poze reziden a atelier peisaje arhitecturi antropologii urbane

Rezidența-atelier „Peisaje, Arhitecturi, Antropologii Urbane”

Arges , Campulung-Muscel. Sâmbătă 25 August 2018 09:00 - Vineri 7 Septembrie 2018

Categorii: Alte Evenimente

Invitație la rezidența-atelier „Peisaje, Arhitecturi, Antropologii Urbane” - în cadrul Academiei Internaționale de Film Cineimpact -

Lansăm apelul de aplicații la o rezidență-atelier dedicată Peisajului Cultural, Arhitecturii și Vizualității, având loc între 25 August și 7 Septembrie 2018 la Câmpulung Muscel.
Rezidența va avea loc în cadrul Academiei Internaționale de Film Cineimpact care, din 2014, aduce împreună cinematografia non-ficțională și antropologia. Candidații selectați vor participa la documentarea vizuală a peisajului cultural local având ca finalitate instalația „Peisaje, Arhitecturi, Antropologii Urbane”. Pe parcursul atelierului vor fi implicați în toate aspectele organizării și producției de film non-ficțional.
Rezidența-atelier este începutul unui program de cercetare și punere în valoare a patrimoniului peisager, urban și arhitectural al orașului Câmpulung care suferă încă de lipsă de înțelegere și comunicare. Atelierul conectează transdisciplinar specialiștii emergenți din domeniile arhitecturii, urbanismului și peisagisticii cu cei din domeniile exprimării vizuale, antropologiei și filmului. Prezentarea rezultatelor cercetării va lua forma unei instalații care va mixa elemente și tehnici curatoriale specifice arhitecturii și artelor vizuale: fotografie, video, desen, scenografie, colaj, obiect.
În afara cercetărilor de teren, participanții selectați vor avea ocazia să participe la cursurile și masterclass-urile Academiei Internaționale de Film Cineimpact și să lucreze împreună cu colegii lor – regizori, operatori, antropologi vizuali – din Hong-Kong, Germania, Mexic, Elveția, Scoția, Turcia, Egipt, Olanda, România care vor realiza filme documentare în cadrul Academiei Cineimpact.
Înscrierea la rezidență implică participarea la activitățile comune, de organizare și producție a Academiei de Film Cineimpact. Atelierul constă în implicarea intensă, creativă și organizațională, a rezidenților într-un program adresat celor care se bucură de o personalitate pro-activă, participativă și iubitoare de activități community-based.
Colaborarea transdisciplinară din cadrul rezidenței-atelier „Peisaje, Arhitecturi, Antropologii Urbane” oferă:
• cazare
• participare gratuită la cursurile și masterclass-urile dedicate cinematografiei și antropologiei (detalii pe www.cineimpact.org)
• certificate de participare
• creditarea contribuțiilor creative (afiș, grafică, etc.) și de producție (asistență, coordonare) pe genericul filmelor Cineimpact
• training și inspirație creativă, voie bună, foc de tabără, petreceri cu localnici, șansa de a avea ca muze estivale prăjiturile de la celebrul brand local Iepurașul și mai ales aerul, răcoarea, pădurile și munții din apropierea „Luminiș”, – spațiul community-based – înconjurat de o pădure „fermecată”, suspendată pe panta de deasupra Câmpulungului, la cinci minute de centrul orașului și trei minute de câmpul cu sânziene de sub Munții Iezer

Contribuția pentru participarea la rezidența „Peisaje, Arhitecturi, Antropologii Urbane” este de 300 lei. Arhitecții, urbaniștii, peisagiștii sau cei pasionați de aceste domenii pot aplica cu un CV și o scrisoare de intenție la adresa contact@cineimpact.org. Data limită: 18 august 2018.
Persoană de Contact:
Cristian Balan
Coordonator „Peisaje, Arhitecturi, Antropologii Urbane”
E-mail: cristian@atelierfba.ro;

Mai multe detalii: https://cineimpactalliance.com/

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 723

Eveniment postat de organizator

cineimpact

Adaugat in urma cu 2080 zile, 09 Aug. 2018

Adaugat de Cineimpact

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1

Alte Evenimente din Campulung-Muscel
festivalul posada rock 2024

Festivalul Posada Rock 2024

Arges, Campulung-Muscel. 30 Aug 2024 - 1 Sep 2024
  • Ai ceva de zis?

    .