Metode Practice de Cufundare în Liniște
Constanta , Constanta.
Miercuri 23 Mai 2018 18:00 - Miercuri 23 Mai 2018
Hotel Ibis, Constanţa (Str. Mircea cel Bătrân nr 39B – 41)
Categorii: Conferinte si Seminarii , Festivaluri , Targuri
Metode Practice de Cufundare în Liniște
Vocea poate vorbi despre Linişte. Însă, niciun cuvânt nu poate atinge Liniştea. Cu adevărat, nicio metodă sau practică nu mai rămâne validă în Tărâmul Intresec al Liniştii. Înainte de orice, este necesar să specificăm că Liniştea nu este un produs sau un rezultat. Liniştea este chiar Ceea Ce Nu Are Formă, din care provin toate formele. Însăşi Existenţa din care provin toate formele de existenţă.
Acest eveniment poate fi un paradox. Şi va fi un paradox. Din simplul motiv că nicio metodă nu mai rămâne activă în conectarea conştientă la Linişte, putem spune că orice metodă este activă doar până în momentul în care încă mai există o devenire şi o destinaţie. Cu alte cuvinte, cât timp există un meditator, încă există o condiţionare bazată pe călătoria de devenire.
În altă ordine de idei, pentru transcenderea formei prin intermediul meditaţiei, este necesară renunţarea la meditaţie chiar în timpul meditaţiei. Bineînţeles, dincolo de orice tactică sau practică spirituală, se poate observa că acolo unde nu este acţiune centrată pe sine, rămâne lipsa de condiţionare. Eliberarea. PUR şi simplu.
Aşadar, acest eveniment va fi dedicat unei transcenderi blânde a oricărei metode şi practici spirituale. Ţinând cont de titlul evenimentului, se poate observa paradoxul. Într-un mod de exprimare metaforic, putem spune că metodele te pot duce până la poarta Liniştii, însă pragul se va trece doar în momentele când se renunţă la ataşamentul faţă de cel care a ajuns la poarta Liniştii. Acesta este sinele practicant.
Metodele sunt multe. Şi toate sunt folositoare. Ne putem lăsa mângâiaţi de orice practică, însă renunţarea conştientă la orice practică va aduce eliberarea. Cunoaşterea îţi poate oferi aripi, însă renunţarea la ataşamentul faţă de propria cunoaştere, îţi va aduce zborul. În cele din urmă, această invitaţie este un paradox. Vom îmbrăţişa câteva metode practice de conectare conştientă la Linişte, tocmai pentru a merge împreună dincolo de orice metodă sau practică.
Informaţii organizatorice:
Data: miercuri, 23 mai 2018
Ora de desfăşurare: 18:00 – 20:00
Locaţia: Hotel Ibis, Constanţa (Str. Mircea cel Bătrân nr 39B – 41)
Îndrumător: Cătălin Manea
Contribuţie sugerată: 35 Lei
Mai multe detalii: http://catalin-manea.com/constanta-metode-cufundare-in-liniste/
Eveniment postat de organizator
- Comentarii dupa (0)
- Poze & Video(0)
- Comentarii inainte (0)
- Participanti (0)
-
Ai ceva de zis?.Da-ti cu parerea