Hormonii Atracției În Relația De Cuplu

Numar min/max participanti: 10/40

Cu toții ne dorim să avem relații de cuplu constructive și armonioase. Însă acest lucru nu este tocmai simplu, dar poate fi cu atât mai simplu cu cât ajungem să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine.

Ciprian Homm ne dezvăluie un model prin care putem ajunge să avem relații autentice cu partenerii noștri de viață. Acest model se referă la activitatea hormonală din creier și ne ajută să aflăm care sunt acele persoane compatibile cu valorile în care credem.

Modelul E.A.D.N., dezvoltat de antropologul Helen Fisher, este un sistem complex de corelare a personalității cu sistemul hormonal activat în creier de dopamină, serotonină, testosteron și estrogen. De asemenea îți permite un diagnostic rapid al caracterului persoanei cu care interacționezi, dar mai ales al mecanismelor nonverbale și lingvistice prin care să te conectezi la valorile sale de bază și nu la aparențele date de un comportament întâmplător.

Cu acest model putem privi dincolo de aparențe și stabili relații autentice. Înțelegând acest model vom ști care sunt acele persoane compatibile cu noi și valorile în care credem.

Oricât de ciudată este afirmația „Oul se folosește de găină pentru a genera ouă mai performate genetic”, ea ascunde procesul prin care creierul transformă două persoane absolut necunoscute, într-un cuplu care va avea grijă de niște pui mai performanți decât părinții luați separat.

Cum se întâmplă asta?

Noi avem în cutia craniană trei regiuni asociate cu comportamentele manifestate în exterior. La bază se află creierul reptilian cu mecanismul clasic de “atacă sau fugi”. El intră în funcțiune atunci când vezi pe cineva de care-ți place și ți-l dorești foarte tare. Aici se manifestă testosteronul si estrogenul (și mulți feromoni). Dacă reușești să ajungi la relații intime cu acea persoană și îți place, se descarcă doze întregi de dopamină și alte endorfine.

Dopamina este hormonul plăcerii si crează dependență. În acest moment devii mai selectiv, cauți să fii doar în preajma acelei persoane iar gândurile îți fug adesea la ea. Centrul limbic – sau creierul emoțional – scânteiază la cel mai mic gest al partenerului. Este perioada iubirii romantice sau a „îndrăgostirii oarbe”… care ține in medie 3 ani. În această perioadă se pregătește cea mai importantă fază înainte de apariția copilului – etapa atașamentului. Aici apare serotonina, oxitocina și din nou estrogenul din etapa inițială a atracției pur sexuale.

Dacă ar fi să sintetizez aș spune că la început “vânăm la întâmplare” un partener. Apoi când apare sexul si dopamina asociată ne “îngustăm” opțiunile pentru a ne dedica, romantic unei singure persoane, până când apare atașamentul stimulat de serotonină si oxitocină. E practic pentru monogamie pe vecie.

Ce-i de făcut când te trezești că “nu mai stii cine ești” în relația cu persoana semnificativă din viața ta ?

O iei de la capăt pentru a te bucura de euforia dată de dopamină sau te reinventezi în pateneriatul dat de atașamentul serotoninei? Soluții sunt mai multe dar ele apar doar în momentul în care ieși din automatismul speciei și îți folosești rațiunea pentru a te bucura de înțelegerea etapei de viață în care ai ajuns. Fără să te critici, făra să te superi, ci cu puțină detașare până înțelegi etapele de „eliberare/condiționare” prin care trecem obligatoriu cu toții.

Mai multe detalii: http://coachinginbucuresti.ro/cum-influenteaza-hormonii-relatia-de-cuplu-joi-15-februarie-2018/