poze fuego turneul national s a aprins o stea

FUEGO - Turneul naţional "S-A APRINS O STEA"

Vaslui , Barlad. Sâmbătă 9 Aprilie 2016 19:00

Categorii: Muzica si Concerte

Asociaţia "Alternative Culturale" Iaşi prezintă turneul naţíonal "S-A APRINS O STEA", susţinut de îndrăgitul artist PAUL SURUGIU – FUEGO.

Entuziasmat, Fuego promite un spectacol interactiv, în care şi publicul va fi parte a show-ului, intrând în povestea sa, un fragment din tot ce înseamnă suflet românesc, dragoste, emoţie şi muzică de calitate.
"Toată lumea caută, oferă şi strânge stele. Eu vreau, anul acesta, să le creez!
Vom aprinde la propriu stele de muzică, vom cânta împreună şi ne vom da seama că indiferent de câte s-ar schimba în lume, de vremurile apuse, vom rezona întotdeauna la ce-i frumos.
Spectacolul acesta mă va prezenta în ipostaze diferite, dar pe care ştiu sigur că le-ndrăgiţi. Vreau să fiu una cu publicul meu, să-i pot arăta că nu-l dezamăgesc.
"S-A APRINS O STEA" e mai mult decât o poveste. E o legendă cu tâlc, înţesată din muzici de-odinioară, aduse în prezent, din cântece uitate, dar și din cele nemuritoare, din şlagăre, noi cântece de-ale mele şi premiere.
Vreau o sărbătoare, un festin al primăverii şi-al muzicii româneşti.
Să ne aprindem steaua!"

Vă prezentăm datele şi locaţiile în care artistul va poposi, urmând ca orice oraş nou ce se adaugă listei, orice modificări ulterioare cu privire la dată sau oră, să fie anunţate din timp:
- 31 martie, ora 19.00 - Mangalia, Casa de Cultură;
- 1 aprilie, ora 19.00 - Tulcea, Teatrul "Jean Bart";
- 2 aprilie, ora 19.00 - Constanţa, Casa de Cultură a Sindicatelor;
- 4 aprilie, ora 19.00 - Bucureşti, Teatrul de Revistă "Constantin Tănase";
- 5 aprilie, ora 19.00 - Ploieşti, Filarmonica "Paul Constantinescu";
- 6 aprilie, ora 19.00 - Braşov, Centrul Cultural "Reduta";
- 7 aprilie, ora 19.00 - Adjud, Casa de Cultură;
- 8 aprilie, ora 19.00 - Bacău, Ateneul "Mihail Jora";
- 9 aprilie, ora 19.00 - Bârlad;
- 10 aprilie, ora 19.00 - Iaşi, Casa de Cultură a Studenţilor;
- 11 aprilie, ora 19.00 - Suceava, Casa de Cultură;
- 12 aprilie, ora 19.00 - Târgu Neamţ, Casa de Cultură;
- 13 aprilie, ora 19.00 - Galaţi, Teatrul Muzical "Nae Leonard";
- 14 aprilie, ora 19.00 - Focşani, Ateneul Popular "Mr. Gheorghe Pastia";
- 15 aprilie, ora 19.00 - Slobozia, Centrul Cultural "Ionel Perlea".

Biletele pot fi procurate de la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol.
Informaţii aflaţi sunând la numărul de telefon: 0746.774.204.

Concertul va spune, pe ritmuri spectaculoase, câteva dintre cele mai de succes poveşti muzicale ale românilor. Se va aprinde "steaua" muzicii autohtone, o inspiraţie care ne-a dăruit în ani, tot felul de poveşti ce ne-au alinat durerile, ne-au acompaniat bucuriile, ne-au delectat, ne-au uimit, unit şi ne-au emoţionat.
Fuego va interpreta, într-un spectacol 100% live, timp de două ore, alături de band-ul său, melodii de neuitat, cântece vechi, de peste 100 de ani, dar şi cele mai frumoase, fredonate şi difuzate şlagăre din cei 20 de ani de cântec.
Cum nici un proiect al lui Fuego nu vine fără surprize, acesta ne promite, pe lângă caracteristica-i emoţie transmisă, piese în premieră, genuri diferite, dar şi un show minimalist cu elemente speciale. Atmosfera va fi una de sărbătoare, a primăverii, a renaşterii a tot prin muzică.
Paul Surugiu vrea să aprindă în sufletul fiecăruia, prin muzica sa, prin tot conceptul spectacolului, o stea.

Autor: Fuego's Blog - Fan Club Fuego România

Mai multe detalii: http://fuegoromaniafanclub.blogspot.ro/2016/02/fuego-turneul-national-s-aprins-o-stea.html

Comenteaza pe Facebook
fuego s blog

Adaugat in urma cu 3157 zile, 20 Feb. 2016

Adaugat de Fuego's Blog

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 139

  • Ai ceva de zis?

    .