poze festivalul filmului rus kino in piatra neamt

Festivalul filmului rus Kino+ in Piatra Neamt

Neamt , Piatra Neamt. Luni 25 Iulie 2011 - Duminică 31 Iulie 2011

Categorii: Spectacole si Filme

În perioada 25-31 iulie 2011, are loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piatra Neamț, Festivalul de film rusesc.

Programul Săptămânii premierelor cinematografice rusești la Piatra Neamț:

Luni, 25 iulie – Italianul (2005), regizor Andrei Kravciuk

Dramă

O familie fără copii din Italia sosește la un orfelinat din provincie pentru a înfia un copil din Rusia. Vania, un băiețel de 6 ani, este pe placul oaspeților, asfel că ceilați copii îl poreclesc “italianul”. Pe Vania îl așteaptă o viață lipsită de griji în însorita Italie, însă chemarea sângelui nu îi dă pace: băiețelul se hotărăște să își găsească mama și pleacă în căutarea ei…
Marți, 26 iulie – Oamenii jazz-ului (1983), regizor Karen Șahnazarov

Comedie muzicală

Rusia Sovietică. Anii ‘20. Perioada Noii Politici Economice. Studentul Kostea Ivanov este foarte interesat de un nou gen muzical – jazz. Din această cauză, este exmatriculat de la școală, dându-i-se de ales: studiile sau muzica preferată. Konstantin alege jazz-ul. În urma anunțului lui Kostea, i se alătură Steopa care cântă la banjo și Jora care cântă la tobe. Trupa proaspăt înființată începe repetițiile.
Miercuri, 27 iulie – Asasinul țarului (1991), regizor Karen Șahnazarov

Dramă, film istoric

În noaptea dinspre 16 spre 17 iunie 1918, la Ekaterinburg a fost ucis, fără judecată, țarul Nikolai II împreună cu familia și apropiații săi. După câteva zeci de ani, un martor ocular, fost deținut, iar în prezent – vechi rezident al unui ospiciu, povestește despre evenimentele petrecute în acea noapte îngrozitoare, considerându-se asasinul țarului.
Joi, 28 iulie – Fiica din America (1995), regizor Karen Șahnazarov

Dramă, comedie

Personajul principal, un muzicant dintr-unul dintre restaurantele moscovite vine la San Francisco pentru a o răpi… pe fiica sa. Micuța Aniuta fusese adusă în secret în America de fosta lui soție atunci când se căsătorise cu un american respectabil.După o întâlnire emoționantă dintre tată și fiică, începe călătoria acestora cu auto-stop-ul prin toată America, o călătorie plină de peripeții și situații amuzante.

Vineri, 29 iulie – Brigada artistică de agitație “Dă-n dușman!” (2007), regizor Vitali Melnikov

Tragicomedie

În timpul războiului, un grup de artiști, având la bordul vasului cu care călătoreau un cinematograf ambulant, merg de-a lungul unui râu siberian pe ale cărui maluri locuiesc foști chiaburi strămutați aici de pe întregul teritoriu al Uniunii Sovietice. Echipa de artiști oprește în fiecare localitate, dă concerte și rulează filme.
Sâmbătă, 30 iulie – Șîrli-mîrli sau Bucluc la indigo (1995), regizor Vladimir Menșov

Comedie, film-farsă

Sunteți invitați la o adevărată nuntă ruso-americano-evreiasco-țigăneasco-japonezo-indiană! În program: dezvăluirea unor secrete de familie, întâlnirea a doi-trei (maximum cinci) frați, dispariția și apariția unui diamant uriaș, urmăriri, dans, cântec, schimb de neveste, neutralizarea mafiei, mâncare de varză și aperitive cu carne și cireașa de pe tort – o călătorie în grup în Canare și acordarea titlului de mareșal.
Duminică, 31 iulie – Steaua (2002), regizor Nikolai Lebedev

Acțiune, dramă, aventuri, război, film istoric

Anul 1944. Un grup de cercetași trece linia frontului pentru a verifica informațiile existente privind pozițiile ocupate de dușmani. Treptat, cercetașii se conving de faptul că inamicul se reorganizează pentru un contraatac decisiv. Comandantul grupului hotărăște să pătrundă până la un nod feroviar unde, conform informațiilor obținute recent, se află comandamentul.



Intrarea Libera.

Mai multe detalii: http://www.kino-plus.ro

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 751
Cuvinte cheie: jazz , Evenimente Piatra Neamt
radu anton

Adaugat in urma cu 4663 zile, 20 Iul. 2011

Adaugat de Radu2.0

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1517

  • Ai ceva de zis?

    .