poze toamna ploua cu teatru lansarea stagiunii 2012 2013 a teatrului in culise

Toamna plouă cu Teatru - Lansarea stagiunii 2012-2013 a Teatrului În Culise

Bucuresti , Bucuresti. Vineri 5 Octombrie 2012 19:00 - Joi 18 Octombrie 2012
În Culise Teatru Pub, Strada Stefan Mihaileanu nr. 53

Categorii: Festivaluri

Teatrul „În Culise” lansează oficial stagiunea 2012-2013 printr-un eveniment care se va desfăşura pe parcursul a două săptămâni, în perioada 5-18 Octombrie în casa de pe strada Ştefan Mihăileanu.

După numai un an de existenţă, Teatrul „În Culise” reuşeşte să vă aducă în noua stagiune nu mai puţin de 13 titluri de spectacole care se vor juca în această stagiune alături de cele aflate în stadiul de proiect. Dintre acestea, cinci vor fi premiere oficiale, trei avanpremiere, iar restul spectacole jucate în stagiunea precedentă, apreciate de public şi critici.

În perioada lansării vă puteţi bucura de super oferte la bar şi teatru, iar după fiecare reprezentaţie vor avea loc strângeri de fonduri şi discuţii cu realizatorii spectacolului, moderate de tegizorul Cristian Bajora.

PROGRAM LANSARE STAGIUNE

Vineri, 5 Octombrie, ora 20:00: SPECTATORUL CONDAMNAT LA MOARTE
Sâmbătă, 6 Octombrie, ora 19:00: IMAGINEAZĂ-ŢI CĂ EŞTI DUMNEZEU
Duminică, 7 Octomrbie, ora 19:00: INSULA FEMEILOR (premieră oficială)
Luni, 8 Octombrie, ora 20:00: FERMOARE, NASTURI ŞI CAPSE
Marţi, 9 Octombrie, ora 20:00: SABOTAJ DIN IUBIRE
Miercuri, 10 Octombrie, ora 20:00: FRUMOASA CĂLĂTORIE A URŞILOR PANDA POVESTITĂ DE UN SAXOFONIST CARE AVEA O IUBITĂ LA FRANKFURTH (premieră oficială)
Joi, 11 Octombrie, ora 20:00: SCRISORI CĂTRE RITA – THE SHOW (avanpremieră)
Vineri, 12 Octombrie, ora 20:00: MONOLOAGELE VAGINULUI
Sâmbătă, 13 Octombrie, ora 19:00: DAWN WAY – Calea Spre Infern
Duminică, 14 Octombrie, ora 19:00: IMAGINEAZĂ-ŢI CĂ EŞTI DUMNEZEU
Luni, 15 Octombrie, ora 20:00: PILAFF IMPRO SHOW
Marţi, 16 Octombrie, ora 20:00: TOŢI BĂRBAŢII MEI
Miercuri, 17 Octombrie, ora 20:00: TREI PIESE SCURTE FĂRĂ SEX
Joi, 18 Octombrie, ora 20:00: CUM SE ZICE (Spectacol lectură – intrarea liberă)

Dacă v-aţi săturat de poveştile spuse doar ca să fie spuse sau dacă v-aţi plictisit de aceleaşi show-uri pline de previzibil şi convenţional, dacă vreţi să vedeţi spectacole de teatru la care să râdeţi cu poftă, în care să credeţi, care să vă distreze şi să râmână cu voi după ce ieşiţi din sală trebuie să veniţi În Culise. Un număr impresionant de producţii de calitate (critici pozitive, participări în festivaluri din Bucureşti şi din ţară) vă aşteaptă în fiecare seară, între 5 şi 18 Octombrie, pentru a vă convinge că există divertisment de calitate. Teatrul „În Culise”, deşi tânăr, promite o existenţă importantă şi de durată în viaţa consumatorului de teatru din România, propunând un gen şi nu doar o alternativă la spaţiile deja consacrate.

Misiunea Teatrului „În Culise” este aceea de a inventa un teatru inovator, nou, cu texte şi viziuni proaspete, un teatru care să aducă aproape de public noţiunea de „happening”, care să provoace şi să recâştige publicul tânăr îndepărtat de cultură şi artă, dar mai ales un teatru care să reuşească să îşi susţină proiectele din fonduri proprii şi independente de instituţiile de stat. Spectacolele teatrului „În Culise” trec peste bariera spaţiului convenţional – scena şi sala cu spectatori (nerefuzând însă această tradiţie) -, iar spectatorul descoperă „În Culise” o experienţă cu totul specială.

Vă aşteptăm între 5 şi 18 Octombrie într-o călătorie teatrală originală în care veţi redescoperi divertismentul de calitate. Teatrul „În Culise” îl găsiţi pe strada Ştefan Mihăileanu nr. 53 (intersecţia Pache Protopopescu cu Str. Traian, vizavi de liceul Xenopol).

Mulţumim partenerilor media: Şapte Seri, Zile şi Nopţi, România Liberă, Modernism, Webcultura, Oraşul Meu, ArtWe, Port.ro, Metropotam, Lume Bună, Ciao.ro, HypeStreet.ro, ArtAct Magazine.

Mai multe detalii: http://www.inculise.ro

Pret bilet: 17,5

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 1579

Eveniment postat de organizator

Adaugat in urma cu 4215 zile, 04 Oct. 2012

Adaugat de cursurideactorie

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 24

Alte Evenimente din Bucuresti
teatru pentru copii la restaurant dines

Teatru pentru copii la Restaurant Dines

Bucuresti, Bucuresti. 21 Apr 2024 - 21 Apr 2024
weekend live la dines in parcul carol

Weekend Live la Dines in Parcul Carol!

Bucuresti, Bucuresti. 19 Apr 2024 - 21 Apr 2024
live music afternoon

Live Music Afternoon!

Bucuresti, Bucuresti. 20 Apr 2024 - 21 Apr 2024
italian lounge nights

Italian Lounge Nights

Bucuresti, Bucuresti. 19 Apr 2024 - 21 Apr 2024
  • Ai ceva de zis?

    .