poze yuri leiderman autoportret cu valeriana

Yuri Leiderman: Autoportret cu valeriană

Bucuresti , Bucuresti. Miercuri 6 Septembrie 2017 19:00 - Miercuri 20 Septembrie 2017
Str. Gazelei 44, sector 4

Categorii: Expozitii si Lansari de carte

Yuri Leiderman: Autoportret cu valeriană

Yuri Leiderman: Autoportret cu valeriană
5 septembrie – 5 noiembrie 2017
Vernisaj: marți, 5 septembrie 2017, orele 19:00
tranzit. ro/ București, Str. Gazelei 44, sector 4

„Autoportret cu valeriană” este prima expoziție a lui Yuri Leiderman la București, după ce lucrările sale au fost prezentate cu mai mulți ani în urmă la Festivalul și la Bienala Periferic de la Iași. Expoziția este o reconstrucție fictivă a atelierului pe care artistul ar fi putut să-l aibă undeva în Estul îndepărtat, unde s-ar fi retras să exploreze istoria picturii. Spațiul tranzit devine un pavilion al valerianei, situat ca o continuare a grădinii și ca un loc pentru contemplare, acumulare de amintiri precum și pentru un proces dionisiac de scriere de poeme.
Lucrările din expoziție suprapun și aliniază în fața vizitatorului o serie de figuri din istorie, politică, literatură, artă, știință, filosofie, colate și juxtapuse pe fundaluri colorate care le împrumută acestor personaje viață, halouri, mister sau doar semnalează conexiunile mentale care le-au adus pe pânza artistului. Pushkin cu buclele lui angelice și statutul de icoană în literatura rusă, împreună cu genealogia pe care Leiderman o creează pentru Conceptualiștii Moscoviți; mineralogul Alexander Fersman și o pereche de apatite, mineralele care folosesc drept pigmenți puternici dar care pot fi găsite și în compoziția rocilor lunare; Kennedy și cursa pentru spațiu cu Uniunea Sovietică, pe care el ar fi putut-o transforma într-o cooperare dacă ar fi trăit să realizeze acest fapt; Yasser Arafat pe o cruce, cu motivele de pe keffiyeh-ul său imprimate prin aruncarea zarului; Doku Umarov, până nu de mult unul dintre cei mai căutați jihadiști din Rusia, acum presupus mort, apărând la răsărit din iarba luxuriantă și, în celălalt colț al încăperii, o imagine celebră, deși aici reinterpretată, a lui Putin pescuind.

Leiderman construiește un autoportret care e descifrabil ca atare doar pentru cei care stau cu el în jurul unei mese și îi ascultă poveștile. Este el însuși unul dintre conceptualiștii moscoviți și în atelierul său real din Berlin are o colecție de minerale, este la fel de mult poet și artist vizual, iar mai recent a luat o distanță radicală față de Rusia lui Putin – dar aceste detalii biografice nu sunt direct transferate în lucrări. În schimb, un proces elaborat de conexiuni și descoperiri sau decizii datorate hazardului îl conduc de la o lucrare la alta și de la un motiv la repetiția sau variația acestuia.

Valeriana officinalis este planta din care se obține Corvalolum, un medicament fabricat în Ucraina și Rusia și folosit, între altele, contra depresiei. Autoportretul cu valeriană este punctul de început și de sfârșit al expoziției lui Leiderman la București – o indicare a nivelului de intimitate la care artistul a decis să ne facă părtași. Atunci când personajele din picturi devin prea obsedante, există promisiunea valerianei – aceasta ne poate calma, ne poate adormi dar, potrivit vechii mitologii românești, ea poate alunga și spiritele rele.

Precum în Întâlnirea din Pavilionul Orhideei în China antică, Yuri Leiderman ne așteaptă în al său Pavilion al Valerianei, în Grădina Tranzit, apărând ca acel artist uitat care așază pahare cu vin pe apele unui râu imaginar și ne invită să-i împărtășim amintirile.

Yuri Leiderman s-a născut în 1963 la Odessa, în Ucraina. A participat la expoziții de apartament în Moscova și Odessa începând cu 1982. A absolvit Institutul de Tehnologii în Chimie D. Mendeleev din Moscova în 1987. Este unul dintre membrii fondatori ai grupului „Hermeneutica Medicală” în 1987, grup pe care l-a părăsit în 1990. În perioada 2007-2008 Leiderman a fost unul dintre participanții în Grupul Kapiton (împreună cu Andrei Monastyrski și Vadim Zakharov). Este de asemenea autorul mai multor volume de eseuri, ficțiune și poezie, între care: „Моабитские Хроники [Cronici din Moabit]" (2017), „Заметки [Note]” (2013), „Цветник [Grădina de flori]” (2012), „Olor” (2004) și „Имена электронов [Numele electronilor]" (1997). În 2005, Leiderman a primit Premiul Andrei Bely, cel mai important premiu independent de literatură din Rusia. Printre expozițiile recente se numără: Bienala de la Odessa, 2017; Bienala de la Kiev - “The School of Kyiv”, 2015; “New Works”, Galerija Gregor Podnar, Berlin, 2013; “HeimatKunde”, Jewish Museum, Berlin, 2011; “Die Ehre hüt von Jugend auf”, RWE Tower și Museum Folkwang, Essen, 2010; “Yuri Leiderman”, Centre d’art contemporain Geneve, Geneva, 2008; și “Birmingham Pattern” (împreună cu Andrey Silvestrov), Ikon Gallery, Birmingham, 2007. Trăiește și lucrează la Berlin de unsprezece ani.

Program de vizitare:
Miercuri și vineri între orele 15:00-19:00.
Joi între orele 16:00-20:00.
Expoziția va fi de asemenea deschisă de câteva ori și în weekend, datele urmând a fi anunțate.

Mai multe detalii: http://ro.tranzit.org/en/exhibition/0/2017-09-05/yuri-leiderman-self-portrait-with-valerian

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 630

Eveniment postat de organizator

iuliana dumitru

Adaugat in urma cu 1001 zile, 06 Sep. 2017

Adaugat de Iuliana D

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 2

Alte Evenimente din Bucuresti
curs 3d studio max

Curs 3D Studio Max

Bucuresti, Bucuresti. 25 Mai 2020 - 7 Iun 2020
curs autocad lt

Curs Autocad LT

Bucuresti, Bucuresti. 25 Mai 2020 - 7 Iun 2020
curs profesional autocad 2d si 3d

Curs profesional Autocad 2D si 3D

Bucuresti, Bucuresti. 25 Mai 2020 - 7 Iun 2020
curs adobe illustrator cc

Curs Adobe Illustrator CC

Bucuresti, Bucuresti. 25 Mai 2020 - 7 Iun 2020
  • Ai ceva de zis?

    .