poze  slalom cu the mood quartet

"Slalom" cu THE MOOD QUARTET

Mures , Sighisoara. Marţi 6 Mai 2014 18:00
Primaria Municipiului Sighişoara, Sala festivă

Categorii: Muzica si Concerte

Concert de muzică de cameră în cadrul proiectului Academia Sighişoara

Continuând seria de evenimente pregătite în cadrul proiectului Academia Sighişoara, Academia de Muzică „Gh. Dima” şi Asociaţia Cultura Viva Sighişoara, cu sprijinul sprijinul Primăriei Municipiului Sighişoara, organizează pentru publicul sighişorean un concert cameral susţinut de Mood Quartet. Evenimentul, cu intrare liberă, va avea loc marţi, 6 mai 2014, ora 18, în Sala Festivă a Primărie Municipiului Sighişoara.

Pasiunea pentru muzica de cameră, înalta şcoală instrumentală clujeană, deschiderea spre orizonturile expresive ale marii tradiţii, dar şi ale trepidantei actualităţi – iată argumentele ce-i reunesc pe cei patru talentaţi tineri muzicieni într-un cvartet cu nume sugestiv: (The) Mood Quartet (sau cvartetul “The Mood”). Alcătuit din absolvenţi ai Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca Cvartetul The Mood s-a înfiinţat în anul 2009, trecând prin mai multe formule pentru a se stabili la componenţa actuală, cu Radu Dunca şi Dariu Cifor la viorile 1 şi 2, Cristian Suărăşan la violă şi András Vilhelem la violoncel.
Toţi cei patru membri ai cvartetului desfăşoară o activitate cu tonus intens în cadrul unor prestigioase orchestre profesioniste, făcând parte din elita recunoscută a generaţiei ca membri ai celebrei Orchestre Române de Tineret. Un moment semnificativ în evoluţia şi afirmarea Cvartetului îl consituie dobândirea Premiului I ”Sándor Végh” acordat de Societatea Română Mozart (Concursul de muzică de cameră / cvartet, organizat în cadrul Festivalului Internaţional Mozart, Cluj-Napoca, 2012).
Activitatea concertistică a cvartetului este bogată, cu numeroase apariţii în concerte, festivaluri, evenimente cu varii profiluri atât în ţară cât şi în străinătate, unde prestaţiile lor s-au bucurat mereu de un mult aplaudat success. Dintre cele mai importante participări se detaşează spectacolul “Da Goldoni a Goldoni” realizat în colaborare cu compania teatrală “Tre Punti” Venezia, participarea la Festivalul SoNoRo – Bucureşti, Braşov, Timişoara, Festivalul Mozart Cluj-Napoca sau recitalul extraordinar privat pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al României la Cluj-Napoca.
O particularitate a Cvartetului The Mood o constituie abordarea dezinvoltă a repertoriului de pop/rock/soundtrack sau jazz, în maniera modernă de crossover practicată între alţii de cvartete ilustre precum Cvartetul Balanescu, Kronos Quartet sau Quatuor Ébène. În acest sens realizează versiuni proprii pentru cvartet ale unor piese şi hituri de mare succes, fiind capabili să creeze “show” în sensul cel mai propriu al cuvântului, aşa cum o dovedesc apariţiile recente în contextual unor manifestări de gen precum International Jazz Day Cluj-Napoca sau Cafepedia Spring Jazz Braşov Reduta şi colaboararea cu nume consacrate ale jazzului românesc ca Elena Mîndru şi Luiza Zan.

ACADEMIA SIGHIŞOARA este un proiect cu tradiţie într-un oraş-minune, în care tradiţia este însuşi duhul locului. Arhitectura burgului Sighişoarei, în care parfumul medieval şi-a aflat parcă temeiul dăinuirii miraculoase, rezonează vară de vară de sunetul muzicii clasice: întâlnirea tinerilor cu maeştrii de-a lungul a două săptămâni de august e un minunat prilej de conlucrare şi admiraţie, de împărtăşire a tainelor interpretării şi creaţiei muzicale, de trăire şi autodepăşire prin artă. Concertele maeştrilor şi cele ale tinerilor răsfaţă publicul tot mai receptiv al Sighişoarei şi al celor veniţi special spre a se bucura de muzică şi atmosferă.
Asociaţia elveţiană Cultura Viva Sighişoara a dat viaţă, vară de vară, de douăzeci de ani încoace cursurilor de măiestrie şi concertelor Academiei, ocrotită cu părintească atenţie de Primăria municipiului. Începând cu acest an, în parteneriat cu prestigioasa Academie de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi cu susţinerea financiară generoasă a Elveţiei, prin intermediul Programului de Cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, ACADEMIA SIGHIŞOARA păşeşte cu încredere în cel de-al treilea deceniu de existenţă cu o ofertă sporită: concerte în cursul anului - la Sighişoara, Berna, Cluj şi în alte centre muzicale din România şi Elveţia -, cursuri de măiestrie găzduite de Academia de Muzică clujeană, şi mai ales mereu mai densa manifestare tradiţională estivală, unde sunt aşteptaţi mereu mai mulţi tineri studioşi, ca şi un public mereu mai numeros şi mai încântat!

Mai multe detalii: http://academia-sighisoara.com/en/PressRelease/the-mood-quartet-to-perform-in-sighisoara

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 1634
Cuvinte cheie: jazz , rock , Evenimente Sighisoara
amgd

Adaugat in urma cu 3645 zile, 03 Mai. 2014

Adaugat de AMGD

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1

Alte Evenimente din Sighisoara
festivalul medieval sighisoara 2024

Festivalul Medieval Sighisoara 2024

Mures, Sighisoara. 26 Iul 2024 - 28 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .