poze lasa televizorul i hai la joaca

Lasă Televizorul și Hai la Joacă!

Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 15 Iulie 2017 10:00 - Sâmbătă 15 Iulie 2017
Parcul Moghioros, zona meselor de sah

Categorii: Jocuri si Concursuri

Lasă Televizorul și Hai la Joacă! Fundația CHANCE FOR LIFE organizează pe data de 15 iulie 2017, între orele 10:00 și 13:00 în Parcul Drumul Taberei din București evenimentul bianual ”Lasa televizorul și hai la joacă!”. Acest eveniment face parte dintr-o campanie inițiată de Chance For Life, aflată la a 10-a ediţie, care are ca scop promovarea jocului și a modalităților educative de petrecere a timpului liber, ce se adresează atât copiilor, cât și părinților acestora.

Campania își propune să fie un semnal de alarmă față de fenomenul educației copiilor prin intermediul televizorului și totodată o sursă de informare cu privire la posibilitățile de petrecere a timpului liber altfel decât în fața televizorului sau a calculatorului. Copiii uită să se joace și consideră mult mai comodă alegerea altor forme de divertisment în detrimentul mișcării în aer liber sau a jocurilor în care pot interacționa cu alți copii. Acest lucru nu este lipsit de urmări negative în dezvoltarea lor emoțională, mai ales în condițiile în care, în România, multe dintre emisiunile TV cu greu pot fi considerate educative. Specialiștii Fundației CHANCE FOR LIFE vor să îi convingă pe copii că este simplu să renunțe la televizor și să aleagă joaca în aer liber.

Vă așteptăm cu mic cu mare în Parcul Drumul Taberei,în zona meselor de șah,unde toți copiii, alături de părinții lor, sunt invitați să participe la ateliere interactive de lucru manual, confecționat brățări, picturi pe față și jocuri în aer liber. Evenimentul este susținut de Kaufland România și www.suntparinte.ro și face parte dintr-o serie de evenimente de conștientizare a importanței activităților ludice la vârsta copilăriei.

Despre Fundația Chance for Life

Fundația Chance for Life este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2000, a cărei misiune este să dezvolte comunitățile din România, sustinând educațional, emoțional și social copiii și tinerii. Chance for Life îș propune să formeze spiritul civic al copiilor și să dezvolte dorința și capacitatea acestora de a se implica în viața comunităților în care trăiesc. Principalele proiecte, se desfășoară în București și Sulina, județul Tulcea. Mai multe detalii despre acestea, vizitați site-ul www.chanceforlife.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 magazine în 7 țări. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Cea mai mare parte a proiectelor CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programme sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații vizitați www.kaufland.ro

Mai multe detalii: https://www.facebook.com/events/131910000737050/?acontext=%7B%22ref%22%3A%22106%22%2C%22action_history%22%3A%22null%22%7D

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 776
Cuvinte cheie: Bucuresti

Eveniment postat de organizator

cristina niculae

Adaugat in urma cu 2476 zile, 14 Iul. 2017

Adaugat de Chance For Life

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 22

Alte Evenimente din Bucuresti
concert umberto tozzi reprogramat

Concert Umberto Tozzi reprogramat

Bucuresti, Bucuresti. Miercuri 29 Mai 2024
concert coldplay la bucure ti in 2024

Concert Coldplay la București în 2024

Bucuresti, Bucuresti. 12 Iun 2024 - 13 Iun 2024
concert mariza

Concert Mariza

Bucuresti, Bucuresti. Sâmbătă 18 Mai 2024
metalhead meeting 2024 bucure ti

Metalhead Meeting 2024 București

Bucuresti, Bucuresti. 17 Iul 2024 - 20 Iul 2024
  • Ai ceva de zis?

    .