poze sedinta extraordinara in 15 iunie la carei

şedinţă extraordinară, în 15 iunie,la Carei

Satu-Mare , Carei. Marţi 15 Iunie 2010

Categorii: Alte Evenimente

careienii pot propune şi ei persoane

Primăria s-a decis, ca începând cu acest an, să acorde distincţii careienilor cu rezultate deosebite în activitatea prestată. Acestea vor fi oferite în cadrul unei ceremonii incluse în programul zilelor oraşului, din această lună.

Nominalizările vor fi făcute în următoarele domenii: cultură, sport, religie, ştiinţă, politică, dar se au în vedere şi posibili nominalizaţi din sfera publică. Criteriile în funcţie de care vor fi stabilite numele celor distinşii nu sunt foarte clare. Se ştie, însă, că decizia finală asupra stabilirii listei de premiaţi o vor avea consilierii locali, care se reunesc într-o şedinţă extraordinară, în 15 iunie.

careienii pot propune şi ei persoane, dar includerea pe lista nominalizaţilor a unui careian, în acest fel, e condiţionată de semnăturile a cel puţin 1000 de locuitori ai oraşului.

www.buletindecarei te provoacă! Precizează aici, care sunt persoanele cărora le-ai acorda tu o disticţie, în funcţie de domeniile de activitate prezentate!

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 427
Cuvinte cheie: Carei
pop puiu

Adaugat in urma cu 5064 zile, 14 Iun. 2010

Adaugat de Puiutt

Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 904

  • Ai ceva de zis?

    .