poze fanfest 2012

FânFest 2012

Alba , Roşia Montană. Miercuri 15 August 2012 18:00 - Duminică 19 August 2012

Categorii: Festivaluri

program FânFest 2012 - editia a 7 a

Campania Salvaţi Roşia Montană are plăcerea de a anunţa cea de-a 7-a ediţie a festivalului cultural şi ecologic FânFest, în perioada 15 – 19 august 2012, la Roşia Montană.

Fie că vii pentru prima dată sau eşti deja cunoscător vechi al FânFest, anul acesta avem 5 zile de festival în care să celebrăm patrimoniul natural şi cultural al Roşiei Montane, să ne cultivăm şi îmbogăţim spiritul critic şi militant şi să reamintim tuturor că Roşia Montană rezistă! Prin tine, prin noi toţi cei care o vizităm şi suntem alături de ea!

Comunitatea localnicilor care se opun proiectului minier ne aşteaptă să îi împărtăşim povestea, valorile în care crede şi convingerea că prin cultură şi spirit civic, Roşia Montană are un viitor.

Cea de-a 7-a ediţie a FânFest va găzdui o serie de evenimente, precum:

• Conferinţe şi dezbateri;
• Muzică;
• Proiecţii de filme documentare;
• Reprezentaţii de teatru;
• Piaţă ţărănească şi meşteşugărească;
• Activităţi recreative.


Mai multe detalii despre program vor fi anunţate în curând!

FânFest, a cărui prima ediţie s-a desfăşurat în 2004, a adus laolaltă în Rosia Montana, de-a lungul anilor, mii de vizitatori şi activişti din întreaga ţară, dar şi din străinatate. Intrunire a eforturilor de promovare a potenţialului de dezvoltare alternativă, a patrimoniului cultural şi a spiritului militant în campaniile civice din România, FânFest este unul dintre modurile în care arătăm că în Roşia Montană se poate trăi din agricultură, turism şi alte activităţi ce nu distrug natura şi cultura.

Toţi artiştii şi interpreţii prezenţi la FânFest performează pro bono pentru susţinerea Campaniei Salvaţi Roşia Montană.

Program miercuri, 15 august 2012

14:00 FILM: All that Glitters / 2010 / Tomas Kudrna / 90’ / sinopsis / Loc: Cortul Cultural

14:00 FORUM: Atelier – Kit de acţiune DIY – Bannere, stencils, postere şi metode de mobilizare online (activitate permanentă) Loc: Cortul ”Școala de pictură activistă”, Reduta FânFest

15:00 TURURI GHIDATE: Turul Satului Plecare de la: Punctul de Informare

16:00 FILM: 97% Owned / 2011 / 130’ / sinopsis / Loc: Cortul Cultural

17:00 VERNISAJ: Reşedinţe nobiliare extraurbane. Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania (expoziţie permanentă) / detalii / Loc: Biserica Unitariană

18:00 FILM: Pig Business / 2010 / Tracy Worcester / 57’/ sinopsis / Discuţii cu regizoarea şi activişti. Loc: Cortul Cultural

18:00 VERNISAJ: Roşia Montană : documente de arhitectură (II) (expoziţie permanentă) / detalii / Loc: Pivniţa Casei Parohiale

Eveniment editorial: lansarea mapei de relevee “Roşia Montană : documente de arhitectură (II)”, Editura ARA, 2012

19:00 VERNISAJ: Patrimoniul Roşia Montană în imagini (expoziţie permanentă) / detalii / Loc: Ograda Casei Parohiale

19.00 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: your brain on drums – Atelier de percuţie improvizată Loc: Reduta FânFest

20:00 VERNISAJ: Muzeul Campaniei Salvaţi Roşia Montană (expoziţie permanentă) / detalii / Loc: Veranda Casei Parohiale

19:00 ROŞIA COPIILOR: Să ne cunoaştem! / detalii / Loc: Piaţa Veche

21:00 FILM: Choropampa / 2002 / Ernesto Cabellos / 75’ (proiecţie în aer liber) / sinopsis / Loc: Scenă, Reduta FânFest

23:00 FILM: Devil Operation / 2010 / Stephanie Boyd / 69’ (proiecţie în aer liber) / sinopsis / Loc: Scenă, Reduta FânFest

01:00 MUZICĂ: DJ Waren, DJ XTZ Loc: Scenă, Reduta FânFest


Program joi, 16 august 2012

9.30 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: Atelier de capoeira Angola cu Bogdan și Adi din Cercul Întreg Loc: FânFest Lounge

10:00 FORUM: Plenară – Campanii şi mişcări sociale din Europa. Ce preţuim şi avem în comun? Loc: Biserica Unitariană

10:00 FORUM: Plenară – Jurnalismul social – jurnalism de nişă sau asumarea propriei conştiinţe? Loc: Cortul Cultural

10:00 ROŞIA COPIILOR: Jocuri şi jonglerii Loc: Cortul Copiilor

10:00 TURURI GHIDATE: Turul Naturii Plecare de la: Punctul de Informare

12:30 FORUM: Atelier – Campania Salvaţi Roşia Montană – iniţiativa comunităţii locale Loc: Biserica Unitariană

12:30 FORUM: Atelier – New Media şi comunicarea socială în grupurile activiste. Campanii sociale şi de mediu – Training de bază Loc: Cortul Cultural

12:30 FORUM: Atelier – Ce este Responsabilitatea Socială Corporatistă şi cum o evităm? Ce înseamnă intreprinderea cu adevarat responsabila? Loc: Veranda Casei Parohiale

13.00 LITERATURĂ: Mihnea Blidariu – Poezia și romanul realității imediate Loc: FânFest Lounge

15:00 FORUM: Atelier – Mining Watch – Campanii împotriva exploatărilor miniere în S-E Europei Loc: Biserica Unitariană

15:00 FORUM: Atelier – 11 pentru România prezintă: FRF, cianura şi banii Loc: Cortul Cultural

15:00 FORUM: Atelier – Mindbomb: Te-ai gândit astăzi? Loc: Veranda Casei Parohiale

15:00 TURURI GHIDATE: Turul Mineritului Plecare de la: Punctul de Informare

15:00 ROŞIA COPIILOR: Treasure Hunt Loc: Cortul Copiilor

15:00 Workshop de Croşetat Loc: Piaţa Ţărănească

17.00 CONFERINŢE: Un argument economic împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană Loc: Biserica Unitariană

Eveniment editorial: lansarea cărții “Roşia Montană in Universal History”, Presa Universitară Clujeană 2012

17:00 FORUM: Atelier – Un om valorează mai mult decât aurul pe care îl poartă. La fel şi o ţară Loc: Cortul Cultural

17:00 FORUM: Atelier – Acţiuni directe – ghidul începătorului / Drepturi cetăţeneşti Loc: Ograda Casei Parohiale

18.30 FILM: The Yes Man Fix the World / 2009 / Andy Bichlbaum, Mike Bonanno / 87’ / sinopsis / Loc: Cortul Cultural

19.00 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: your brain on drums – Atelier de percuţie improvizată Loc: FânFest Lounge

20.00 FILM: End C.I.V. / 2011 / Franklin López / 115’ / sinopsis / Loc: Cortul Cultural

21.00 EVENIMENT SPECIAL: Proiecţie Nunta de Piatră şi Duhul Aurului pe muzica live a Ansamblului Einuiea Loc: Scenă, Reduta FânFest

22.00 Povestiri la foc de tabără Plecare de la: Punctul de Informare

22.00 Cerul Roşiei Montane – curs de astronomie Plecare de la: Punctul de Informare

22.30 FILM: 2 Minute – trailere documentare Loc: Ograda Casei Parohiale

21.45 MUZICĂ: Mushroom Story, The Old Sound Got Changed (Suedia, a.k.a. The Outernational Space Gipsy Consortium), Kaido Kirikmäe / Ambient Electronica / Estonia, Cuscrii (Electroclown & Danaga), ZABRISKIE aka Sasha Gherghel, MANKI’N'STIEB
Loc: Scenă, Reduta FânFest

Program vineri, 17 august 2012

9.30 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: Tai Chi Loc: Reduta FânFest

10:00 FORUM: Atelier – Rolul ONG-urilor de mediu în monitorizarea unor proiecte poluante și în susținerea opoziției locale pentru a se opune eficient Loc: Biserica Unitariană

10:00 FORUM: Atelier – Fenomenul Ultras Loc: Ograda Casei Parohiale

10:00 FORUM: Plenară – Probleme de mediu şi sociale în România – indignare, viziune, interacţiune Loc: Cortul Cultural

10:00 ROŞIA COPIILOR: Cum construim Loc: Cortul Copiilor

10:00 TURURI GHIDATE: Turul Panoramic Plecare de la: Punctul de Informare

11.00 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: Slackline (activitate permanentă) Loc: Reduta FânFest

12.00 FILM: Memoria de Piatră / 2010 / Iosif Demian / sinopsis / 100’ Loc: Cortul Cultural

12:00 ROŞIA COPIILOR: Teatru de păpuşi Loc: Cortul Copiilor

12:30 CONFERINŢE: Patrimoniu şi dezvoltare Loc: Biserica Unitariană

12:30 FORUM: Atelier – Piaţa Universităţii 2012 Loc: Ograda Casei Parohiale

12:30 FORUM: Atelier – Protecţia Animalelor Loc: Veranda Casei Parohiale

12:30 FORUM: Atelier – Organismele modificate genetic Loc: Cortul din Parc

13.00 LITERATURĂ: Livia Ștefan – Lansare volum de poezie “Revolver” Loc: Reduta FânFest

15:00 FORUM: Atelier – NO TAV – Italia Loc: Biserica Unitariană

15:00 FORUM: Atelier – O viziune pentru Bucureşti – Probleme, soluţii, schimbare, implicare pentru oraşul tău Loc: Ograda Casei Parohiale

15:00 CONFERINŢE: Prezentare Adoptă o Casă Loc: Pivniţa Casei Parohiale

15:00 FORUM: Atelier – Cine sunt şi ce vor “aceşti” Tinerii Mânioşi? Loc: Cortul din Parc

15:00 ROŞIA COPIILOR: Jocuri şi jonglerii Loc: Cortul Copiilor

15:00 TURURI GHIDATE: Turul Satului Plecare de la: Punctul de Informare

15:00 Workshop de Croşetat Loc: Piaţa Ţărănească

15.00 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: Astronomie – observaţii de zi solare, confecţionare a hărţii cerului Loc: Cortul Copiilor

15.30 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: Respirație Conștientă Loc: Reduta FânFest

17:00 FORUM: Atelier – Transition Heathrow Loc: Biserica Unitariană

17:00 FORUM: Atelier – Cum s-a întâmplat cu adevărat? Experienţe Loc: Ograda Casei Parohiale

17:00 FORUM: Atelier – Cum să identifici, să susţii şi să promovezi comunitatea locală în campanii împotriva proiectelor destructive, poluante? Loc: Cortul din Parc

17.00 TEATRU: Capete Înfierbântate Loc: Cortul Cultural

17.00 LITERATURĂ: Mugur Grosu – Video-poeme Loc: Veranda Casei Parohiale

18.00 MUZICĂ: Mojo Barrel Band Loc: Scenă, Reduta FânFest

19.00 MUZICĂ: Luiza Zan & Snaps Loc: Scenă, Reduta FânFest

19.00 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: your brain on drums – Atelier de percuţie improvizată Loc: Ograda Casei Parohiale

20.00 FILM: Nunta de Piatră / 1973 / Dan Piţa, Mircea Veroiu / 90’ Loc: Biserica Unitariană

20.00 TEATRU: Mânia.ro Loc: Cortul Cultural

20.00 MUZICĂ: Blazzaj Loc: Scenă, Reduta FânFest

21.00 FILM: Gasland / 2010 / Josh Fox / 107’ / sinopsis / (proiecţie în aer liber) Loc: Ograda Casei Parohiale

21.00 MUZICĂ: Kumm, Norzeatic, Blanoz, Rehab Nation, K-lu, Mad Liquid Loc: Scenă, Reduta FânFest

22.00 Povestiri la foc de tabără Plecare de la: Punctul de Informare

22.00 Cerul Roşiei Montane – curs de astronomie Plecare de la: Punctul de Informare


Program sâmbătă, 18 august 2012

9.30 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: Atelier de capoeira Angola cu Bogdan și Adi din Cercul Întreg Loc: FânFest Lounge

9.30 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: Tai Chi Loc: Reduta FânFest

10:00 FORUM: Atelier – Dan Perjovschi. Postmodern, ex-comunist Loc: Cortul Cultural

10:00 FORUM: Atelier – Agricultura ţărănească şi importanţa salvării seminţelor tradiţionale Loc: Ograda Casei Parohiale

10:00 FORUM: Atelier – Amintiri din dubă Loc: Cortul din Parc

10:00 ROŞIA COPIILOR: Treasure Hunt Loc: Cortul Copiilor

10:00 TURURI GHIDATE: Turul Cianurii Plecare de la: Punctul de Informare

11.00 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: Slackline (activitate permanentă) Loc: Reduta FânFest

11.00 CONFERINŢE: Misiunea Socială a ArhitectuluiLoc: Biserica Unitariană

12:00 FORUM: Atelier – Şcoala curajului Loc: Veranda Casei Parohiale

12:00 FORUM: Atelier – Participarea publică și accesul la justiție Loc: Cortul din Parc

12:00 FORUM: Atelier – Cronica unui sit-in Loc: FânFest Lounge

12:00 LITERATURĂ: Mihai Vakulovski, Sandu Vakulovski, Mona Stănilă, Flavius Ardelean – Cenaclul Tiuk! Loc: Ograda Casei Parohiale

15:00 Workshop de Croşetat Loc: Cortul Copiilor

12:00 FORUM: Atelier – Larzac – lupta agricultorilor pentru justiţie şi libertate Loc: Cortul Cultural

13.00 FILM: Tous au Larzac / 2011 / Christian Rouaud / sinopsis / 120’ Loc: Cortul Cultural

13:30: Patrimoniu şi dezvoltare: Cazul Roşia Montană Loc: Biserica Unitariană

14:30 FORUM: Atelier – Biblioteca Alternativă Loc: Ograda Casei Parohiale

14:30 FORUM: Iniţiative civice împotriva exploatării gazelor de şist Loc: Cortul din Parc

14:30 LITERATURĂ: Mitoș Micleușanu (Planeta Moldova) – Debandada Loc: Veranda Casei Parohiale

15:00 TURURI GHIDATE: Turul Mineritului Plecare de la: Punctul de Informare

15.30 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: Reiki Loc: Reduta FânFest

16:00 FORUM: Plenară finalăLoc: Biserica Unitariană

17: 00 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: Astronomie – observaţii de zi solare, confecţionare a hărţii cerului Loc: Cortul Copiilor

18.00 TEATRU: SubPământ. Valea Jiului după 1989 Loc: Cortul Cultural

18.00 MUZICĂ: Robin & The Backstabbers, IPR, Luna Amară, Subcarpați, Aria Urbană, Silent Strike, Limun, Padre + Atomic Midget Loc: Scenă, Reduta FânFest

21.00 FILM: Preafericiţii din Groapa de Gunoi / 2011 / subRahova-Pata Rât / 56’ / sinopsis / Discuţii cu realizatorii – Veioza Arte (proiecţie în aer liber) Loc: Veranda Casei Parohiale

22.00 Povestiri la foc de tabără Plecare de la: Punctul de Informare

22.00 Cerul Roşiei Montane – curs de astronomie Plecare de la: Punctul de Informare

22.30 FILM: Crulic – drumul spre dincolo / 2011 / Anca Damian / 73′ / sinopsis / (proiecţie în aer liber) Loc: Veranda Casei Parohiale

00:00 Spectacol cu foc Loc: Reduta FânFest

Program duminică, 19 august 2012

9.30 ACTIVITĂŢI RECREATIVE: Tai Chi Loc: Reduta FânFest

10:00 TURURI GHIDATE: Turul Bisericilor – include participarea la Slujba de Duminică Plecare de la: Punctul de Informare

12:00 PIAŢA SOLIDARITĂŢII – MAREA ADUNARE DE LA ROŞIA MONTANĂ

Mai multe detalii: http://www.fanfest.ro/

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 2490
andrei

Adaugat in urma cu 4342 zile, 04 Iun. 2012

Adaugat de rossi2010

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 3582

  • Ai ceva de zis?

    .