poze artists talk
poze artists talk poze artists talk poze artists talk

Artists Talk

Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 2 Iunie 2018 20:00 - Duminică 3 Iunie 2018
ARCUB, Str. Lipscani nr.84-90

Categorii: Spectacole si Filme , Alte Evenimente

Artists Talk în regia Gianinei Cărbunariu – una dintre cele mai originale și bine primite producții de la ARCUB, va fi prezentată publicului bucureștean pe 2 și 3 iunie, de la ora 20.00, la Sala Mare.

Un spectacol inedit de teatru contemporan, care vorbește despre rolul de a conecta discursul artistic cu publicul căruia i se adresează, Artists Talk a reprezentat anul trecut România la Festivalul de teatru de la Liège, a fost nominalizat la premiile UNITER pentru Cel mai bun spectacol de teatru contemporan și a intrat în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru.

Spectacolul se joacă în limba română, în limba engleză și în limba franceză. Pentru toate scenele există supratitrare în română și în engleză.

Din echipa Artists Talk, formată din artişti din România, pre­cum şi din artişti care activează în străinătate, fac parte: scenografa germană Dorothee Curio şi actorul Bogdan Zamfir, care şi‑a început cariera în Belgia şi Franţa, actriţa Teatrului Odeon, Ruxandra Maniu, Ilinca Manolache, câştigătoare a unui premiu UNITER în 2016 şi acto­rul Teatrului Nottara, Gabriel Răuţă, actorul de film şi teatru Alexandru Potocean, scenograful Mihai Păcurar, cunoscut pentru folosirea teh­nicilor multimedia în creaţiile sale scenografice, şi interpretul şi com­pozitorul Bobo Burlăcianu, cu care Gianina Cărbunariu a lucrat la alte şase spectacole.

„Artists Talk te face să zâmbeşti, vine cu râs-plâns, scrâşneşte din dinţi şi ironizează poveştile din lumea artiştilor. Ridică semne de întrebare. Pune subiecte pe tapet sau nu le rosteşte, te îndrumă să le descoperi singur”. Ziarul Metropolis, 2 mai 2017

„Fiecare scenă creată de Gianina Cărbunariu sapă cu ironie precisă în păcatele lumii ăsteia, arată ipocrizia, aroganța, injustețea, servilismul, strălucirile inutile ridicate la rang de artă. Artists Talk aruncă o găleată de apă rece peste costumele fistichii și scena lustruită pe care trebuie să calci cu botoșei de spital”. Scena 9, Vlad Odobescu

„Fiecare actor din distribuție are un farmec aparte, pe care știe în acest context cât și cum să îl dozeze, astfel încât să desprindă fiecare subtext al spectacolului și să îl ofere spectatorilor. E joc curat, e comedie, e ironie amară în interpretările lor, grijă pentru ce va fi în plan cultural și gând despre cât de departe poate ajunge arta.” Yorick.ro, 28 martie 2017

După ce piesele sale au fost montate la Royal Court din Londra, Schaubühne din Berlin, Kammerspiele din Munchen, Royal Dramatic Theatre din Stockholm, Gianina Cărbunariu a prezentat, în decembrie 2016 la ARCUB, premiera Artists Talk, o co-producție ARCUB și Asociația Piese Refractare, realizată cu sprijinul Institutului Goethe, Ambasadei Franței la București și Institutului Francez.

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ și http://www.bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).

Mai multe detalii: https://arcub.ro/bilete-online/

Pret bilet: 35 Lei

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 828
arcub

Adaugat in urma cu 2163 zile, 23 Mai. 2018

Adaugat de ARCUB

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 250

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
metalhead meeting 2024 bucure ti

Metalhead Meeting 2024 București

Bucuresti, Bucuresti. 17 Iul 2024 - 20 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .