poze spectacol elixirul dragostei

Spectacol: “Elixirul Dragostei”

Neamt , Roman. Vineri 15 Octombrie 2010 18:30
Casa de Cultură a Studenţilor

Categorii: Spectacole si Filme

Casa de Cultură din Roman îi așteaptă pe iubitorii muzicii lui Gaetano Donizetti, să se răsfețe cu opera "Elixirul dragostei".

Protagoniștii celebrei opere italiene sînt nimeni alții decît artiștii scenei lirice din Iași. La pupitrul orchestrei se va afla maestrul Corneliu Calistru. Regia artistică a spectacolului este semnată de Anca Tăbăcaru-Hogea.

Scenografia poartă amprenta creativă a Rodicăi Arghir. Maestru de cor este Valeriu Gâdei, iar coregrafia aparține lui Gheorghe Stanciu. Din distribuție fac parte: Lăcrămioara Maria Hrubaru Roată (Adina), Cosmin Marcovici (Nemorino), Ciprian Marele (Belcore), Octavian Dumitru (Dulcamara), Maria Macsim (Gianetta). "Elixirul dragostei" este o operă comică în două acte, care are la bază libretul lui Felice Romani. Publicul va putea urmări talentul actoricesc din situații comice încărcate de duioșie, calitatea vocilor soliștilor, costumele, decorurile, originalitatea regizorului. Spectacolul arată povestea unui tînăr îndrăgostit din Florența. Tînărul Nemorino, îndrăgostit de frumoasa Adina, încearcă zadarnic să o convingă cît de mult o iubește. Cumpără elixirul dragostei de la un șarlatan, care nu este altceva decît o sticlă de vin. "Elixirul dragostei" este una dintre cele mai grandioase opere italiene. Prima reprezentație a avut loc în 1832. Biletele pentru spectacolul de la Roman, din 15 octombrie, pot fi procurate zilnic de la casa de bilete a Casei de Cultură. Prețul unui bilet este de 20 lei și de 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
"Sîntem pregătiți să-i primim cum se cuvine pe artiștii Operei Române din Iași. Sperăm ca și iubitorii de muzică bună să poată veni la un spectacol de excepție care este lucrat în cele mai mici amănunte", a spus Doru Alexandru, directorul Casei de Cultură Roman.

*Sursa: ziarulderoman.ro

Pret bilet: 20 Lei

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 842
Cuvinte cheie: roman , spectacol , Evenimente Roman
sandu

Adaugat in urma cu 4946 zile, 05 Oct. 2010

Adaugat de Unika

Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1081

  • Ai ceva de zis?

    .