poze schneider schuster
poze schneider schuster poze schneider schuster poze schneider schuster

Schneider & Schuster

Bucuresti , Bucuresti. Duminică 7 Mai 2017 20:00 - Duminică 7 Mai 2017
Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti Hanul Gabroveni, Str. Lipscani 84-90,

Categorii: Spectacole si Filme

Eveniment repetitiv: Lunar

Schneider & Schuster

Schneider & Schuster prezintă într-un cadru dramatic, înțesat cu momente umoristice, povestea a doi actori evrei ce decid să înființeze, la Lodz, în Polonia, un teatru care își dorește să atingă, prin intermediul spectacolelor, toate problemele de natură socială, umană și artistică ale timpului lor, neștiind că acest plan îi va conduce ușor către capcana lagărelor de concentrare. Cei doi evrei își trăiesc o bună parte din viață închiși, urmând ca apoi să fie deportați în Siberia iar după Perestroika-Glasnost, se trezesc în sălbatica lume capitalistă de astăzi.

Piesa de teatru, scrisă în anul 1993 de Joshua Sobol și jucată cu succes în teatre din Elveția, Germania sau Suedia, este regizată și ilustrată muzical de actorul Lucian Pavel, cunoscut pentru rolurile din „Și veni barbatul la femeie” si din recenta productie a Teatrului de Comedie – „Nina”. Textul lui Joshua Sobol, în traducerea Adei Maria Ichim, exploatează intens talentul, experiența și disponibiliatea artistică a doi actori, aflați într-un punct înalt al maturității artistice și al forței creative, care își utilizează toate mijloacele artistice de care dispun: Mihai Călin și Richard Bovnoczki. Costumele și decorurile sunt realizate de scenograful Mihai Păcurar, iar mișcarea scenică poartă semnătura coregrafei Silvia Călin.

”Piesa este o cronică dramatică inteligentă, povestită cu detașare, plină de farse. Ale istoriei, ale profesiei artei actorului, ale vieții. O călătorie în timp despre prietenie, despre confruntarea cu crizele majore ale istoriei și ale vârstei personajelor, toată înțesată cu un umor nebun. E despre umor. Și mai ales despre hazul cu care te privești în fiecare zi, chiar dacă festele pe care ți le joacă viața, istoria, pot fi fatale. Dacă îți lipsește acel umor sau îl rătăcești, ești pierdut”, mărturisește Lucian Pavel.

Despre spectacol:

Premiere la ARCUB, Poveşti despre actori şi despre un întreg secol – Adevărul, by Mircea Morariu

Schneider & Schuster: în orice necaz e loc de zâmbet – 4ARTE, by Cristina Mitrea

“SCHNEIDER & SCHUSTER”, REUȘITĂ DEMONSTRAȚIE DE ARTA ACTORULUI – Ileana Lucaciu blog

Autor: JOSHUA SOBOL
Traducător: ADA MARIA ICHIM
Actori: MIHAI CĂLIN
RICHARD BOVNOCZKI
Regie, ilustrație muzicală: LUCIAN PAVEL
Scenografie: MIHAI PĂCURAR
Grafica afis: MIHAI PĂCURAR
Coregrafia: SILVIA CĂLIN
Durata spectacolului: 75 minute
Cu sprijinul: AQUA Carpatica și Domeniile Sâmburești.
Preț bilete: 35 lei / 25 lei (reducere pentru elevi, studenți și pensionari)

Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani 84-90, deschisă marți-vineri 15:00 -20:00, sâmbătă și duminică – cu două ore înainte de spectacol), în rețeaua agențiilor Eurolines și TUI TRAVEL CENTER, BiletFan – stația de metrou Unirii 1, Librăria Mihai Eminescu, punctul de vânzare bilet.ro de la Palatul Copiilor, Teatrul Elisabeta și online pe https://arcub.ro/bilete-online, www.bilet.ro.

IMPORTANT

Spectacolele încep la ora anunțată și marcată vizibil pe bilet.

Nu este permis accesul publicului după începerea reprezentației.

În cazul întârzierii, biletele își pierd valabilitatea și nu pot fi schimbate pentru o dată ulterioară.

Pentru o bună desfășurare a spectacolelor vă rugăm să închideți telefoanele mobile pe toată durata acestora.

Fotografiatul și filmatul în timpul spectacolelor sunt interzise.

Mai multe detalii: https://arcub.ro/eveniment/schneider-schuster-13/

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 297

Eveniment postat de organizator

arcub

Adaugat in urma cu 895 zile, 04 Mai. 2017

Adaugat de ARCUB

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 246

Alte Evenimente din Bucuresti
teatru pentru copii

Teatru pentru copii

Bucuresti, Bucuresti. 20 Oct 2019 - 20 Oct 2019
concert de colinde fuego la bucuresti

Concert de colinde Fuego la Bucuresti

Bucuresti, Bucuresti. Duminică 3 Noiembrie 2019
cum influen eaza modul in care ai fost crescut rela iile tale

Cum influențează modul în care ai fost crescut relațiile tale

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 4 Decembrie 2019
concert annihilator

Concert Annihilator

Bucuresti, Bucuresti. Marţi 19 Noiembrie 2019
  • Ai ceva de zis?

    .