poze satu mare se pregateste de marea curatenie

Satu Mare se pregăteşte de marea curăţenie!

Satu-Mare , Satu Mare. Sâmbătă 24 Septembrie 2011 10:00

Categorii: Alte Evenimente

Proiectul „Let’s do it România“ revine în Satu Mare, printr-o acţiune de mare amploare, menită să trezească în rândul oamenilor simţul de responsabilate faţă de mediu.

Potrivit iniţiatorilor acestui amplu proiect, activităţile se vor organiza într-o singură zi, la fel ca în toată ţara, pe 24 septembrie. La nivelul judeţului Satu Mare s-a constituit deja o echipă de voluntari, ce se ocupă de coordonarea proiectului, urmând ca primii paşi să fie încheierea de parteneriate cu instituţii publice ce doresc să se alăture proiectului şi mediatizarea acestuia în rândul cetăţenilor, în vederea strângerii de voluntari şi logistica necesare derulării acţiunii.

“Voi participa şi în acest an la acest proiect minunat prin care consider că reuşim să ne aducem contribuţia la protejarea naturii şi refacerea ecosistemului, demonstrând că suntem alături de comunitate nu numai în timpul serviciului. Sper că anul acesta vom reuşi să acoperim o zonă mai mare faţa de anul trecut”, ne-a declarat Adrian Ştef, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare.

Asociatia pentru Copii si Tineri Act4U isi propune ca anul acesta sa recruteze un numar cat mai mare de voluntari participanti la aceasta actiune pentru a reusi sa ne atingem obiectivele propuse.De asemenea pe langa miscarea de curatenie propriu zisa din judet, vom realiza actiuni premergatoare acesteia , prin campanii de informare in scolile si liceele din judet cu privire la probleme de mediu cu care ne confruntam ,precum si constientizarea la nivel local a importantei mentinerii unei societati curate , fara gunoaie.

„Let’s do it, România“ este cel mai important proiect de implicare socială din România şi şi-a propus curăţarea într-o singură zi, la nivel naţional, a deşeurilor din afara oraşelor. Nu este un simplu proiect ecologic, ci presupune şi responsabilizarea oamenilor faţă de mediul în care trăiesc. De aceea, este importantă colaborarea cu Organizaţiile Non – Guvernamentale, autorităţi publice, cu mediul privat, dar şi cu cetăţenii.

Toţi cei care doresc să se implice în proiect, fie ca voluntari, fie ca susţinători, pot scrie pe adresa proiectului satumare@letsdoitromania.ro sau se pot înscrie direct pe site-ul http://www.letsdoitromania.ro . Inscrierile se mai pot face la sediul Act 4 U , b-dul Vasile Lucaciu nr 8 sau e-mail:officeact4u@yahoo.com .

Comenteaza pe Facebook
olimpia

Adaugat in urma cu 4597 zile, 28 Aug. 2011

Adaugat de pia792001

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 189

Alte Evenimente din Satu Mare
targul de paste satu mare 2024

Targul de Paste Satu Mare 2024

Satu-Mare, Satu Mare. 21 Mar 2024 - 1 Apr 2024
zilele ora ului satu mare 2024

Zilele orașului Satu Mare 2024

Satu-Mare, Satu Mare. 24 Mai 2024 - 26 Mai 2024
samfest jazz wine

Samfest Jazz&Wine

Satu-Mare, Satu Mare. 21 Iun 2024 - 23 Iun 2024
  • Ai ceva de zis?

    .