poze kaash spectacolul despre oameni i zei din nou la tvr
poze kaash spectacolul despre oameni i zei din nou la tvr poze kaash spectacolul despre oameni i zei din nou la tvr

Kaash, “spectacolul despre oameni și zei”, din nou la TVR

Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 30 Ianuarie 2016 16:00

Categorii: Spectacole si Filme

Spectacolul Kaash, susținut de Akram Khan Company în cadrul Întâlnirilor JTI, va fi redifuzat de TVR1, sâmbătă, 30 ianuarie, la ora 16:00.

Când a fost lansat inițial, în 2002, Kaash (cuvântul hindus pentru „dacă”) a fascinat deopotrivă publicul și criticii. Un spectacol care „a zguduit lumea”, titra „The Daily Star", în timp ce „Times of London" sublinia „expresivitatea superb sincronizată", iar „Daily Telegraph” nota inspirat: "Kaash te face să tremuri de emoție".

Regia artistică și coregrafia spectacolului sunt realizate de Akram Khan, compozițiile muzicale sunt semnate de Nitin Sawhney, iar scenografia aparține Anish Kapoor. Este vorba despre noua versiune, care a avut premiera internațională în 2014.

„Este o mare onoare să prezint Kaash, primul spectacol pe care l-am creat, din 2003, pornind de la dorința de a lucra cu idei mari: zeul Shiva, mitologia hindusă, știința. Pentru că știința și mitologia sunt legate”, a explicat Akram Khan, într-o videoconferință organizată pentru presa de specialitate din România. „Iubesc cu adevărat ideea de a vorbi cu oamenii folosindu-mi corpul. Când am oportunitatea să mă exprim prin intermediul corpului, simt că trăiesc, că stabilesc o legătură și că așa pot spune povești. Sper și mă rog ca publicul din România să se poată conecta cu Kaash”, a mai spus coregraful.

Iar publicul s-a conectat cu spectacolul prezentat la București, anul trecut, pe 8 și 9 mai, la Teatrul Național București și difuzat de TVR 1 și TVR HD, pe 30 mai 2015.

„Am văzut aseară un spectacol cu o forță impresionantă, mișcări fluide. Un spectacol interesant, de la lighting design la muzică. Dansul contemporan are puterea de a genera confluențe spirituale, de a uni culturi și energii opuse. De această dată, dansul indian Kathak s-a contopit cu dansul contemporan, fiind pus în cea mai expresivă lumină de către dansatorii cu personalități diferite” (Ionuț Vulpescu, ministrul culturii la momentul respectiv, pe blogul său, referindu-se la Kaash).

„Un spectacol de acest gen te revitalizează. E o adevărată bucurie să vezi un exercițiu de sincronizare atât de poetic și bine structurat tehnic. Excepțional”. (Adrian Tibu, director Teatrul Gong, Sibiu).

„Un spectacol fabulos. Dacă aș face un spectacol de dans, așa l-aș face”. (Cătălin Ștefănescu, producător și realizator de televiziune).

„Plec acasă după acest spectacol cu o infuzie de energie, cu o mare bucurie. Mi-ar plăcea să văd pe scenele noastre mai multe spectacole de dans contemporan de acest gen, și românesc, și străin. A fost energetic, mistic și în același timp, senzual”. (Radu Afrim, regizor de teatru și fotograf).

„Kaash, un spectacol tulburător despre oameni și zei. Un spectacol care a epuizat toate ipostazele umanității, în fața unei divinități capricioase” (cotidianul.ro).

„Spectacolul se aseamănă cu un ritual de purificare, cu implicare majoră. Folosește o muzică fără cuvinte, fără poveste precis depănată, lăsând astfel libertatea imaginației…Se dansează sunetele, ritmurile, dar și tăcerile, iar răsuflarea, pașii și, astfel, sunetele produse de mișcări, devin și ele muzică. Admirăm estetica superbă a unor corpuri departe de standardul obișnuit, banal, de frumusețe contemporană. Fiecare mișcare are un sens, dansul are viteză și totală implicare, deci tensiune constantă” (Radio România Muzical).

„Mișcările precise, riguroase, dar și orientarea mâinilor și a degetelor preluată din dansul indian, pe fundalul compozițiilor muzicale semnate de Nitin Sawhney, duc spectatorul în transcendență, într-o transcendență care nu aduce seninătatea sau paradisul, ci dimpotrivă, ne apropie de Kaash (cuvântul hindus pentru „dacă”), de jocul violent, ciclic, al zeității, prin care murim și renaștem” (ziarul Metropolis).

Nu ratați spectacolul Kaash, cea de-a XVI-a ediție a Întâlnirilor JTI, la TVR!

Inaugurate în anul 2000, de celebra companie de balet "Bejart Ballet Lausanne", Întâlnirile JTI au găzduit dansatori, coregrafi și companii de balet celebre: Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Cullberg Ballet, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet din San Francisco, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company. Întâlnirile JTI sunt organizate în fiecare an de Fundația Art Production, cu sprijinul TVR.

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 504
art production

Adaugat in urma cu 1459 zile, 23 Ian. 2016

Adaugat de art-production

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 177

Alte Evenimente din Bucuresti
duminica in familie

Duminica in familie!

Bucuresti, Bucuresti. 26 Ian 2020 - 26 Ian 2020
curs 3d studio max

Curs 3D Studio Max

Bucuresti, Bucuresti. 19 Ian 2020 - 31 Ian 2020
curs autocad lt 2019

Curs Autocad LT 2019

Bucuresti, Bucuresti. 19 Ian 2020 - 31 Ian 2020
curs profesional autocad 2d si 3d

Curs profesional Autocad 2D si 3D

Bucuresti, Bucuresti. 19 Ian 2020 - 31 Ian 2020
  • Ai ceva de zis?

    .