Timpul sunetului şi al bucuriei: Concert – grupurile Iza şi Ardealul

Concert de folclor si muzica populara.

Grupul Iza din Maramureş este un ansamblu cu totul special în România. El s-a construit în cursul ultimilor ani din ţărani tineri, rude şi prieteni, care şi-au dorit să devină artişti de scenă dar care, în acelaşi timp, au refuzat deliberat să se conformeze modelului de ansamblu folcloric consacrat în România (un model similar cu cel care a funcţionat şi funcţionează încă în toate ţările est-europene). Instrumentiştii sunt cu toţii muzicieni populari profesionişti, angajaţi curent pentru petrecerile rurale şi chiar urbane din Maramureş. Cântăreţii şi dansatorii sunt simpli ţărani din diferite sate, legaţi între ei prin rudenie sau prietenie. Şeful şi animatorul grupului este Ioan Pop, zongoraş şi vocalist, ţăran din Poienile Izei căsătorit în Hoteni. Colaboratorii săi - ceteraşii Dumitru Hîrb, dobaşul Ioan Petreuş şi dansatorii şi cântăreţii Anuţa Pop, Voichiţa Nemeş, Ioan Ilieş, Gheorghiţă Tepei - îl sprijină cu toată convingerea.
Grupul Iza se străduieşte să-şi construiască spectacole fără să mutileze sau să „înfrumuseţeze” muzica sau să-i răpească spontaneitatea, fără să recurgă la clişeele scenice consacrate, fără să uzeze de propriile sale stereotipii. El promovează muzica „clasică” a Maramureşului, melodiile vechi neştiute sau uitate, precum şi învârtitele noi care sunt compatibile cu tradiţia.


Grupul Ardealul din Gherla condus de Emil Mihaiu
Emil Mihaiu este în clipa de faţă cel mai bun ceteraş al Transilvaniei centrale. Emil e originar dintr-un sat ardelenesc cu populaţie mixtă: Buza. A învăţat să mânuiască vioara de la un consătean ţigan, de la care a deprins totodată şi muzicile locului. Mai târziu, ca instrumentist matur şi cu reputaţie în continuă creştere, Emil s-a îmbogăţit cu cântări noi, prinse de la alţii sau create de el însuşi. El este acum deţinătorul unui repertoriu divers şi de o neobişnuită extensie, pe care îl execută cu o virtuozitate şi un rafinament ritmic fără egal.
În cursul unei singure petreceri – să spunem o nuntă, care în Transilvania e adeseori mixtă – Emil are prilejul să cânte, pe rând, româneşte, ungureşte şi ţigăneşte. Tot atunci el execută orice i se cere sau crede că îşi doresc oamenii să audă, inclusiv acele muzici „amestecate”, amplificate sau acompaniate cu instrumente electronice pe care le detestă. Ca orice muzician care îşi câştigă onest pâinea, Emil Mihaiu îşi satisface, cu sau fără plăcere, angajaţii. Preferinţa sa personală se îndreaptă însă spre tradiţionale, cele pe care le cântă în concerte - în special în cele pe care le susţine în străinătate, întotdeauna împreună cu colegii şi prietenii săi din grupul Ardealul.
Conştient de valoarea muzicii sale, Emil se îngrijeşte să o poarte spre posteritate. Până acum, el a realizat două discuri la mica editură Ethnophonie a Fundaţiei Alexandru Tzigara Samurcaş; un al treilea împreună cu maestrul Sherban Lupu, la casa de discuri Electrecord; un al patrulea, care va apărea foarte curând la editura olandeză New Samarkand Records şi un al cincilea, deja în curs de pregătire, la aceeaşi editură Ethnophonie. Discul Muzică ţigănească din Transilvania/Gypsy Music from Transylvania, realizat împreună cu grupul Ardealul, a primit în anul 2004 două preţioase distincţii internaţionale.