poze ioan gyuri pascu vine la suceava intr un spectacol de teatru

Ioan Gyuri Pascu vine la Suceava intr-un spectacol de teatru

Suceava , Suceava. Luni 11 Octombrie 2010 12:00
Casei de Cultură Suceava

Categorii: Spectacole si Filme

Biletele se gasesc la Secretareiatul Casei de Cultură Suceava

Cunoscutul muzician şi actor român Gyuri Pascu, renumit pentru rolurile sale din grupul de umor “Divertis” va fi prezent la Suceava în distribuţia piesei “Take, Ianke şi Cadîr”.

Piesa de teatru va rula pe scena Casei de Cultură în data de 11 octombrie, iar alături de cunoscutul actor vor mai juca Nicolae Urs, Doru Ana, Mircea Rusu, Maria Junghietu, Ioana Calotă, Ioana Ancea şi Andrei Roşu, în regia lui Doru Ana.
Piesa lui Victor Ioan Popa este considerată de către specialiştii în domeniu o adevărată capodoperă a comediografiei româneşti, ce pune în scenă un român, un evreu şi un turc, negustori ce îşi împart clientela. Acţiunea ia amploare în momentul în care fata evreului şi băiatul românului ajung să se îndrăgostească, povestea stârnind dezacordul ambilor părinţi.

Însă, cu ajutorul bătrânului Cadîr, finalul va fi unul fericit, iar acesta va fi prilejul fuzionării celor două prăvălii ale bătrânilor cuscri.
Scenografia va fi asigurată de Imelda Manu-Jipa, iar ilustraţia muzicală de către Patricia Prundea.

Preţul biletelor este de 40 sau 50 lei şi se găsesc la Secretareiatul Casei de Cultură Suceava.

Sursa: www.newsbucovina.ro

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 693
Cuvinte cheie: 2010 , spectacol , Evenimente Suceava
andra elena

Adaugat in urma cu 4944 zile, 14 Sep. 2010

Adaugat de salexandra

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1700

Alte Evenimente din Suceava
concert trooper la suceava

Concert Trooper la Suceava

Suceava, Suceava. Sâmbătă 30 Martie 2024
suceava blues festival

Suceava Blues Festival

Suceava, Suceava. 5 Iul 2024 - 7 Iul 2024
zilele sucevei 2024

Zilele Sucevei 2024

Suceava, Suceava. 21 Iun 2024 - 23 Iun 2024
  • Ai ceva de zis?

    .