poze  royal fashion un spectacol de dan puric

"ROYAL FASHION" un spectacol de Dan Puric

Bucuresti , Bucuresti. Duminică 10 Februarie 2013 19:00
Teatrul de pe Lipscani - sala Rapsodia

Categorii: Spectacole si Filme

Duminică, 10 Februarie, de la orele 19:00, la Teatrul de pe Lipscani, spectacolul "Royal Fashion" celebrează și pune în lumină modelul regalității, aducând în atenția publicului o viziune de sinteză a secolelor care au distilat și rafinat această bijuterie a calității umane.

Tablourile, care îmbină pantomima cu baletul clasic, poartă spectatorul într-o incursiune de-a lungul istoriei, o incursiune care pornește din ținuturi și epoci îndepărtate în foșnet de crinoline, zăngănit de armuri și pași de dans, și care se încheie în contemporaneitate.
Înscriindu-se într-o serie de proiecte culturale de mare valoare, Royal Fashion este o pledoarie pentru redescoperirea istoriei și a valorilor monarhice, o pledoarie pentru Frumos, Măreție, pentru un model care "te obligă să te-nalți, să părăsești cantitatea și să ai privilegiul existenței calitative".
„În 1947 n-a abdicat sub ameninţarea tancurilor sovietice doar monarhia, ci şi calitatea sub presiunea cantităţii revoltate. De atunci, în România, ducem o viaţă pur cantitativă. Măsurată mai întâi în cincinale, accelerată azi dincolo de firea umană, această viaţă ne-a gonit şi ne goneşte încontinuu de noi înşine.
Am încercat prin acest spectacol să aduc aminte ceea ce am pierdut: fiorul înălţător al calităţii. Căci regalitatea asta presupune: o înălţare, o înnobilare, o scoatere din mulţime. În termenii vieţii, femeia pe care o iubim este regina noastră. Ea ne-nalţă dincolo de obişnuitul trăit până s-o cunoaştem. La fel, bărbatul iubit de femeie este regele ei. Dragostea, deci, nu este nici pe departe o stare democratică, ci o stare aristocratică. Este, dacă vreţi, înnobilarea firii umane, atât de supusă biologicului şi gregarităţii, cu statutul de fiinţă.
Fiinţa omului este deci regalitatea firii. „Ce mai faci cu intratul întru fiinţă?”, îl întreabă Eminescu pe Slavici, tocmai ca să-l înveţe să acceadă zilnic la zările înalte ale sufletului frumos. Regalitatea, fiind înnăscută, nu face eforturi şi de-asta nu are nevoie de ideologii, pentru că este organică. Calitatea supremă atrage în jurul ei calităţi. Şi astfel, la palatul regal, Maiestatea Sa Regina Elisabeta îi chema pe oamenii de calitate ai ţării, printre ei şi Mihai Eminescu.
„Domnule Eminescu, cum scrieţi versurile?” l-a întrebat poeta Carmen Sylva, adică cea care era de fapt regina Elisabeta. „Majestate, eu scriu versurile aşa cum cade frunza din copac”, a răspuns Eminescu. Şi astfel, numai în faţa regalităţii, spovedania lui ne-a fulgerat. Eminescu murea cu fiecare vers.
Calitate lângă calitate nu creează o cantitate calitativă, o sumă, o masă, ci o lumină inefabilă la care vin firesc şi alte calităţi. Monarhia este ca lumina soarelui unde fluturii calităţii au putut să zboare în voie, fără frica de a se arde. Comunismul şi lumea haotică de azi, fără de nume, dar sinistră, reprezintă lumina făcută; lampa sau becul la care bieţii fluturi ai calităţii vin în naivitatea lor şi mor ucişi cu aripile frânte de căldura ucigaşă.România şi-a ars fluturii calităţii şi-i arde fără milă şi azi. De asta am făcut acest spectacol, ca să sting lumina ucigaşă şi să deschid fereastra ca să intre soarele.”, spune Dan Puric.

Bilete și rezervări la Casa de bilete a Teatrului de pe Lipscani - Telefon: 021 315 89 80; 0761 319 819

Mai multe detalii: http://www.companiadanpuric.ro/piesa/royal-fashion

Pret bilet: 30 - 50

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 1234

Eveniment postat de organizator

ppdp

Adaugat in urma cu 4102 zile, 31 Ian. 2013

Adaugat de managerdp

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 403

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
metalhead meeting 2024 bucure ti

Metalhead Meeting 2024 București

Bucuresti, Bucuresti. 17 Iul 2024 - 20 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .