Râzi cu poftă, ediție specială pentru cupluri
Bucuresti , Bucuresti.
Miercuri 28 Noiembrie 2018 19:00
Doctor Nicolae D. Staicovici 23
Categorii: Conferinte si Seminarii , Sport si Excursii , Alte Evenimente
Numar min/max participanti: 6/12
Vă invităm la sesiuni de râs de 1 oră. Ca o oră la sală, fiindcă vom lucra mulți mușchi, doar că mult mai amuzant, mult mai plăcut și mult mai satisfăcător :) Ne vedem, ne încălzim, râdem, ne relaxăm, împărtășim feedback, mergem acasă muuuult mai bine-dispuși.
Ați spune că râdeați mai des când erați copii, decât după ce ați devenit adulți?
Vă amintiți cât de ușor era să râdeți cu poftă, doar pentru că un un alt copil ținea un deget ridicat în fața nasului?
Ați redescoperit bucuria râsului alături de copilul sau copiii dumneavoastră?
Oricare ar fi răspunsurile, vă invităm să (re)descoperiți râsul contagios și susținut în cadrul unui workshop interactiv de Laughter Yoga!
Veți petrece 1 oră și jumătate alături de un grup de curioși care abia așteaptă să afle mai multe despre beneficiile râsului și despre cum pot folosi diferite exerciții de râs acasă, împreună cu întreaga familie sau între prieteni!
Ce este Laughter Yoga?
Laughter Yoga este o rutină unică de exerciții fizice, dezvoltată de medicul cardiolog Madan Kataria din Mumbai, India, care combină râsul necondiționat cu tehnici simple de respirație din practica Yoga.
În cazul în care o “umbră” de anxietate vă cuprinde, vă asigurăm că nu vom exersa posturi complicate sau pentru care este nevoie de o pregătire fizică specială. Indiferent de vârstă, condiție fizică sau stare de spirit, puteți face Laughter Yoga
Ce vom face?
La început, vom simula râsul cu ajutorul unor exerciții fizice ușoare, vom menține contactul vizual cu ceilalți participanți din grup și vom încuraja exprimarea jucăușă și originală a copilului nostru interior. De obicei, aceste exerciții provoacă un val de râs autentic și contagios, ceea ce aduce numeroase beneficii stării noastre fizice și psihice.
Plecând de la ideea că indiferent dacă râdem în mod autentic sau dacă ne prefacem că râdem, corpul uman va reacționa în același fel, practica Laughter Yoga a demonstrat că oricine poate râde fără motiv, fără să aibă nevoie de glume sau comedii și să se bucure de multiplele beneficii ale râsului!
Beneficiile de care ne vom bucura:
* Stare de spirit bună și mai mult râs
* Exercițiile de Laughter Yoga ajută la eliberarea endorfinelor (substanțe produse de creier atunci când facem mișcare). Acest lucru ne face să ne simțim bine, să ne eliberăm de tensiunile pe care le acumulăm cu fiecare zi; iar daca avem o stare de spirit bună, facem mai bine și cu mai mult entuziasm lucrurile pe care le avem de făcut.
* Corp sănătos
Laughter Yoga reduce stresul și întărește sistemul imunitar. Dacă avem un sistem imunitar puternic, ne vom îmbolnăvi mai rar, vom suporta mai ușor durerea si ne vom vindeca mai rapid atunci când, totuși, ne îmbolnăvim.
Mai mult, Laughter Yoga este ca un exercițiu de aerobic (cardio) care aduce mai mult oxigen, atât corpului cât și creierului, ceea ce ne determină să ne simțim mai energici.
* Respirație corectă & Minte ageră
Exercițiile de râs facilitează o respirație profundă, care antrenează diafragma și mușchii abdominali. Astfel, cantitatea de oxigen care ajunge în corpul nostru și, implicit, la creierul nostru este mai mare, iar acest lucru ne ajută să fim mai eficienți și mai productivi. Încă un motiv să ne simțim plini de energie și să facem mai multe lucruri inainte să obosim!
* Conexiune și relații mai profunde
Calitatea vieții depinde de calitatea relațiilor pe care le avem cu cei din jur. Râsul este o energie pozitivă care ne ajută să legăm prietenii sau să le îmbunătățim. Cu cât râdem mai mult, cu atât atragem mai mulți oameni potriviți în jurul nostru.
* Atitudine potrivită în fața provocărilor de tot felul
Este ușor să râdem atunci când lucrurile merg bine, însă diferența adusă de Laughter Yoga este râsul necondiționat, care ne ajută să ne deblocăm dacă ne confruntăm cu situații dificile și să gasim solutii creative și adecvate fiecărei provocări.
Râsul este o “unealtă” accesibilă pe care o putem folosi pentru a ne accesa starea mentală potrivită care ne ajută să facem față situațiilor neplăcute din viața noastră.
Mărturii:
"M-am simțit ca la bunici, la țară, când eram cu verișorii mei și trebuia să dormim la prânz, dar nimeni nu dormea. Vorbeam și râdeam și ne simțeam liberi" Raluca
"N-am mai râs așa de nu mai știu când. La sală nu-mi vine să merg, dar aici mă distrez și fac și sport" Luminița
"E incredibil. Credeam că o să fie ciudat și fals, să râzi fără motiv. Dar de fapt avem mereu motive de râs și de la prima ședință am adoptat asta și acasă. Râd cu copiii mult mai des acum și parcă suntem mai apropiați." Andreea
V-am făcut curioși?
Vă așteptăm alături de noi miercurea, o dată la două săptămâni, pentru a ne da voie să fim din nou copii, pentru o oră!
Recomandări: Ţinuta vestimentară lejeră (pantaloni lejeri & tricou), șosete. Vom lucra fără încălțări.
Investiția ta: 50 lei
Abonamente
- 5 sedinte: 200 lei
- 7 ședințe: 290 lei
- 10 ședințe: 430 lei
Intrarea se face doar pe bază de înscriere la gia(at)landofoz.ro sau SMS la 0727 235 888
Vă așteptăm!
Mai multe detalii: https://www.facebook.com/events/238879000121685/
Pret bilet: 50 Lei
Targul de carte Gaudeamus la Bucuresti - 2024
Bucuresti, Bucuresti. 16 Oct 2024 - 20 Oct 2024- Comentarii dupa (0)
- Poze & Video(0)
- Comentarii inainte (0)
- Participanti (0)
-
Ai ceva de zis?.Da-ti cu parerea