu Abigail Washburn.

Béla Fleck nu este doar cel mai mare muzician care cântă la acest instrument, ci omul care a reușit să-l aducă pe marile scene ale lumii, punându-l în noi contexte alături de artiști precum Chick Corea, Victor Wooten sau Stanley Clarke.

Béla Fleck are 15 premii Grammy, multe dintre ele câștigate ca lider al legendarului supergrup Béla Fleck and the Flecktones. Deține totodată recordul pentru cele mai multe nominalizări (30) la categorii muzicale diferite din istoria premiilor Grammy.

Asta spune multe despre locurile extrem de diverse pe care le frecventează
Béla Fleck împreună cu banjo-ul său, un instrument care a plecat demult de pe verandele americane sau din cârciumile sudiste.

Muzicianul duce banjo-ul la un alt nivel, cântă cu artiști africani ca Oumou Sangare și Toumani Diabate, explorează rock-ul alături de Dave Matthews Band sau îl pune în scenă împreună cu Orchestra Simfonică din Nashville.

Concertul pentru banjo și orchestră scris de Fleck poartă numele “Impostorul”, o aluzie auto-ironică la instrumentul său, care, aparent, nu ar avea ce cauta alături de o orchestră. Acesta este spiritul banjo-ului: ludic, direct, tonic. Dar dacă combinăm toate acestea cu tehnica și stilul sofisticat al unui virtuoz s-ar putea să ascultăm ceva nemaiauzit.

Béla Fleck cântă la București în formula de duo, alături de soția sa, Abigail Washburn – cântăreață de banjo la rândul ei, a cărei voce completează show-ul.

Abigail a fost membra în grupurile de bluegrass și folk Uncle Earl și Sparrows Quartet și este o bună cunoscătoare a culturii asiatice, pe care o experimentează continuu în turnee de durată în China.

Este unul dintre artiștii care au fost aleși să reprezinte schimbul cultural prin muzică dintre Statele Unite și China. Experiențele sale au făcut subiectul uneia dintre celebrele conferințe TED.

Duo-ul va prezenta la Bucureşti discul intitulat chiar Béla Fleck & Abigail Washburn, unsprezece povesti pur americane pe acorduri de blues sau gospel, din care nu lipsesc celebrele murder ballads specifice Munţilor Apalași.

Concertul Béla Fleck & Abigail Washburn este un eveniment Jazz Night Out, prezentat de Twin Arts pe 5 Noiembrie 2015, ora 20.00 la Sala Radio.

Accesul în sală se face începând cu ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.

BILETE
Biletele pentru acest eveniment costă 95, 135, 155 de lei în funcţie de categorie şi vor putea fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 1434
Cuvinte cheie: jazz , rock , Evenimente Bucuresti
miriam miriam

Adaugat in urma cu 3220 zile, 26 Iun. 2015

Adaugat de Valpro

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 3593

Alte Evenimente din Bucuresti
teatru pentru copii la restaurant dines

Teatru pentru copii la Restaurant Dines

Bucuresti, Bucuresti. 21 Apr 2024 - 21 Apr 2024
weekend live la dines in parcul carol

Weekend Live la Dines in Parcul Carol!

Bucuresti, Bucuresti. 19 Apr 2024 - 21 Apr 2024
live music afternoon

Live Music Afternoon!

Bucuresti, Bucuresti. 20 Apr 2024 - 21 Apr 2024
italian lounge nights

Italian Lounge Nights

Bucuresti, Bucuresti. 19 Apr 2024 - 21 Apr 2024
  • Ai ceva de zis?

    .