poze ozana barabancea la centrul de creatie arta si traditie

Ozana Barabancea la Centrul de Creatie, Arta si Traditie

Bucuresti , Bucuresti. Vineri 31 Ianuarie 2014 20:00

Categorii: Muzica si Concerte

Ozana Barabancea & Friends la Centrul de Creatie, Arta si Traditie din capitala

Ozana Barabancea poate fi considerată ca una dintre cele mai complexe şi mai complete voci din showbizz-ul românesc.

Este edificator în acest sens, repertoriul ei extrem de bogat, de la operă, operetă şi jazz standards, până la musical, pop, rock şi latino, aşa cum va fi exemplificat şi în această seară specială în compania unor muzicieni de valoare cu care cântă de obicei.

Calităţile vocale incontestabile, dublate de cele artistice, sunt probate în numeroase apariţii scenice atât în compania unor maeştri ai jazz-ului autohton, precum Marius Popp, (cu care a şi studiat particularităţile acestui gen, studii continuate cu Anca Parghel), Alin Constanţiu, Mircea Tiberian, Petrică Andrei, cât şi în corul Operei Naţionale Bucureşti, pe scena de la Teatrul Naţional I.L Caragiale în musicalul „Chicago”, la Teatrul Metropolis în spectacolul „Loutrec la bordel”, dar şi în numeroase emisiuni TV.
Preț bilet: 29,70 ron

Mai multe detalii: http://www.cinemagia.ro/

Pret bilet: 29,70

Comenteaza pe Facebook
popadriana

Adaugat in urma cu 3716 zile, 25 Ian. 2014

Adaugat de popadriana

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 12566

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
concert ville valo

Concert Ville Valo

Bucuresti, Bucuresti. Luni 8 Aprilie 2024
  • Ai ceva de zis?

    .