poze  un bucovinean la iasi

„Un bucovinean la Iaşi”.

Iasi , Iasi. Sâmbătă 12 Mai 2012 11:00 - Sâmbătă 12 Mai 2012
Galeriile Anticariat "Dumitru Grumăzescu" Iaşi, str Lăpuşneanu nr 24

Categorii: Expozitii si Lansari de carte

Numar min/max participanti: 50/100

„Un bucovinean la Iaşi”- Ioan Grămadă

Invitaţii-Horia Zilieru, Emilian Marcu şi Vasile Diacon şi moderatorii-Rodica Rodean şi Dumitru Grumăzescu, vor încerca să vă prezinte omul, scriitorul şi colecţionarul Ioan Grămadă, un bucovinean harnic şi mândru, înzestrat cu har divin, care cu pasiune şi temeinicie înfăptuieşte lucruri minunate pe plaiurile Bucovinei.
Grupul „Floare de colţ” de la „Clubul copiilor şi elevilor din Câmpulung Moldovenesc”, coordonat de profesor Liviu Boşneag, ne va încânta cu un variat repertoriu de cântece populare bucovinene.

Ioan Grămadă, vine de la Câmpulung Moldovenesc, unde a înfiinţat cu sprijinul familiei şi a localnicilor, „Un muzeu al satului la Capu' Satului”, cu peste 6000 de exponate, repartizate în 12 secţii şi 7 expoziţii în aer liber.
În cele 3 volume de proză (“Întâmplări din viaţa unui colecţionar”, “Întâmplări ce nu putea fi uitate” şi “Pelerin prin zestrea străbunilor câmpulungeni”) şi în volumul de poezie, apărut sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei, în 2011, intitulat „Poezii şi poeme din Bucovina”, Ioan Grămadă respectă cu stricteţe crezul său: „ Poate că cel mai important lucru nu este în cât timp ai scris o carte, ci cât timp ai purtat-o în sufletul şi în inima ta”.

Sperăm că veţi petrece alături de bucovineni şi organizatori, două ore pline de încântare sufletească şi armonie. Vă aşteptăm cu drag.

Rodica Rodean-preşedinte Asociaţia Universul Prieteniei
Telefon 0743571614




Mai multe detalii: http://www.universulprieteniei.org/t303-un-bucovinean-la-iasi-ioan-gramada-12-mai-2012

Pret bilet: x

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 576

Eveniment postat de organizator

 universul prieteniei

Adaugat in urma cu 4368 zile, 09 Mai. 2012

Adaugat de Universul Prieteniei

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 12

Alte Evenimente din Iasi
rocanotherworld 2024 ia i

Rocanotherworld 2024 Iași

Iasi, Iasi. 20 Iun 2024 - 23 Iun 2024
targul de carte gaudeamus la iasi 2024

Targul de carte Gaudeamus la Iasi - 2024

Iasi, Iasi. 18 Sep 2024 - 22 Sep 2024
  • Ai ceva de zis?

    .