poze campionatul na ional de para utism la satu mare

Campionatul național de parașutism – la Satu Mare

Satu-Mare , Satu Mare. Luni 3 Octombrie 2011 14:00 - Sâmbătă 8 Octombrie 2011

Categorii: Sport si Excursii , Jocuri si Concursuri

Competiția va avea loc în intervalul 3 – 8 octombrie pe aerodromul Aeroclubului Satu Mare

Nu mai puțin de 150 de piloți și parașutiști de la 14 cluburi sportive de profil din țară se vor afla începând de luni, 3 octombrie, la Satu Mare unde va fi organizată ediția din acest an a campionatului național de parașutism. Competiția va avea loc în intervalul 3 – 8 octombrie pe aerodromul Aeroclubului Satu Mare, în același interval fiind prevăzută și desfășurarea Cupei României la Parașutism.
Julien Ocian, comandantul Aerocluburilor din Baia Mare și Satu Mare ne-a declarat că din numărul total al celor ce vor fi prezenți săptămâna viitoare la Satu Mare, circa 75 vor fi parașutiștii care vor participa la cele două probe ale campionatului, cea clasică și cea de aterizare la punct fix.

Pe de altă parte, potrivit celor declarate de vicepreședintele Consiliului Județean – Adrian Ștef – la finalul ședinței de vineri, 30 septembrie, la sfârșitul săptămânii viitoare, respectiv sâmbătă, 8 octombrie, pe Aeroportul din Satu Mare va avea loc ediția din acest an a mitingului aviatic.

Comenteaza pe Facebook
olimpia

Adaugat in urma cu 4586 zile, 30 Sep. 2011

Adaugat de pia792001

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 189

Alte Evenimente din Satu Mare
zilele ora ului satu mare 2024

Zilele orașului Satu Mare 2024

Satu-Mare, Satu Mare. 24 Mai 2024 - 26 Mai 2024
samfest jazz wine

Samfest Jazz&Wine

Satu-Mare, Satu Mare. 21 Iun 2024 - 23 Iun 2024
  • Ai ceva de zis?

    .