poze fluturii sunt liberi

Fluturii Sunt Liberi

Iasi , Iasi. Joi 29 Aprilie 2010 18:00
Sala Studio "Teofil Vâlcu"

Categorii: Muzica si Concerte , Spectacole si Filme , Alte Evenimente

Fluturii sunt liberi de Leonard Gersche

“Orbi sunt cei care nu vor să vadă ” sună o replică din acest text scris într-o cheie duios-comică; o poveste cu un umor delicat despre un tânăr nevăzător care se rupe de sub protecţia unei mame aproape dictatoriale în afecţiunea ei, în căutarea libertăţii şi a identităţii. Pentru „marea trecere”, către un alt înţeles al iubirii, alta decât cea maternă, îl pregăteşte Jill, o actriţă la început de carieră care, la 19 ani, a trecut deja printr-un divorţ şi care ştie, aşa cum spune Saint Exupery că „cel mai bine vedem cu inima.”

Fluturii sunt liberi este singura piesă a lui Gershe , spectacolul jucat pe Broadway cucerind imediat şi având peste 1000 de reprezentaţii iar filmul cu acelaşi titlu a avut premiera în 1972 şi i-a avut în rolurile principale pe Goldie Hawn şi Edward Alber.

Durata: 1h 45'

Pentru Poze si Promo Spectacol actualizati pagina de link extern (oficial al evenimentului)

Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 4 (lângă BCR, în spatele Cubului)

Program: 10.00 – 17.00, de luni până sâmbătă (duminica închis)

Telefoane:
Poarta: 0232-267763
Secretariat director: tel: 0232-267824 ; tel / fax: 0232-254499
Secretariat contabilitate: tel / fax: 0232-254500
Secretariat literar: tel: 0232-267794
Departamentul marketing-organizare: tel: 0232-267794
Agenţia teatrală: 0232-255999
E-mail:tniasi@yahoo.com

Mai multe detalii: http://teatrulnationaliasi.ro/ro/spectacole/stagiunea-curenta/fluturii-sunt-liberi.html

Pret bilet: +-

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 695
sculeac constantin

Adaugat in urma cu 5116 zile, 23 Apr. 2010

Adaugat de sculeac

Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 18

Alte Evenimente din Iasi
rocanotherworld 2024 ia i

Rocanotherworld 2024 Iași

Iasi, Iasi. 20 Iun 2024 - 23 Iun 2024
targul de carte gaudeamus la iasi 2024

Targul de carte Gaudeamus la Iasi - 2024

Iasi, Iasi. 18 Sep 2024 - 22 Sep 2024
  • Ai ceva de zis?

    .