poze  printul fermecat reuneste copiii suceveni la cea de a ii a editie a clubului de lectura

“Printul fermecat" reuneste copiii suceveni la cea de-a II-a editie a Clubului de Lectura

Suceava , Suceava. Vineri 8 Octombrie 2010 18:00
Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” Suceava

Categorii: Alte Evenimente

Poveștile copilăriei împărtășite de cei mici și de părinți la Clubul de lectură vor sădi mai departe interesul față de carte, școală, educație.

Clubul de lectură pentru copii “Prințul fermecat” și promovarea sa fac parte și din Campania Bibliotecii Bucovinei intitulată “România vorbită frumos”, campanie care a beneficiat până în prezent, la Biblioteca Bucovinei, de promovare prin ”Expoziția de carte, dicționare și enciclopedii românești” sub genericul “Limba română, o moștenire de preț”, precum și de expoziția de carte și documente – Academician Alexandru Graur – “O viață dăruită limbii române”.

Dacă la întâlnirea de săptămâna trecută copii participanţi la “Prinţul fermecat” au avut ocazia să o asculte într-o interpretare deosebită pe scriitoarea Angea Furtuna care le-a încântat auzul cu fabulele lui Jean de La Fontaine şi cele ale scriitorului Grigore Alexandrescu, săptămâna aceasta, Angela Furtună îi va suprinde din nou pe micuţi cu alte lecturi îndrăgite.

Copii se vor întâlni în Sala de Arte a bibliotecii, iar acţiunea va avea loc cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava şi a Bibliotecii Bucovinei „I.G.Sbiera”.

*Sursa: newsbucovina.ro

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 590
Cuvinte cheie: biblioteca , carti , copii , Evenimente Suceava
sandu

Adaugat in urma cu 4950 zile, 06 Oct. 2010

Adaugat de Unika

Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1081

Alte Evenimente din Suceava
suceava blues festival

Suceava Blues Festival

Suceava, Suceava. 5 Iul 2024 - 7 Iul 2024
zilele sucevei 2024

Zilele Sucevei 2024

Suceava, Suceava. 21 Iun 2024 - 23 Iun 2024
  • Ai ceva de zis?

    .