poze byron si lucia dubla lansare de album fratelli studios

Byron si Lucia - dubla lansare de album @ Fratelli Studios

Bucuresti , Bucuresti. Vineri 6 Noiembrie 2015 21:00

Categorii: Muzica si Concerte

Vineri, 6 noiembrie, doi artiști importanți de pe scena muzicii alternative românești își lansează cele mai noi albume de studio. Lucia, vocea care a fermecat milioane de ascultători din toată lumea cu piesa „Silence”, va lansa mult-așteptatul disc omonim de debut, in timp ce trupa byron va prezenta în sfârșit publicului albumul „Eternal Return”, înregistrat vara aceasta la studiourile Windmill Lane din Dublin.



„Eternal Return”, noul disc byron, conține 12 piese în limba engleză și a fost înregistrat în High Resolution (calitate audio superioară unui CD obișnuit) la Windmill Lane, celebrele „studiouri U2” din Dublin, Irlanda, cu sprijinul casei de discuri Universal Music România și al Sony România. Folosind echipamente audio dedicate audiției High Res precum căștile Sony MDR1A și Walkman-ul NWZ-A15, ascultătorii vor avea o experiență mult mai bogată, extrem de apropiată de sunetul original din studio. Pe cel de-al șaselea album trupa revine la un sound art rock, cu atingeri alternative și progresive, pianul, flautul și ocazionalele elemente electronice venind să coloreze și să îmbogățească fundalul rock. Cele douăsprezece piese vorbesc fiecare despre câte o lună a calendarului, făcând referire la legende și evenimente istorice; în același timp, povestea albumului poate fi interpretată drept parcursul unei relații, cu suișurile și coborâșurile sale.

Povestea Luciei începe în 2011 cu o piesă înregistrată timid în balconul părinților cu o clapă și o cameră digitală – „Silence”, un cover după trupa The MOOoD, postat pe Youtube. Băieții au îndrăgit coverul într-atât încât i-au filmat un clip profesionist, urmând un milion de vizualizări în câteva săptămâni și o primire extrem de pozitivă din toate colțurile lumii. Pentru Lucia a fost începutul unui drum care a adus-o, cu fiecare nouă piesă lansată și fiecare nou concert, mai aproape de desăvârșirea unui sound personal. Lucia vine acum, pe primul ei album, cu o colecție de cântece noi, în stilul indie pop pentru care a devenit apreciată, de pe care cunoașteți deja single-ul „Yours”.

Dublul concert de lansare va avea loc vineri, 6 noiembrie, la Fratelli Studios (str. Glodeni nr. 1-3, București). Biletele se găsesc în rețeaua IaBilet precum și online pe www.iabilet.ro.

„Am ales sala de la Fratelli Studios pentru că este printre puținele care poate oferi calitatea experienței pe care ne-o dorim pentru concertul de lansare, de la partea tehnică (show-ul vizual, claritatea sunetului) la confortul publicului. Veți vedea că locul va fi transformat total pentru eveniment; am început deja să lucrăm la scenografie, iar sala modulară va fi adaptată cerințelor noastre. Abia așteptăm să vedeți ce v-am pregătit.” – Dan Byron

Haideți așadar vineri, 6 noiembrie, de la ora 21:00 la Fratelli Studios pentru două lansări extrem de așteptate pe scena muzicii alternative românești: Lucia, cu albumul ei de debut „Silence”, și byron cu noul lor album „Eternal Return”. Biletele se găsesc în rețeaua www.iabilet.ro și costă 30 lei (până pe 15 octombrie), 40 lei (până pe 30 octombrie) sau 50 lei (până în ziua concertului precum și la intrare). Elevii și studenții au o reducere de 20% valabilă la intrare cu carnetul vizat pe anul în curs.

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 688
Cuvinte cheie: rock , Evenimente Bucuresti
miriam miriam

Adaugat in urma cu 3113 zile, 17 Oct. 2015

Adaugat de Valpro

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 3593

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
metalhead meeting 2024 bucure ti

Metalhead Meeting 2024 București

Bucuresti, Bucuresti. 17 Iul 2024 - 20 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .