poze hipnoza si hipnoterapie o abordare practica un weekend de tra

Hipnoza si hipnoterapie - o abordare practica - un weekend de tra

Timis , Timisoara. Sâmbătă 12 Octombrie 2013 10:00
Str Coriolan Baran, nr 22

Categorii: Conferinte si Seminarii

Hipnoza si hipnoterapie - o abordare practica - un weekend de training (12-13 octombrie, Timisoara)

„Un curs care mi-a depasit asteptarile, o modalitate excelenta nu doar de a invata sa hipnotizezi, ci de a descoperi un domeniu cu adevarat fascinant. L-as recomanda cu mare drag oricui este interesat cu mentiunea ca nu va regreta nicio clipa alegerea facuta.” (Comentariul unui participant la editia iunie-iulie a cursului oferit la completarea feedback-ului asupra cursului - surveymonkey.com)

Cursul oferă o abordare atât a hipnozei formale, cât și informale, abordare ce demonstreaza prin exemple, jocuri de rol, demonstrații și exerciții tehnici hipnotice și hipnoterapeutice. Astfel vor fi tratate toate aspectele necesare participanților la curs pentru a putea la sfârșitul acestuia aplica hetero- și autohipnoza – de la definiția hipnozei, la finalizarea cu succes a fiecărei transe hipnotice.

Acest curs se adresează tuturor celor care doresc să dobândească cunoștințe și abilități practice printr-o abordare pragmatică asupra folosirii eficiente a hipnozei în mediul profesional (heterohipnoză) sau personal (autohipnoză).

Cursul se va desfășura în weekend-ul 12-13 octombrie pe parcursul a 16 ore, in intervalul orar 10-19.

Costul cursului este de 200 RON ce vor putea fi achitati in dimineata primei zile de curs. Participantii la acest curs vor beneficia de o reducere la urmatorul curs "Hipnoza si hipnoterapie - curs pentru avansati".

Înscrierile se pot face raspunzand la acest email ioanaflavia@psiholistart.ro sau la 0721.517.672 (Ioana Flavia)

Vă aștept cu placere!

Daniel Muranyi
0723-246568
lector univ. dr. / phd, assist. prof.
hipnoterapie și hipnoză informală
formator de formatori



Opinii ale fostilor cursanti si statistici (in urma unui sondaj realizat online dupa terminarea cursului prin surveymonkey.com)

- "Un curs predominant practic, antrenant, usor de inteles, cu multe exemple din care poti invata si intelege mai usor. Clar, concret si care spulbera miturile despre hipnoza. Un trainer dinamic, pozitiv, placut si profesionist. Per ansamblu, un curs usor de parcurs, pe care l-as recomanda chiar si celor care nu au studii in domeniu, deoarece hipnoza e o "unealta" excelenta de care majoritatea clientilor/pacientilor fug datorita propriilor limitari, si astfel, dupa parcurgerea cursului, cu siguranta nu ar mai avea retineri cu privire la hipnoterapie."

Informatii oferite de-a lungul cursului:
- Grad foarte ridicat de utilitate/aplicabilitate a informatiilor – 90,91% dintre respondenti au considerat acest lucru adevarat
- Gradul ridicat de noutate a informatiilor – 90,91%
- Imbinare optima a teoriei cu practica – 100%

Despre trainer...:
- Motivant pentru practicarea hipnozei si hipnoterapiei – 100%
- A oferit informatii si conexiuni folositoare intre acestea – 100%
- A prezentat clar informatiile – 100%

Ce consideri ca a adus nou acest curs pentru tine? (multiple alegeri posibile):
- Aspecte teoretice - 54.55%
- Aspecte practice - 90.91%
- O noua intelegere a hipnozei - 54.55%
- Mi-a oferit incredere in hipnoza - 63.64%
- Mi-am dovedit ca pot hipnotiza - 63.64%
- Am fost hipnotizata - 54.55%
- Am inteles ca hipnoza intr-adevar functioneaza eficient - 81.82%
- Altele: - 18.18%



Background

Hipnoza este o tehnică terapeutică supranumită și „bisturiul psihoterapiei” datorită acțiunii eficiente în înlăturarea și rezolvarea unui spectru larg de probleme și dificultăți, fiind un instrument cu o aplicabilitate largă (psihoterapie, medicină, educație etc.) perfecționat în continuu încă de la descoperirea și abordarea științifică de către Avicenna cu zece secole în urmă, dar mai ales în ultimii 50 de ani.

Totuși, înțeleasă și aplicată greșit, hipnoza își pierde din eficiență, însă „în mâinile” unui terapeut competent și aplicată unui client informat rezultatele sunt incontestabile, chiar dacă pot părea „spectaculoase”, „incredibile” sau „miraculoase” unei persoane neavizate (sau chiar clientului).



De ce să participi la acest curs practic?

Câteva dintre temele ce vor fi abordate într-o manieră practică prin exemple, jocuri de rol, demonstrații și exerciții în cadrul cursului sunt următoarele:

Bazele teoretice ale hipnozei profunde și hipnoterapiei ce se bazează pe aceasta – conștientul și subconștientul.
Aspecte etice și deontologice (acestea contribuie și la succesul sau eșecul terapiei).
Fișa terapeutică a clientului.
Prima ședință cu clientul:
- abordarea și punerea în context a problemei,
- clarificarea scopurilor și resurselor,
- descoperirea motivației pentru schimbare a clientului,
- stabilirea contractului hipnoterapeutic,
- construirea relației terapeutice,
- testarea sugestibilității,
- tipuri de clienți.

A doua ședință – transa hipnotică:
- inducția hipnotică,
- aprofundarea și testarea transei hipnotice,
- sugestii hipnotice și posthipnotice,
- ieșirea din transă,
- interviul posthipnotic.

Tipuri de clienți.
Rezistența în hipnoterapie.
Nivelurile de transă și utilitatea lor practică.
Metode de potențare a sugestiilor hipnotice.
Scripte hipnotice: standardizate versus adaptate.
Regresia hipnotică.
Autohipnoză.
Există pericole ale hipnozei?
Hipnoza și creativitatea / educația / medicina / performanța / abilitățile etc.
Cum să îmbunătățim viața noastră și pe cea a clienților?
Cuvinte bune și cuvinte rele.



Astfel, participând la acest curs:

vei dobândi cunoștințele teoretice și abilitățile practice necesare pentru a induce eficient și rapid transa hipnotică. Îți vei scurta dramatic numărul de ședințe cu clienții sau pacienții, ceea ce va crește gradul de încredere în profesionismul tău și aprecierea ta și a metodei tale de lucru, astfel că îți vei mări numărul de clienți la cabinet.
vei ști să abordezi eficient diverse probleme din perspectiva hipnoterapiei.
vei avea cunoștințele necesare pentru a răspunde la întrebările de la sfârșitul acestei prezentări.
vei învăța inducții hipnotice rapide, regresii hipnotice și chiar hipnoza informală – tehnici moderne de hipnoterapie.
vei învăța autohipnoza pentru autocunoaștere, refacere și regenerare fizică și psihică.
vei afla perspectiva și aplicabilitatea „hipnotică” a eticii profesională.
vei putea folosi cuvintele într-o manieră mai eficientă.



Despre moderator

Daniel Muranyi este doctor în psihologie, de profesie psiholog, și are specializări în domeniul psihoterapeutic precum hipnoterapia și psihoterapia sistemică a individului, cuplului și familiei, fiind de asemenea și formator de formatori.

Profesează în mediul universitar ca lector în cadrul Facultății de Psihologie a Universității „Tibiscus” din Timișoara și susține totodată cursuri, seminarii și workshop-uri ce au ca teme psihoterapia, psihologia familiei și psihologia judiciară la universități și instituții de specialitate din străinătate (Franța, Italia, Norvegia, Spania). De asemenea, susține și moderează cursuri și workshop-uri ce se adresează atât specialiștilor, cât și publicului larg interesat, orientate spre psihoterapia individului, cuplului și familiei, hipnoză și hipnoterapie, autocunoaștere și autodezvoltare.

Activitatea de psihoterapeut o desfășoară în mediul clinic privat în sesiuni atât la nivel individual, cât și de cuplu și familial, utilizând abordări hipnotice și sistemice, în limbile română, engleză sau germană, profesarea psihoterapiei fiind agreată de către Asociația Europeană de Psihoterapie.



Câteva întrebări la care vei afla răspunsul de-a lungul cursului:

De ce cuvântul „hipnoză” este un fals?
Le explicăm clienților ce este hipnoza, sau mai bine păstrăm o aură de mister?
Este hipnoza mai eficientă decât majoritatea celorlalte forme de psihoterapie?
Câte tipuri de inducții hipnotice există?
Câte dintre aceste inducții se pot folosi în practica terapeutică?
Cum este structurată o ședință de hipnoterapie?
Joacă vocea hipnotizatorului un rol important în inducția hipnotică? Dacă da, cum trebuie ea să fie – calmă sau energică?
Cum reacționăm atunci când clienții retrăiesc evenimente ale altor persoane? (Sau este terapia regresivă o confirmare a „vieților anterioare”?)
Poate clientul minți cât timp se află în transă?
Poate clientul în transă spune ceea ce nu dorește să spună? Sau poate fi făcut să dezvăluie informații pe care nu dorește să le dezvăluie?
Are clientul control asupra celor ce se întâmplă cu el în transă?
Cine poate întrerupe transa – clientul sau terapeutul?
Cum putem afla dacă clientul nostru este în transă sau la ce nivel se află?
Care este cel mai important aspect al unei ședințe hipnoterapeutice? Dar cel mai puternic instrument al terapeutului?
Există reguli după care funcționează conștientul? Dar subconștientul?
Care sunt condițiile necesare pentru a putea lucra cu un client în hipnoterapie?
Cât de stabilă este transa hipnotică odată dobândită?
Cât de importantă este relaxarea în inducerea transei hipnotice?
Care este legătura dintre medicație și hipnoză?
Cum arată / se aude / este structurată o sugestie eficientă?
Când, de-a lungul unei transe, administrăm sugestii?
Cum reacționăm față de clientul care a adormit? Se poate așa ceva?
Ce facem dacă clientul aflat în transă nu este atent la vorbele noastre?
Ce se întâmplă atunci când sugestiile sunt acceptate doar pe jumătate de către client?
Ce facem cu clientul care se află într-o transă prea profundă?
I se poate întâmpla clientului să rămână blocat în transă?
Ce facem cu clientul care nu mai vrea să ne urmeze indicațiile cât timp este în transă?
Este recomandată hipnoza la copii? Dar la femei însărcinate?
Există riscuri majore ale hipnozei?
Există clienți care nu pot fi „vindecați” nici măcar prin hipnoterapie?
Cât durează o inducție eficientă? Dar o transă?
Cât de mult / puțin vorbim cu clientul aflat în transă?
Există persoane „normale” care nu pot fi hipnotizate, chiar dacă trec printr-o stare de transă hipnotică de mai multe ori pe zi?
Este transa hipnotică o stare de „inconștiență”? Este clientul aflat în transă „conștient” de ceea ce se întâmplă în jurul lui?
Poate clientul deschide ochii și totuși să rămână în transă hipnotică?
Cum sunt interpretate de către client sugestiile hipnotice: liber sau ad literam?
Poate deveni un client dependent de hipnoză? Dar de terapeut?
Pot fi clienții atinși în timpul ședinței?
Inducem clientul în transă după primele minute ale primei ședințe?
Care este cea mai puternică inducție în transă?
Există mai multe feluri de transă? Dacă da, care dintre ele se folosește în hipnoterapie?
Ce înseamnă „transa inductorului?”
Se poate induce transa hipnotică fără o inducție formală?
Se folosesc în hipnoterapie abordări diferite în funcție de tipul de client și vârsta acestuia?
Care dintre cele două produce un efect mai puternic asupra persoanei: conștientul sau subconștientul?
Ce fel de îmbrăcăminte recomandăm clientului pentru sesiunea hipnotică?
Cum îți întâmpini clientul? (Sau de ce primul minut al primei ședințe este crucial în succesul terapeutic?)
Poți prelungi o ședință de terapie peste timpul prestabilit?
Poți lucra cu hipnoză dacă ai cabinetul de psihoterapie într-o zonă poluată fonic?
Dacă hipnoterapeutul este motivat să rezolve problema clientului și pune în aplicare toate cunoștințele și abilitățile lui în acest sens, mai este necesară motivația clientului?

Mai multe detalii: http://www.psiholistart.ro/cursuri/workshopuri/hipnoza+si+hipnoterapie+-+o+abordare+practica+-+un+weekend+de+training+%2812-13+octombrie%2C+timisoara%29

Pret bilet: 200 Lei

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 1311

Eveniment postat de organizator

ioana flavia

Adaugat in urma cu 3863 zile, 26 Sep. 2013

Adaugat de Ioana9381

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 60

Alte Evenimente din Timisoara
targul de paste timisoara 2024

Targul de Paste Timisoara 2024

Timis, Timisoara. 31 Mar 2024 - 6 Mai 2024
zilele studen ilor timi oarei 2024

Zilele Studenților Timișoarei 2024

Timis, Timisoara. 14 Mai 2024 - 16 Mai 2024
street food festival timisoara 2024

Street Food Festival Timisoara 2024

Timis, Timisoara. 5 Sep 2024 - 8 Sep 2024
flight festival 2024 la timisoara

Flight Festival 2024 la Timisoara

Timis, Timisoara. 21 Iun 2024 - 23 Iun 2024
  • Ai ceva de zis?

    .