poze evenimentele din weekend de la palas

EVENIMENTELE DIN WEEKEND DE LA PALAS

Iasi , Iasi. Vineri 19 Octombrie 2012 - Duminică 21 Octombrie 2012
Palas Mall

Categorii: Alte Evenimente

Petreceri incendiare, spectacole surprinzătoare, jocuri interactive, ateliere amuzante şi educaţionale, dar şi manifestări cu impact medical sunt traiectoriile unui sfârşit de săptămână perfect petrecut la Palas.

Din 19 octombrie 2012, timp de două săptămâni, între orele 10.00 şi 22.00, împătimiţii jocurilor electronice şi ai tehnologiilor de ultimă generaţie îşi pot petrece timpul în compania Angry Birds. Caravana Samsung Smart TV poposeşte în această perioadă în Atrium Palas Mall, lansând ieşenilor provocarea de a se întrece în faimosul joc.



Blogul Palas a plecat la „vânătoare” de cei mai stylish cumpărători. Vineri, de la ora 18.30, clienţii Palas Mall care adoptă tendinţele în ţinutele lor vor putea capta atenţia echipei noastre şi se vor alătura grupului „Fashionable Shopper”. Pasiunea pentru modă şi gustul estetic le vor fi premiate cu surprize inedite. Detalii sunt disponibile pe blog.palasmall.ro.



Vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 16.00 - 18.00, în piaţeta centrală a mall-ului se vor organiza recitaluri de pian. Tot vineri, cei mici se pot amuza confecţionând măşti. Copiii interesaţi de acest atelier creativ sunt aşteptaţi vineri, la KidsLand Club, începând cu ora 18.30.



Sâmbătă, la Palas are loc un eveniment medical de amploare. În intervalul 10.00 - 16.00, zona Pasarelei Foodcourt va fi locaţia acţiunilor din cadrul Zilei Mondiale a Osteoporozei. Firma Servier, împreună cu Societatea Română de Osteoporoză şi Boli Musculoscheletice, oferă testări specifice tuturor doritorilor. În acelaşi timp, un kinetoterapeut va da exemple de exerciţii ce trebuie practicate de persoanele cu probleme.



Studenţii străini şi nu numai sunt aşteptaţi la Quartz Lounge, unde vor trăi experienţe româneşti. Sămbătă, de la ora 23.30, se dă startul petrecerii dedicate oaspeţilor de peste hotare, „Meet My Country”.



Prichindeii au de ales dintr-o paletă largă de oportunităţi de distracţie garantată. De la ora 16.00, la KidsLand Club, se dă startul la jocuri şi concursuri interactive, iar o oră mai târziu se poate opta pentru facepainting sau lecţii de sănătate pentru copii, susţinute de studenţii de la medicină, direct la „Tedy Bear Hospital”. De la ora 18.00 începe minidiscoteca, iar seara continuă cu momente muzicale, de la ora 19.00. Programul se reia şi duminică.



Tot duminică, de la ora 18.00, copiii sunt aşteptaţi să aplaude la piesa „Punguţa cu doi bani”, pusă în scenă de artiştii Teatrului de Păpuşi Luceafărul, în piaţeta Cărtureşti din Palas Mall.



În ultima zi a săptămânii, între orele 11.00 şi 13.00, Atrium Palas Mall va fi animat de „Rapsodiile toamnei”. Astfel, clienţii mall-ului se vor putea destinde cu un spectacol de muzică, dans şi balet oferit de copii.



Amatorii de exerciţii pentru sănătate pot participa la demonstraţiile de Pilates oferite de echipa Tonus Plus şi instructorul Elena Gheorghiţă. Întâlnirea cu specialiştii în tonifiere fizică este programată pentru duminică, între orele 16.00 şi 18.00.



În perioada 19 octombrie – 5 noiembrie 2012, tinerii creativi sunt invitaţi să se înscrie la concursul de graffiti „Palas Urban Art”. Proiectele se vor depune pe site-ul www.palasmall.ro/concurs, iar lucrările câştigătoare vor decora spaţiul exterior destinat recepţiei patinoarului din ansamblul Palas, care va fi inaugurat în a doua jumătate a lunii noiembrie. Propunerile selectate vor primi premii în valoare totală de 1.500 de euro.

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 2184
Cuvinte cheie: Iasi
ninja praetorianel

Adaugat in urma cu 4206 zile, 19 Oct. 2012

Adaugat de Praetorian

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1379

Alte Evenimente din Iasi
rocanotherworld 2024 ia i

Rocanotherworld 2024 Iași

Iasi, Iasi. 20 Iun 2024 - 23 Iun 2024
targul de carte gaudeamus la iasi 2024

Targul de carte Gaudeamus la Iasi - 2024

Iasi, Iasi. 18 Sep 2024 - 22 Sep 2024
  • Ai ceva de zis?

    .