poze campanie de paste

Campanie de Paste

Suceava , Suceava. Sâmbătă 20 Martie 2010 10:00
Complex Comercial sucevean "Bucovina"

Categorii: Jocuri si Concursuri

„Bucovina” lanseaza campania de Paste „Ce a fost prima? Oul sau bulina?”

Sucevenii pot participa, până în data de 2 aprilie, la campania „Ce a fost prima? Oul sau bulina?”, lansată de Complexul Comercial sucevean „Bucovina”. Sloganul campaniei continuă o tradiţie deja cunoscută sucevenilor, care asociază bulina roşie cu promoţii şi surprize, pregătite special pentru clienţii tradiţionalului complex comercial al Sucevei.

Organizatorii anunţă că, potrivit cercetării realizate de specialişti în domeniu, comportamentul consumatorilor români s-a modificat în 2010, aceştia devenind mai sensibili la campanii, promoţii şi oferte: „Consumatorul român s-a obişnuit cu promoţiile, s-a obişnuit să aştepte reduceri şi cadouri şi este mai raţional decât înainte”, declară Andra Constantinescu, Account Manager la compania de cercetare “DaedalusMillwardBrown”.

Astfel, Campania de Paşte lansată de Complexul Comercial „Bucovina” va răspunde aşteptărilor consumatorilor suceveni, dar şi ale celor din localităţile învecinate. Mecanismul de participare este pe cât de simplu, pe atât de eficient. Pentru fiecare bon de cumpărături de minimum 20 lei, clienţii primesc câte o „bulină” roşie, de această dată în formă de ou, făcând trimitere la sarbatoarea Paştelui, cu care participă la tragerea la sorţi. Cu cât participanţii fac mai multe cumpărături, cu atât vor primi pe loc mai multe taloane de participare, care le sporesc şansele de câştig la tombola de Paşte.

Premiile puse în joc sunt variate, printre acestea regăsindu-se: un frigider, o maşină de spălat şi un cuptor cu microunde. Acestea vor fi acordate la finele campaniei, prin tragere la sorţi, în data de 2 aprilie.

Situată în centrul oraşului Suceava, în imediata apropiere a mai multor puncte de interes local, cu un spaţiu comercial modern, „Bucovina” reprezintă una dintre principalele destinaţii pentru toţi iubitorii de shopping.

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 620
Cuvinte cheie: 2010 , Concurs , campanie , Evenimente Suceava
sandu alexandra

Adaugat in urma cu 5145 zile, 19 Mar. 2010

Adaugat de andra

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 3654

Alte Evenimente din Suceava
suceava blues festival

Suceava Blues Festival

Suceava, Suceava. 5 Iul 2024 - 7 Iul 2024
zilele sucevei 2024

Zilele Sucevei 2024

Suceava, Suceava. 21 Iun 2024 - 23 Iun 2024
  • Ai ceva de zis?

    .