poze crizantema de aur 2011

CRIZANTEMA DE AUR 2011

Dambovita , Targoviste. Joi 27 Octombrie 2011 17:00 - Sâmbătă 29 Octombrie 2011

Categorii: Festivaluri

Joi, 27 octombrie, va incepe la Targoviste cea de-a 44-a editie a celui mai iubit festival dedicat romantei: Crizantema de Aur. Organizatorii festivalului au pregatit, pe langa recitalurile concurentilor si momente artistice ale unor mari interpreti romani, de la soprana Felicia Filip la un recital de exceptie al tenorilor Vlad Mirita, Florin Georgescu si al baritonului Iordache Basalic. Pe scena editiei de anul acesta vor mai urca si Ramona Badescu ce va sustine un recital de cantonete

Marea surpriza a editiei de anul acesta este LOREDANA, ce ii va incanta pe spectatori cu show-ul ZARAZA in cadrul Galei Crizantema de Aur 2011.

Festivalul se va desfasura pe parcursul a trei seri si va avea loc in sala de spectacole a Casei de Cultura a Sindicatelor din centrul fostei Cetati de Scaun a Tarii Romanesti, in perioada 27 – 29 octombrie. Primele doua seri vor aduce pe scena concurenti de la ambele sectiuni – creatie si interpretare, iar prestatia lor va fi evaluata de catre juriu, a carui presedinta este marea soprana Felicia Filip. Din juriu mai fac parte maestrul Voicu Enachescu (director Tinerimea Romana), tenorul Florin Georgescu, compozitorul Ionel Tudor, compozitorul Ion Bardan, scriitorul Iulian Filip si alte personalitati din lumea radioului si a televiziunii.

3 mari voci pe aceeasi scena: Vlad Mirita, Florin Georgescu si Iordache Basalic

Prima seara a festivalului va debuta cu concursul de interpretare si va continua cu sectiunea creatie. In incheiere trei dintre cei mai mari si iubiti tenori romani vor sustine un recital de exceptie. Pe scena vor urca targovistenii Florin Georgescu, Vlad Mirita si baritonul Iordache Basalic.

Ramona Badescu intr-un recital surpriza in seara de fado sansonete si cantonete

Cea de-a doua seara a festivalului este dedicata genurilor muzicale apropiate romantei: fado, sansoneta si cantonete. Artisti din Italia, Franta, Rusia si Republica Moldova vor oferi un spectacol de neuitat intr-o impletitura a valorii muzicale internationale. Surpriza serii va fi recitalul sustinut de Ramona Badescu, cunoscuta actrita si prezentatoare TV, ce locuieste in Italia de peste 20 de ani. Aceasta va oferi un spectacol de cantonete, un gen muzical specific Peninsulei.

Loredana canta la Gala Crizantemei de Aur 2011

Cea de-a 44a editie a festivalul se va incheia sambata, 29 octombrie, cu Gala Laureatilor, unde castigatorii vor culege laurii victoriei. Seara va culmina cu un spectacol de zile mari oferit de Loredana, una dintre cele mai iubite voci feminine ale Romaniei. Lori va sustine la Targoviste recitalul ZARAZA.

Crizantema de Aur este cel mai important si cel mai iubit festival dedicat romantei. De 44 de ani, acesta are loc fara intrerupere in Targoviste, fosta Cetate de Scaun a Tarii Romanesti. Festivalul este considerat a fi o emblema a muzicii romanesti si un simbol al culturii si valorilor autohtone. Pe parcursul celor 43 de editii care au avut loc pana acum, personalitati de marca au onorat scena acestui Festival ca invitati, incepand cu artista poporului Ioana Radu, Ileana Sararoiu, Angela Moldovan, Gica Petrescu, Paraschiv Oprea, Ion Luican, Alexandru Arsinel si Stela Popescu. Crizantema de Aur este un festival care de-a lungul timpului a promovat valorile romanesti si cultura muzicala autohtona. Actori de renume au trecut pe acesta scena ca prezentatori: Ilinca Tomoroveanu, Traian Stanescu, Silviu Stanculescu, Mircea Albulescu, Eusebiu Stefanescu, Natasa Rab, Adrian si Adriana Titieni, Stefan Velniciuc, Alexandra Velniciuc si Adrian Paduraru.

Cea de-a 44-a editie a Festivalului Crizantema de Aur este organizata de Primaria Municipiului Targoviste, Consiliul Local Targoviste, Consiliul Judetean Dambovita, Teatrul Municipal si Centrul Judetean de Cultura.

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 1522
Cuvinte cheie: Targoviste
alexandru ardelean

Adaugat in urma cu 2943 zile, 25 Oct. 2011

Adaugat de public.advisors

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 156

Alte Evenimente din Targoviste
filmul fenomenul bruno groning pe urmele vindecatorului minune

Filmul „Fenomenul Bruno Gröning–Pe urmele vindecătorului minune"

Dambovita, Targoviste. 22 Mar 2020 - 22 Mar 2020
  • Ai ceva de zis?

    .