Taramul Povestilor
Cluj , Cluj-Napoca.
Duminică 25 Martie 2018 11:00
SALA MARE - Casa de Cultura a Studentilor
Categorii: Spectacole si Filme
Un spectacol de teatru pentru intreaga familie
În luna martie, Cortina Events împlinește patru ani. Așa că La mulți ani nouă! :) Am ales acest spectacol deoarece copiii vor fi purtați prin mai multe povești îndrăgite, așa cum am încercat și noi să vă purtăm prin tărâmul basmelor în acești patru ani. Un spectacol muzical, pus în scenă de Teatrul Excelsior București. Tărâmul poveştilor ilustrează lupta dintre bine şi rău, prin amintirea învăţăturilor primite de la părinţi şi bunici prin intermediul poveştilor copilăriei. Personajele acestui tărâm sunt chiar cei mai îndrăgiţi eroi şi eroine din basme: Motanul Încălţat, Cenuşăreasa, Rapunzel, Frumoasa Adormită, Albă ca Zăpada, Aladin şi Jasmine, Hansel şi Gretel, Crăiasa Zăpezii, care împreună ne demonstrează că binele învinge întotdeauna răul, chiar dacă pentru asta îţi trebuie răbdare şi perseverenţă. Continuând tradiţia, ne deschidem inima împreună cu voi, iar biletele din rândul 1 sectoarele A,B si C, poartă eticheta "ARTA de a dărui". Valoarea lor, va fi integral donată pentru a sprijini campania Uniti pentru Eric. Recomandat copiilor de la vârsta de 4 ani pâna la 10 ani. Durata spectacolului : 1 oră și 20 minute. Preț bilete : 39 și 49 lei, în funcție de poziționarea locurilor în sală. Dacă copilașul este ținut în brate, nu este nevoie să îi achiziționați bilet. Bilete disponibile la Agenția de Teatru, Iulius Mall, Casa de Cultură a Studenților și online pe www.biletmaster.ro si www.eventim.ro. Ca de fiecare dată, la spectacolele Cortina Events vă așteptăm cu mult drag și bucurie!
Mai multe detalii: https://www.facebook.com/events/1109957059153600/
Pret bilet: 39 Lei

Eveniment postat de organizator
- Comentarii dupa (0)
- Poze & Video(0)
- Comentarii inainte (0)
- Participanti (0)
-
Ai ceva de zis?.Da-ti cu parerea