poze stefan lemny lanseaza la iasi cantemirestii

Stefan Lemny lanseaza la Iasi Cantemirestii

Iasi , Iasi. Luni 29 Noiembrie 2010
Str. Pacurari /nr.4

Categorii: Expozitii si Lansari de carte

Noiembrie 2010 se incheie apoteotic, cu unul dintre cele mai de seama evenimente culturale gazduite de Iasi in acest an. Istoricul de renume Stefan Lemny isi lanseaza in orasul nostru volumul "Cantemirestii. Aventura europeana a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea" luni, pe 29 noiembrie.

Autorul, specialist in istoria culturala a secolului al XVIII-lea, isi va prezenta lucrarea in Sala "Iulia Hasdeu" a Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu" (BCU), de la ora 18.00 impreuna cu invitati deosebiti ca: acad. Alexandru Zub, despre care Stefan Lemny spune ca este mentorul sau, prof. Magda Jeanrenaud, traducatoarea volumului si Silviu Lupescu, directorul general al Editurii Polirom, in colectia careia a aparut cartea.

Volumul a aparut deja in Franta, in 2009, unde s-a raspandit imediat in retelele de librarii, iar in Romania a fost inclusa in colectia "Historia" a Editurii Polirom. "Erudita si stilistic fermecatoare", dupa cum a catalogat-o prof. Alexandru-Florin Platon, "Cantemirestii" este prima carte despre savantul principe moldav aparuta in Franta, o remarcabila opera despre destinul furtunos al domnitorului Dimitrie Cantemir si al fiului sau Antioh. Volumul despre cele doua figuri europene, care au reusit prin operele lor culturale sa micsoreze distanta dintre Rasarit si Apus, dintre catolicismul occidental si islamismul otoman, este prefatat de istoricul francez Emmanuel Le Roy Ladurie si a fost premiat in primavara acestui an de revista Magazin istoric.

Stefan Lemny, fost cercetator al Institutului "A. D. Xenopol" din Iasi pana in 1991, este in prezent specialist in istoria moderna si contemporana a Europei Centrale si de Est la Biblioteca Nationala a Frantei din Paris, unde locuieste in prezent.

Lansarea lucrarii "Cantemirestii. Aventura europeana a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea" face parte din programul Toamna Muzicii Vechi la Iasi, organizat in exclusivitate de catre Centrul Cultural Francez. In stransa legatura cu aceasta lansare, tot in cadrul evenimentului marca CCF, este programat si concertul de muzica veche al dirijorului Jordi Savall si al ansamblului pe care il coordoneaza, Hesperion XXI.

Mai multe detalii: http://www.altiasi.ro

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 499
Cuvinte cheie: Iasi
popadriana

Adaugat in urma cu 4446 zile, 27 Nov. 2010

Adaugat de popadriana

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 12566

  • Ai ceva de zis?

    .